Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noaptea Muzeelor 2024. De ce nu participă mai multe instituţii la eveniment: "Domnul prim-ministru nu poate incita la muncă forţată"

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 spre 19 mai 2024, ar urma să ne bucurăm de o nouă ediţie a programului Noaptea Muzeelor Deschise, însă, în acest an, reprezentanţii mai multor muzee din Bucureşti şi din ţară au anunţat că instituţiile pe care le reprezintă nu participă la programul respectiv.

de Marius Pancu

la 16.05.2024 , 15:31

Motivele invocate pentru neparticiparea la Noaptea Muzeelor diferă, iar noi am analizat întreaga situaţie cu Mihaela Simion, doctor arheolog şi muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a României şi membru în Federaţia CULTURMEDIA.

Întreaga acţiune a reprezentanţilor muzeelor a fost percepută ca o formă de protest, de către unii, sau ca o formă de şantaj, de către autorităţi, iar premierul Marcel Ciolacu s-a declarat extrem de dezamăgit de modul în care "reprezentanţii acestor instituţii au decis să boicoteze copiii".

Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de Mihaela Simion

Vezi și

- Îmi e greu să comentez afirmaţiile domnului prim-ministru pentru că, cu greu le-aş putea califica ca fiind responsabile, mai ales venind din partea unui înalt oficial al statului român. Ele denotă o necunoaştere absolut îngrijorătoare pentru domeniul în care activez.

Pe acelaşi subiect

- Epopeea este extrem de lungă. Este timpul scurt pentru a vă povesti toate dificultăţile cu care s-a confruntat acest domeniu. Pe scurt, nu este vorba despre o grevă japoneză. Greva japoneză a fost deja, la nivel naţional, pe data de 4 aprilie.

- Cu Guvernul României am avut, începând din 15 ianuarie, două întâlniri de negociere în care am expus situaţia domeniului, situaţie care este dramatică. Domnul Ciolacu ştia, deja, despre ce este vorba. Au fost două întâlniri la sediul Guvernului, în prezenţa cancelarului Guvernului, cu oficiali guvernamentali, în care am expus toate problemele noastre.

- Lucrurile, pe scurt, s-au întâmplat în felul următor. Pe vremea fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, printr-o Ordonanţă de Guvern s-au majorat cu peste 50% salariile instituţiilor de spectacol. S-a indus în corpul social ideea că actul de cultură este numai cel reprezentat de instituţiile de spectacol. Teatre, opere, instituţii de spectacol, circul şi aşa mai departe. Sigur că a fost un act reparatoriu pe care noi l-am salutat. Problema noastră nu este că alţii au salariu mare. Problema noastră este sistematică şi nu e numai de salarizare. Este o problemă a întregului domeniu care gestionează patrimoniul cultural al României şi care se depopulează. 

- Suntem 5.500 de angajaţi în domeniul protecţiei patrimoniului cultural în muzee şi când spun 5.500 asta înseamnă că suntem de la şoferi şi femei de serviciu până la specialişti plus manageri. Din aceşti 5.500, maxim 6.000, datele pe care vi le dau, datele statistice de la INS, arată că domeniul se depopulează de la an la an. Specialişti suntem 2.000. Specialiştii în domeniul patrimonului cultural au o pregătire extrem de complexă. Cu noi se laudă chiar domnul prim ministru. La Roma se poza foarte frumos, foarte mândru de realizările muzeografilor din România, de la Muzeul Forurilor Imperiale. Întâmplător o expoziţie la care eu, personal, sunt unul dintre curatorii adjuncţi.

- Eu am 26 de ani de vechime. Sunt arheolog expert, respectiv senior arheologist. De asemenea, sunt muzeograf, am participat, împreună cu colegii mei, la zeci de expoziţii internaţionale şi acte de diplomaţie culturală. Am coordonat nenumărate şantiere arheologie preventivă, stând în spatele dezvoltării infrastructurii României, nu numai eu ci şi toţi colegii mei din muzee. Noi nu suntem cei despre care domnul prim ministru crede că stăm pe scăunel şi păzim obiecte.

- La noi nu există altă salarizare fără proiectele adiţionale, deci tot ceea ce facem, facem în baza aceleiaşi fişe de post. După 26 de ani vechime, salariul de încadrare a celei mai înalte trepte într-un muzeu naţional, de rang naţional, nu vorbesc de colegii mei din muzeele judeţene, care au aceleaşi atribuţii ca noi, unde este dramatic, este 4.500 de lei.

- Problema s-a întâmplat în ianuarie şi asta vreau să se înţeleagă foarte clar. Acelaşi Guvern al României a schimbat grilele. În momentul în care au schimbat salarizarea la sistemul de educaţie, în urma protestelor legitime ale sindicatelor din sistemul de educaţie, şi am ajuns în situaţia absolut aberantă în care există muzee pe lângă universităţi. În marea lor parte, cu excepţia a două sau trei muzee de tipul acesta, ele nici măcar nu sunt acreditate conform legii. Un debutant dintr-un muzeu universitar are salariul cu 20 de lei mai mare, debutantul, decât un muzeograf 1A, cu 30 de ani vechime, dintr-un muzeu naţional.

- Patrimoniul cultural al României este gestionat în proporţie de 99%, manipulând mari valori, de aceste muzee acreditate. Diferenţa de salariu pe aceeaşi funcţie, pe aceeaşi pregătire, dar pe sarcini de servici mult mai încărcate, în cazul nostru, între noi şi colegii din muzeele universitare ajunge la undeva până peste 50%. 

- Noaptea Muzeelor s-a făcut întotdeauna de către noi, pe bază de voluntariat, da? Noi am făcut-o, voluntari. Evenimentul este organizat, la nivel naţional, de fiecare muzeu în parte şi este doar centralizat de o organizaţie non-guvernamentală numită Reţeaua Naţională a Muzeelor. Dar evenimentul este organizat de noi, muzeografii, în timpul nostru liber şi pe banii noştri.

- În aceste condiţii, şi asta vreau să se înţeleagă foarte clar, noi nu mai facem voluntariat pentru Noaptea Muzeelor. Nu mai avem de ce. Publicul poate să meargă la toate entităţile muzeale. Asta e o altă discuţie. Dar muzeele deţinătoare de patrimoniu în mare parte nu mai acceptă această batjocură.

- Nu facem grevă japoneză, facem un protest organizat, de la ora 16.00, la Ministerul Culturii, iar de la ora 19.45, în faţa Guvernului, pregătind o ediţie de Noaptea Muzeelor în faţa Guvernului României. Domnul prim-ministru nu poate incita la muncă forţată şi la încălcarea Codului Muncii. Asta ar trebui să ştie.

- Domnul prim-ministru, mai ales ca prim-ministru, nu ar trebui să facă afirmaţii care duc în sfera Penalului. Ştiţi cum e? Patrimoniul cultural şi muzeele sunt gestionate de un personal acreditat. Nici măcar, adică ar trebui să ştie că declaraţiile domnului prim-ministru încalcă inclusiv Legea voluntariatului. Ştiţi foarte bine că voluntarul nu poate suplini, potrivit Legii voluntariatului, nu poate suplini activitatea personalului angajat în instituţia respectivă ori personalul din instituţia respectivă are programul de lucru sâmbăta, pentru că noi avem program de lucru şi sâmbăta şi duminica, oamenii noştri nu au weekenduri, până la ora 16.00. După ora 16.00, nicio entitate şi niciun ONG nu îmi poate impune să fiu prezentă, eu sau colegii mei, în faţa unui public pe care, da, îl respectăm.

- Cum se va rezolva această problemă, promitem un eveniment de tip Noaptea Muzeelor de neuitat, tocmai în respectul publicului nostru, dar şi noi solicităm respect pentru că aşa nu se mai poate.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Noaptea Muzeelor 2024. De ce nu participă mai multe instituţii la eveniment: "Domnul prim-ministru nu poate incita la muncă forţată"