Video Alegeri critice în Ungaria. Nicu Ştefănuţă: Dacă iese tot Orban, Ungaria ar putea pierde dreptul de veto în UE

Scandal de proporţii la nivelul Uniunii Europene, în urma unor noi dezvăluiri făcute de o anchetă jurnalistică a unui consorţiu de presă din Budapesta, înaintea alegerilor de duminică! Este vorba despre nişte noi interceptări şi stenograme care îl au în centru pe şeful diplomaţiei ungare. În 14 decembrie 2023, Peter Szijjarto ar fi ieşit dintr-un summit al Uniunii Europene şi l-ar fi informat pe ministrul rus de Externe despre negocierile cu privire la aderarea Ucrainei la blocul comunitar. Ministrul de Externe al Ungariei i-ar fi oferit lui Serghei Lavrov detalii cu privire la discutiile dintre liderii europeni şi s-ar fi oferit să îi trimită un document care viza rolul limbilor minorităţilor din Ucraina. Potrivit stenogramelor şi înregistrărilor audio, şeful diplomaţiei ruse a refuzat documentul şi ar fi replicat, citez: "Șantajul direct este, uneori, cea mai bună opțiune". Noi am analizat întreaga situaţie alături de Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte.

de Marius Pancu

la 10.04.2026 , 12:41

Budapesta s-a folosit de chestiunea minorităţilor ca să blocheze accesul Ucrainei la blocul comunitar. Tot la îndemnul Rusiei, Budapesta a blocat sancţiunile pe energie. 

Prima reacţie a venit din partea şefului diplomaţiei franceze, care a spus că acea convorbire telefonică este o trădare a solidarităţii dintre statele-membre. Mai ales că vine după ce Peter Szijjarto însuşi a recunoscut că îl informa pe omologul său rus direct de la Bruxelles despre ce decizii plănuieşte UE, pentru că Ungaria are şi alţi parteneri, iar uneori hotărârile contravin intereselor acestora. 

O altă înregistrare dezvăluie cum însuşi Orban s-a oferit, într-o conversaţie la telefon cu Putin, să fie "şoricelul" care îl scapă pe "leu" dintr-o plasă în care s-a încurcat. Capcana care i-a venit de hac fiind, cum reiese din discuţie, războiul din Ucraina.

Articolul continuă după reclamă

Oricum, cu două zile înaintea alegerilor cruciale care vor decide soarta premierului Viktor Orban, Parlamentul European a cerut măsuri urgente care să asigure un scrutin corect în Ungaria. Grupurile pro-europene consideră că, fără o astfel de vigilenţă, nu vor avea loc alegeri democratice normale. Aceleaşi grupuri au solicitat Comisiei Europene să facă totul cât mai rapid, pentru că există un risc serios de constrângere şi distorsiune în procesul electoral, în favoarea partidului Fidesz al pro-rusului Viktor Orban.

Şi maghiarii cu dublă cetăţenie din România votează, prin corespondenţă, dar procesul nu e supervizat de observatori independenţi şi, potrivit declic.ro, ar putea avea până la 90.000 de persoane decedate pe listă, fara să verifice cineva dacă buletinele de pe numele lor nu se întorc ştampilate în Ungaria.

Singurul care nu vede nicio problemă în privinţa lui Viktor Orban este vicepreşedintele JD Vance, care priveşte Ungaria ca pe ultima redută MAGA din blocul comunitar.

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, a avut un schimb de replici de la distanţă cu Viktor Orban. Europarlamentarul român l-a acuzat pe premier că întreţine inamici imaginari, precum Ucraina, în timp ce - în realitate - singurele probleme majore ale cetăţenilor Ungariei rămân sărăcia, corupţia şi costul ridicat al vieţii. Premierul ungar a reacţionat pe reţeaua X şi l-a acuzat pe Nicu Ştefănuţă că dă lecţii maghiarilor, în loc să privească mai bine în jurul Europei.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, care a acordat un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de Nicu Ştefănuţă:

- Domnule Ștefănuță, vreau să le spun telespectatorilor că ați și avut un schimb de replici, de la distanță, cu Viktor Orban, pentru că l-ați acuzat pe premier că întreține inamici imaginari în Ungaria, precum Ucraina, pentru că și-a făcut campania electorală bazându-se pe această retorică, arătau statisticile, chiar mai mult decât pe ceea ce înseamnă problemele interne, iar problemele major ale cetățenilor, spuneați dumneavoastră, precum corupția, sărăcia și costul ridicat al vieții au fost ignorate. Premierul maghiar a reacționat pe rețeaua X și v-a acuzat că dați lecții maghiarilor în loc să priviți mai bine în jurul Europei. Bun. Acum, că am clarificat și starea de tensiune care există între dumneavoastră şi domnul Orban, vreau să revenim la ce spunea Parlamentul European într-un comunicat puțin mai devreme, cu privire la riscurile de la alegeri. Concret, la ce vă așteptați? Ce vă temeți că ar putea face FIDESZ-ul lui Viktor Orban ca să vicieze alegerile? 

- Ceea ce este documentat deja că se face. Au apărut la Recorder-urile lor, la SNUP-urile lor, la jurnalismul lor independent, atât cât mai este în Ungaria. Au apărut mai multe reportaje și, apropo, și în România sunt probleme pe care le-am relevat într-o scrisoare în numele comunității maghiare. Pentru că cei care ne privesc se pot întreba - "ce îl doare pe românul ăsta să se implice în discuția asta?". Vă spun foarte clar, eu am avut și votanți maghiari din Transilvania, eu sunt ardelean și foarte mulți mi-au scris că nu e normal că în România se colectează voturile prin corespondență la agenții de partid, în cutii nesigilate. Lumea zice că poți să depui la magazin și ți-l ducem noi în Ungaria. Toate aceste lucruri nu dau credibilitate. Dumneavoastră v-ați fi dat votul, nu știu, să zicem, partidului AUR, dacă vă găseați în diaspora, era un lucru pe care l-ați fi făcut? Nu cred că l-ați fi făcut, nu ați fi dat niciunui partid, nu doar AUR-ului, să nu se înțeleagă greșit.

- Există însă vreo pârghie prin care acești oameni care trăiesc în Transilvania și au sesizat aceste probleme de care spuneți dumneavoastră să le ducă și mai departe către vreun organ judiciar competent și în care să și aibă încredere că le ia în seamă aceste plângeri? 

- Săracii s-au adresat statului român, mai multor ministere și au primit răspuns că nu ține de competența noastră. Și atunci am luat aceste plângeri și le-am dus direct la instituţiile lor, pentru că am vrut să fie consemnat oficial că există aceste probleme ale votanților din diaspora. Și consider că eu am cădere să fac asta pentru că sunt transilvănean. Oamenii aceștia sunt cetățeni români și europeni și trebuie să-și vadă dreptul dus până la capăt și respectat. Și, mai mult de atât, mi s-au adresat mie, pentru că partidului care ar trebui să-i reprezinte, respectiv UDMR, nu se pot adresa pentru că acesta este direct implicat în campania FIDESZ-ului. Deci unde ați mai văzut partid care să reprezinte interesele etnice, naționale ale unei minorități, care ia clar partea unuia din partidele care concurează în Ungaria? 

- La ce vă referiți când spuneți asta despre UDMR? Pentru că știți că sunt nevoit să vă cer dovezi. 

- UDMR a declarat și prin președintele ei că-l susțin pe Orban Viktor în această campanie. Deci nu este niciun secret, este oficială susținerea. Și atunci este o chestiune de neutralitate. Oamenii cum să simtă că votul lor este respectat? Mai am ceva de spus, că ați făcut o prezentare foarte interesantă și foarte bună despre ceea ce s-a întâmplat cu Szijjarto Peter, cu ministrul de Externe. Am ascultat foarte atent acel dialog cu Lavrov și, de fapt, era o înțelegere la mijloc. Spunea așa - "am observat că ai pus limbajul puternic despre minorități". Peter a spus "absolutely", adică foarte maghiar, așa o expresie foarte maghiară, "absolut" se folosește frecvent. Și după aceea a zis - "pentru că dacă drepturile noastre sunt încălcate, s-ar putea și la alte minorități", se referea la minoritatea rusă, de fapt. Adică practic a folosit momeala minorității maghiare din Ucraina ca să protejeze pe rușii lui Lavrov. Deci merge foarte departe această conivență, această cooperare între guvernul lui Putin și guvernul lui Orban. Mai mult de atât, săptămâna asta am avut o discuție foarte interesantă cu cineva care a fost în guvernul Poloniei. Și polonezii au spus - "măi, când eram în grupul Vișegrad, eu nu puteam să am încredere în Orban pentru că era mereu pro-Putin". Și asta nu înseamnă acum, în ultimii ani, pentru că în ultimii ani Ungaria nici nu mai participă la Vișegrad, ci de decenii, adică de mult timp deja. 

Nicu Ştefănuţă, interviu acordat lui Marius Pancu pentru Observatorul de Noapte 

- E clar că după aceste înregistrări a devenit mult mai transparentă pentru toată lumea subordonarea sau relația de conivenţă, cum spuneți dumneavoastră, dintre Budapesta și Moscova.

Vă întreb, dacă va câștiga... 

- Eu am spus așa ...

- O secundă. Dacă va câștiga Viktor Orban, în ce fel se mai poate raporta Uniunea Europeană, Parlamentul European, Comisia Europeană la relația cu Budapesta, după ce aceste înregistrări au devenit publice și sunt atât de elocvente? 

- Dacă va câștiga Viktor Orban, spuneți? 

- Da. 

- Dacă va câștiga Viktor Orban în continuare? De fapt, în ambele situații evaluarea de țară va trebui să fie făcută la fel. Adică nu contează cine câștigă, pentru că există și chestiunea asta a fondurilor europene. Trebuie duse înapoi legi care au dus la înghețarea fondurilor europene pentru Ungaria. Și eu cred că maghiarii așteaptă ca fondurile europene să ajungă din nou în Ungaria. Știu bine că studenții cer din nou fonduri Erasmus și multe altele, care e păcat. Mie, mă doare inima să știu că nu ajung fondurile europene importante în Ungaria din cauza faptului că s-a șters pe jos cu legile justiției și cu independența presei. Deci, practic, în ambele cazuri, tot o evaluare pe țară va avea loc. Știți, FIDESZ-ul, eu am comparat uneori cu zona aceea de Liviu Dragnea, dar un Liviu Dragnea cu trăsături rusești, așa este Orban. Adică e impus acest stat totalitar în care și judecătorii sunt controlați, 80% din presă e controlată, adică un stat efectiv în care nu mișcă nimeni în front și inclusiv în Ardeal, în Transilvania, se întâmplă asta, pentru că doar organizațiile care pupă inelul primesc bani. Au făcut un sistem de dependență și nu neapărat de sprijin reciproc. Deci, și eu sper că dacă are loc o schimbare, atunci se va schimba și atitudinea asta și relația dintre Bruxelles și Budapesta și deblocarea fondurilor europene și ca Ungaria să crească. A ajuns Ungaria să fie sub noi, ceea ce, cum să zic, e rușinos pentru ei. Chiar a spus Orban Viktor, într-un discurs, că dacă cei care consideră că România stă mai bine, să se mute acolo. Deci a recunoscut cumva cu invidie că am recuperat acest decart economic, cu toate necazurile pe care le știm din România. 

- În ce măsură se poate ajunge la anularea dreptului de veto? În vreun fel sau altul îmi explicaţi și mecanismul, dacă e precipitat și dacă l-ar precipita realegerea lui Viktor Orban în funcția de premier. Sigur, să știe toată lumea, noi am mai tot vorbit despre asta, de asta nu o aduc în discuție acum. E foarte mare avansul în sondaje al partidului de opoziție, dar ne uităm la scenariul în care Viktor Orban, cel pe care îl cunoaștem, rămâne în funcție totuși. Poate se întâmplă ceva la alegeri. Surprize s-au mai văzut în Ungaria, de-a lungul timpului. 

- Surpriza ar fi să câștige opoziția, să știți. Asta ar fi surpriza. Pentru că într-un sistem controlat, ca ăla, știți cum e. 

- O secundă, și la sistemul controlat revin, o secundă, lămuriți-mă aici cu dreptul de veto. Dacă rămâne Viktor Orban, după ce am văzut înregistrările astea, cum ar trebui să acționeze Uniunea Europeană în relația cu Ungaria, care sabotează, vedem, primind lumină de la Moscova, deciziile blocului comunitar?

- Dumneavoastră credeți că, de exemplu, premierul Poloniei, sau al Germaniei, sau al Franței, președintele, vor mai da doi bani pe vorba Ungariei? Dacă este reprezentată, în continuare, de Szijjarto Peter? Vor mai îndrăzni să deschidă un subiect sensibil cu guvernul Ungariei de față? În niciun caz. Astea sunt dezvăluiri foarte serioase, adică foarte, foarte serioase. Înainte doar se bănuia, acum se știe clar, este și recunoscut de însuși ministrul Szijjarto. Adică mi-a amintit, nu vreau să fac acum o comparație, mi-a amintit de dezbaterea noastră prezidențială cu - "şi v-aţi dus la Vântu ca să ... ", nu ştiu, ca să, nu mai știu cum era, cu Popa Nicolae, pe vremea aia, așa a zis și Szijjarto. Cumva s-a dus la Lavrov că interesul rușilor era afectat. Așa mi-a sunat mie, așa îmi suna propoziția respectivă. Deci nu mai este încredere, nu mai este încredere, nu mai este încredere. Și apropo de regula unanimității, nu este posibil să avem așa ceva. Și dacă este un lucru bun la toate lucrurile acestea ce se întâmplă zilele astea este poate că ideea de federație europeană crește. Dacă ne simțim și noi mai puternici să zicem - "măi, nu putem pe scena asta lumii, în care se întâmplă tot felul de nebunii, fără să fim consultați, măcar, să nu fim și noi tari, să nu avem și noi, să fim stăpâni pe moșia asta europeană". E foarte important și trebuie să gândim deja european. Pentru că dacă fiecare își face deal-urile, unul cu China, unul cu Rusia, unul cu ce mai prinde, nu, nu vom ajunge niciunde. Și nici o țară nu este suficient de puternică să stea în picioare singură.

- Mai avem 40 de secunde și vreau să vă întreb, să vă dau acest prilej, dacă vreți, să-i mai transmiteți un mesaj lui Viktor Orban, că am văzut ce cariere au făcut celelalte. Nu un mesaj electoral, ca să nu intrăm direct în asta, ci un soi de evaluare a lucrurilor pe care le-a făcut în cei, cât sunt, 16 ani de când e la putere în Ungaria. 

- Orban Viktor, nimic nu durează pentru totdeauna și este bine că este așa. Este foarte urât când îmbătrâneşti prost și când nu te mai dai jos de la putere.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că preţurile de la pompă vor mai reveni la nivelul dinainte de război?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Alegeri critice în Ungaria. Nicu Ştefănuţă: Dacă iese tot Orban, Ungaria ar putea pierde dreptul de veto în UE