Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mărturia Ştefaniei Neagoe, românca expulzată din Serbia şi interzisă fără explicații: "A existat un sentiment de teamă"

Ministerul Afacerilor Externe cere explicaţii Serbiei, după ce o româncă, participantă la un workshop în Belgrad, a fost ridicată noaptea de poliţie, împreună cu alţi 14 membri ai unor organizaţii neguvernamentale şi duşi la o secţie de poliţie.

de Marius Pancu

la 24.01.2025 , 14:05

Tinerii din mai multe ţări europene precum Croaţia, Slovenia, Slovacia, Moldova, Albania, Macedonia de Nord, Austria şi Cehia au fost interogaţi, deportaţi, după care au fost interzişi în Serbia. Poliţiştii nu le-au dat nici măcar o explicaţie pentru faptul că i-au obligat să-şi petreacă noaptea dând cu subsemnatul, singurul lucru care li s-a spus este că reprezintă un "risc de securitate".

Ministerul de Externe român cataloghează măsurile drept extrem de dure. În Serbia, ar trebui să aibă loc o grevă generală la iniţiativa studenţilor după luni de demonstraţii uriaşe anti-coruptie şi anti-guvern naţionalist, filo-rus al lui Aleksandr Vucic. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ştefania Neagoe, de la organizaţia non-guvernamentală Ateliere Fără Frontiere, cea care a fost ridicată de poliţie şi expulzată din Serbia.

Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de Ştefania Neagoe

Vezi și

Marius Pancu: Îmi pare tare rău să aud prin ce aţi trecut! Ajutaţi-ne să refacem filmul evenimentelor! De ce aţi mers acolo şi ce s-a întâmplat?

Pe acelaşi subiect

Ştefania Neagoe: Am mers acolo pentru a participa la un atelier dedicat societăţii civile, pentru a face schimb de experienţe alături de colegii mei din alte organizaţii, din alte ţări, pentru a învăţa unii de la alţii astfel încât atunci când ne întoarcem în ţările noastre să putem să deservim oamenii cu care noi lucrăm, respectiv cei excluşi, marginalizaţi. 

Marius Pancu: De când era organizat acest workshop în Serbia, de când era plănuit?

Ştefania Neagoe: Era plănuit încă din septembrie. Eu m-am înscris în luna septembrie, aranjamentele s-au făcut în cursul lunii octombrie, aranjamentele făcute de organizatori. Şi la momentul respectiv că ne va aştepta un astfel de tratament.

Marius Pancu: Cine sunt organizatorii? Aveau şi conexiuni în Serbia sau pur şi simplu sunt entităţi din altă parte?

Ştefania Neagoe: Programul acesta este un program realizat printr-o colaborare între Universitatea de Ştiinţe Economice din Viena şi Fundatia Erste. 

Marius Pancu: Era totul aranjat din septembrie, aţi ajuns acolo, aţi apucat să petreceţi o zi în Serbia sau mai multe zile?

Ştefania Neagoe: Da, eu am ajuns duminică, pe 19. Pe 20 si 21 a avut loc cursul, practic ultima zi a cursului a fost pe 21, iar la finalul cursului am ieşit cu colegii în oraş, ne-am întors la hotel puţin după miezul nopţii, deja vorbim de data de 22. Ne-au aşteptat acolo nişte domni în civili care s-au prezentat că sunt de la Departamentul pentru Străini. Ne-au legitimat şi ne-au invitat la secţie. Am fost rugaţi să ne urcăm într-o maşină fără inscripţii ale poliţiei. Am remarcat acest lucru, le-am spus acest lucru, i-am întrebat de ce suntem duşi la secţie şi nu am primit nici un răspuns. Inclusiv cât am stat acolo până la 4 dimineaţa nu am primit un răspuns pentru motivul pentru care suntem noi acolo.

Marius Pancu: V-au aşteptat la recepţiei pur si simplu, aveau informaţia că sunteţi cazaţi la hotelul respectiv?

Ştefania Neagoe: Exact. Ştiau că este vorba de 17 persoane, dar ca număr de participanţi noi am fost puţin peste 20 şi apoi am fost împărţiţi în grupuri de 2-3 persoane şi interogaţi ulterior. Eu nu am fost interogată, colegii mei, unii dintre ei au fost, alţii nu au fost. Cu alte cuvinte, nu m-au întrebat, aşa cum au promis că o vor face legat poate de ce sunt eu acolo, ce fac eu acolo. Nu am primit absolut nici o întrebare. Doar la final mi s-a prezentat o hârtie redactată în limba sârbă pe care am refuzat să o semnez pentru că nu o înţelegeam, nu era în limba mea maternă, să-mi fie clar ce semnez acolo. Dar de la colegii mei vorbitori de limbă sârbă am înţeles că hârtia respectivă spune că trebuie să părăsesc ţara în următoarele 24 de ore şi că nu am voie să mă întorc pe teritoriul Serbiei în următoarele 12 luni. 

Marius Pancu: Pe colegii dumneavoastră aveţi idee ce i-a întrebat? Ce i-a interogat?

Ştefania Neagoe: Au fost mai multe întrebări legate de ce sunt acolo pentru ce au venit, dar mai multe detalii nu ştiu. 

Marius Pancu: Cum v-aţi simţit în timpul ăsta? Luaţi de la hotel, duţi la secţie, ţinuţi acolo?

Ştefania Neagoe: A existat un sentiment de teamă, de vigilenţă, mereu m-am uitat unde sunt şi ceilalţi colegi ai mei, ce se întâmplă cu ei. Mai ales că eu şi alţi doi colegi ne aflam într-o cameră separată, mereu supravegheaţi de un poliţist. Şi da, era o stare de nelinişte, evident. Mai cu seamă că nu ştiam de ce suntem acolo şi ce urmează să se întâmple. 

Marius Pancu:Şi probabil că nici până în clipa de faţă nu aţi înţeles exact chiar dacă nu v-au dat explicaţii la momentul respectiv?

Ştefania Neagoe: Exact, nici acum nu cunosc motivul. Autorităţile române au solicitat informaţii suplimentare de la autorităţile sârbe, dar la această oră nu cunoaştem acum motivul. 

Marius Pancu: Pe parcursul cursului propriu-zis, până să existe acest incident, aţi avut vreun moment sentimentul că societatea civilă e privită cu ochi răi în Serbia?

Ştefania Neagoe: Nu, dar poate şi pentru că participanţii erau din mai multe ţări, iar subiectul întâlnirii noastre era despre sustenabilitatea financiară în ONG-uri. Noi ne-am întâlnit acolo să discutăm despre aspecte ale vieţii noastre profesionale şi acest lucru am făcut. Nici nu am avut timp să ieşim din afara hotelului foarte mult. Totul s-a întâmplat în sala de curs, am fost noi între noi, subiectele au fost total diferite. 

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideri că generaţiile tinere sunt mai puţin cumpătate în privinţa cheltuielilor?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Mărturia Ştefaniei Neagoe, românca expulzată din Serbia şi interzisă fără explicații: "A existat un sentiment de teamă"