Video Corespondentă de război în Iran: de ce o parte a populaţiei se bucură de eliminarea elitei militare

Israelienii au bombardat inclusiv televiziunea iraniană de stat, în timpul unei transmisiuni în direct, pe care o acuză că e portavocea regimului şi ascunde militari. În replică, Teheranul ameninţă că va lovi, de asemenea, sediile a două televiziuni israeliene. Israelul a arătat, de asemenea, fisuri în apărarea antiaeriană, în ciuda Domului de Fier.

Acesta nu a făcut faţă în totalitate atacurilor iraniene, aşa că au fost distruse clădiri şi în oraşele de coastă, arată imagini surprinse de corespondenţii străini şi cetăţeni pe social media, însă membrii ultraortodocşi ai cabinetului Netanyahu caută o metodă pentru a putea bloca orice filmare în zonele bombardate.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Carmen Gavrilă, autoarea volumului "Revolta Orientului" şi corespondentă de război a radioului public în Iran.

- Israel a atacat sediul televiziunii iraniene. Am văzut imagini, care au venit de acolo, cu dărâmături prăbuşindu-se în direct. Transmit iranienii că au fost şi victime în rândul staff-ului televiziunii. Israelul transmite, pe de altă parte, cum deja ne-a obişnuit şi în războiul din Gaza, că televiziunea iraniană era folosită şi pentru a ascunde militari acolo. Vreau să vă întreb însă pe dumneavoastră până unde mai poate să meargă escaladarea? Care sunt scenariile?

- Asta cred că depinde cel mai mult de Tel Aviv, pentru că impresia iranienilor este că regimul Republicii Islamice este cumva în degringoladă. Iranienii cu care am vorbit spun că nu se simt apăraţi, nu se simt protejaţi. O parte dintre ei se bucură, dar nu se bucură că le este lovită ţara, ci se bucură că sunt eliminate personalităţi pe care le cunosc bine mulţi dintre ei, şi nu în sens pozitiv, personalităţi din corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, mai puţin din armată, pentru că armata nu a participat, de exemplu, la represiunile împotriva oamenilor care, de exemplu, s-au strâns pe străzi în 2022, cu mişcarea "Femeie-viaţă-libertate", sau anii de dinainte, când au mai existat proteste de amploare în Iran.

Aşadar, sunt oameni, sunt, cum îi numesc iranienii, cei de bani gata şi familiile lor, după care nu plânge prea multă lume, în afară de nucleul acela dur, despre care spun analiştii iranieni că ar fi cam 20% din populaţie, poate chiar mai puţin, nucleu reprezentat de cei implicaţi în sistemul Republicii Islamice. Vorbim despre oameni de pe toate palierele, de la unii profesori şi până la funcţionari publici şi aşa mai departe. Sau oameni care sunt în cadrul miliţiilor revoluţionare de voluntari sau chiar în corpul Gardienilor Revoluţiei, dar la nivel mai jos, nu comandanţi sau dintre cei pe care i-am văzut zilele trecute eliminaţi unul după celălalt, rând pe rând, de către loviturile israeliene sau în acele operaţiuni.

Şi asta contează pentru starea de spirit din Iran, faptul că li se pare, multora dintre ei, că fiecare dubă, fiecare maşină poate să adăpostească un potenţial comando israelian care mai loveşte în vreun punct vulnerabil. Şi sunt din ce în ce mai multe puncte vulnerabile. Aceasta este senzaţia populaţiei, în acest moment. Mulţi dintre iranieni sunt în şoc. Încă nu le vine să creadă că se întâmplă ce se întâmplă. 

- Şi atunci aici sunt două nuanţe foarte importante în ceea ce spuneaţi dumneavoastră. Dacă sunt nemulţumiţi şi, evident, surprinşi, luaţi prin surprindere de ceea ce s-a putut întâmpla în Iran şi percep acum regimul ca fiind unul vulnerabil, asta în ce măsură poate să ducă la căderea regimului, aşa cum a şi exprimat că şi-ar dori Benjamin Netanyahu? 

- În Iran se vorbea, de multă vreme, despre asta. Încă de la primele fricţiuni şi ciocnirile deschise de anul trecut, dintre Isral şi Iran. Se vorbea de multă vreme despre dorinţa evidentă a premierului Netanyahu, cel puţin pentru unii dintre iranieni, nu ştiu dacă şi pentru restul lumii, la momentul respectiv, dorinţa de a schimba sau măcar de a şubrezi regimul de la Teheran.

În acest moment se vorbeşte mult despre asta, dar eu nu îmi dau seama, încă, dacă nu cumva ne pripim, pentru că nu este atât de simplu să cadă un regim care s-a consolidat, un regim care la criza majoră anterioară, reprezentată imediat după naşterea Republicii Islamice, în 1979, de războiul cu Irakul, ei bine acel război nu a făcut decât să consolideze regimul. E adevărat, însă, că era un alt tip de război. Atunci nu au fost ţintite atât de multe puncte pe care se sprijină Republica Islamică. Acum a fost decimată nu doar conducerea armatei regulate, ci şi conducerea corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, care este, de fapt, armata cea mai importantă a Republicii Islamice.

Deocamdată nu am văzut clerici de rang înalt să fie eliminaţi, cu excepţia consilierului liderului suprem, cel care era reprezentantul liderului suprem în Comitetul acela pentru negocieri nucleare şi pentru relaţia cu ţările arabe. Dar nici despre soarta lui nu se ştie exact, există doar informaţii. Iată că aceste lovituri în primul rând că au anulat capacitatea de răspuns a regimului de la Teheran. Rămâne de văzut dacă, mai departe, în această aşa-zisă fereastră, este cuvântul cel mai des auzit, este capabilă opoziţia iraniană să mobilizeze. Aici este alt punct necunoscut. Este o necunoscută de ce? Pentru că opoziţia iraniană este foarte fragmentată. În special opoziţia internă, dar lucrul esenţial pe care îl spun şi pe care l-am repetat de foarte multe ori, pentru că poate este mai puţin evident pentru cei care nu urmăresc tot timpul acest spaţiu, suveranitatea este foarte importantă pentru iranieni.

Au în spate o istorie în perioada monarhiilor, o istorie de umilinţe din partea unor actori externi. Rusia este unul dintre acei actori externi care au umilit, profund, Persia. Sunt oameni care trăiesc, cumva, în umbra unui trecut formidabil. Este vorba despre o civilizaţie uriaşă. Noi poate nu ne dăm seama cât de important este pentru un iranian să ştie de unde provine şi din ce cultură vine şi cât de mult contează asta inclusiv din punct de vedere politic, astăzi, şi din punctul de vedere al viitorului poltic al Iranului. Ce este cert este că există o rezistenţă care deja se profilează la orice impunere din exterior a unor viitori lideri. 

- Adică, de exemplu, fiul Şahului ar putea interveni din exterior? La asta vă referiţi?

- Exact la asta mă refeream. Da, percepţia celor mai mulţi este că cineva încearcă să intervină. Sunt mulţi dintre iranieni care nu judecă Israelul foarte aspru, mulţi analişti iranieni din zona activiştilor, deci anti-regim, care au spus că a fost o greşeală publicarea acelei fotografii cu Şahul Pahlavi, pentru că din momentul în care a fost publicată această fotografie, şansele lui Pahlavi să fie acceptat de populaţia din ţară au scăzut considerabil. Cu atât mai mult cu cât deşi noi avem o anumită impresie despre cum arăta Iranul, cum era Iranul în perioada pre-revoluţionară, foarte mulţi iranieni ţin minte cu totul alte lucruri. Ţin minte un grad de corupţie la care poate a ajuns doar actualul regim, aşa cum reclamă mulţi dintre ei, dar toată lumea îşi aduce aminte, şi chiar şi tinerii ştiu, de la părinţii lor şi de la bunicii lor, despre, de exemplu, cum acţiona Poliţia Secretă. Erau mii şi mii de oameni care ajungeau în închisoare. Adică mulţi dintre iranieni nu văd nicio diferenţă între regimul de dinainte de Revoluţia Islamică şi ce s-a întâmplat după Revoluţia Islamică. 

- Dar pentru că ştiu că aveţi acces inclusiv la surse iraniene, vorbind şi limba, există un ferment social care să se iţească din rândul mişcării pe care o pomeneaţi mai devreme, "Femei-viaţă-libertate", şi care să organizeze proteste acum? Sau să organizeze mişcări?

- Deocamdată foarte mulţi dintre ei sunt paralizaţi de ceea ce se întâmplă, de lovituri. Există temerea de a ieşi. Multe străzi, îmi spunea o prietenă, astăzi, deci multe dintre străzile unde stă ea, în Teheran, sunt goale în cea mai mare parte a timpului. Cine stă aproape de vreo staţie de metrou, aleargă acolo la adăpost, pentru că a fost deschisă reţeaua de metrouri non-stop, ca să se poată adăposti oamenii acolo. Şi-au dat seama că, într-adevăr, loviturile israeliene sunt ţintite, deci nu vizează populaţia civilă. Însă ei sunt conştienţi că, dacă este lovită vreo clădire dintr-o zonă oficială, dintr-o zonă rezidenţială, pot fi şi ei în pericol. 

- Sigur că da. Deci Iranul spune că, dintre cele 200 de victime, majoritatea sunt civili, da.

- Asta o spun autorităţile. Informaţia aceasta, legată de civili care au murit, circulă şi în spaţiul social media, pe reţelele sociale, dar nimeni nu are o confirmare, ca să nu mai spun că nimeni nu crede. De aceea au şi existat reacţii de bucurie când a fost lovit sediul televiziunii de stat. Nimeni nu crede mai nimic din ce pleacă din zona autorităţilor. Dar, chestiunea aceasta cu fermentul social, fermentul social este acolo, este acolo de mulţi ani.

De fiecare dată când am ajuns în Iran şi au existat proteste, vă amintiţi că tot Occidentul spunea - "Ah, acum este momentul. Acum va cădea regimul de la Teheran". Într-adevăr, acum situaţia este alta. Da, există această fereastră, da, există această posibilitate, dar nu se poate întâmplă o schimbare a regimului simultan cu aceste lovituri israeliene. Cel puţin asta spun mulţi dintre iranieni, pentru că nimeni nu vrea să iasă acum pe stradă. Există şi nişte informaţii interesante, dar neverificate. Mulţi dintre iranieni mizează pe o posibilitate ca armata regulată, eşaloanele inferioare care au mai rămas, să întoarcă armele în sensul de a se opune corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice. Numai că echilibrul de forţe este net în favoarea corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice. Armata nu este la fel de bine dotată.

- Vreau să ne uităm şi la contextul în care a fost lansat acest atac israelian. De ce în mijlocul negocierlor americano-iraniene pentru neproliferarea nucleară? Şi unde îl lasă gestul acesta al lui Netanyahu pe Donald Trump?

- Să ştiţi că şi iranienii se uită mai mult spre Donald Trump decât spre premierul Netanyahu. Convingerea celor mai mulţi dintre ei este că decizia stă la Donald Trump, pentru ce urmează să se întâmple mai departe. Iar legate de moment, dincolo de explicaţiile pe care le-am primit de la premierul Netanyahu, iminenţa pe care a invocat-o, că regimul de la Teheran ar ajunge să obţină arme nucleare ...

- E fals sau adevărat aici?

- Asta nimeni nu poate să spună. În niciun caz un jurnalist. Există o limită a surselor. Cred că asta o ştiu alţii mai bine. Însă, au existat ultimele rapoarte ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, rapoarte care nu au fost deloc favorabile Iranului. Iranul a fost găsit în situaţia că a încălcat nişte angajamente pe care le avea. Dar cred că în paralel a fost şi faptul că, după ce ani la rând Iranul a repetat, inclusiv în plan intern, că nu urmăreşte să se înarmeze nuclear, ci scopurile sunt strict civile, scopurile programului său nuclear, de data aceasta, de când au început fricţiunilr, şi pe fondul războiului din Gaza, de când au început fricţiunile cu Israelul, inclusiv ciocnirile pe care le-am văzut, în spaţiul public iranian au existat voci importante, asociate cu anumite instituţii sau grupări din diverşi centri de putere de la Teheran, să le spunem un fel de analişti sau comentatori sau comandaţi din corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, dar nu de la cel mai înalt nivel, care au început să lanseze în public ideea că poate că obţinerea bombei nucleare ar fi cel mai bun factor de descurajare de la atacarea Iranului.

De ce? Pentru că, între timp, totul s-a întâmplat pe prinicipiul unui domino. Am văzut piesele răsturnându-se rând pe rând. În primul rând, distrugerea parţială, dar semnificativă, a reţelei iraniene de actori non-statali. Faptul că Hezbollah a fost decapitată, efectiv, şi trimisă spre o zonă defensivă, inclusiv din punct de vedere politic, în Liban, a făcut regimul să realizeze că a cam rămas fără cea mai puternică armă care era Hezbollahul. Perla coroanei regimului de la Teheran. Toate aceste evenimente s-au strâns şi ne-au adus în acest punct. De multă vreme, unii dintre iranieni spuneau, mai ales cei din zona activiştilor, că se tem de iminenţa unor lovituri israeliene mai susţinute, dar nici măcar ei nu s-au gândit, cel puţin cei cu care am vorbit eu, că va fi de o asemenea amploare reacţia israeliană. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰