Video Profesor la Universitatea Wilkes, despre motivele pentru care România nu a fost invitată la sumitul de la Paris

Marea Britanie s-a arătat hotărâtă să trimită soldaţi în Ucraina, ca garanţie de securitate, alături de Suedia. Discuţiile sunt, însă, pe mai multe planuri şi pe mai multe voci. De pildă, cea mai critică voce a agresiunii ruse din administraţia americană, Keith Kellog, emisarul special al lui Trump pentru Ucraina, a declarat la Bruxelles, înaintea unei deplasări la Kiev, că nimeni nu va impune un acord de pace lui Volodimir Zelenski.

Totuşi, liderul de la Kiev a fost exclus din lista alcătuită de Trump în mesajul de după convorbirea cu Putin şi nu a fost luat în calcul la întâlnirea din Arabia Saudită, unde discuţiile vor fi purtate doar între oficiali de rang înalt din Washington şi Moscova. Deja a ajuns acolo şi ministrul de Externe, Serghei Lavrov, cel care înainte să pornească la drum declara tranşant că nu vede un rol al europenilor în discuţiile de pace. 

Casa Albă susţine că este doar o întâlnire preliminară, iar Volodimir Zelenski şi statele Uniunii Europene vor fi invitate în următoarele faze ale negocierilor. Însă liderii blocului comunitar sunt conştienţi de schimbările bruşte de direcţie ale lui Donald Trump, iar după Conferinţa de Securitate din Munchen a devenit şi mai evident faptul că nu se mai pot bucura de ajutorul acestuia. 

Vezi și

La reuniunea de lucru de la Paris, venită ca răspuns la această nouă realitate, au participat Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Polonia şi Danemarca, în calitate de reprezentantă a ţărilor scandinave şi statelor baltice. Opoziţia din România s-a declarat nemulţumită de faptul că ţara noastră nu a fost invitată la această întâlnire. Ministrul român de Externe a venit şi cu o explicaţie: Polonia este reprezentanta Europei de Est şi nu este pentru prima dată când are acest rol. 

Jurnaliştii de la Politico susţin că, la întâlnire, s-a discutat inclusiv ce se va întâmpla dacă Statele Unite se retrag din NATO şi cine le va lua locul în poziţia de lider. Discuţia este complexă, pentru că Germania are cea mai puternică economie de pe continent, dar se pregăteşte pentru nişte alegeri complicate. Marea Britanie a preluat momentan şefia Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei. Polonia are a treia cea mai mare armată din Alianţă, în timp ce Italia conduce Forţa Aliată de Răspuns a NATO.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de doctor Andreea Maierean, profesor asociat Ştiinţe Politice, Universitatea Wilkes, Pennsylvania. Iată câteva dintre cele mai interesante răspunsuri oferite:

- Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt vulnerabilităţile pentru care România nu a fost invitată la acest summit al câtorva puteri europene care contează în regiune?

- Da, este greu de dat un verdict. Probabil instabilitatea politică din ultimele luni a reprezentat un aspect important. Poate că până săptămâna trecută nici nu au ştiut pe cine să invite, având în vedere că săptămâna trecută s-a produs demisia preşedintelui şi începutul unui nou mandat. Poate că în direcţia asta ar trebui să ne uităm, dar, într-adevăr, e o problemă mare că suntem vecini, suntem atât de aproape şi nu am fost invitaţi la aceste negocieri. Speranţa poate fi că este doar un prim capitol şi că data viitoare vom fi luaţi în considerare. 

- De ce are administraţia Trump acest interes de a exclude complet Europa de la masa negocierilor?

- Da, este o întrebare foarte bună şi ne putem întoarce la discursul lui JD Vance de acum câteva zile. De altfel, trebuie spus că încă din campania electorală, dinainte să fie ales preşedintele american, JD Vance a fost unul dintre cei mai vocali critici ai Ucrainei, în general. A spus de mai multe ori că Rusia este o parte necesară a încheierii războiului cu Ucraina, a refuzat să numească Rusia ca inamic, a spus că este un competitor. În general, JD Vance a spus foarte clar, încă de la început, că Statele Unite au foarte multe probleme domestice, locale şi nu ar mai trebui trimişi bani spre Ucraina. Deci din punctul acesta de vedere, n-ar trebui să ne mire ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Mai general vorbind, conservatorii americani au această atitudine în relaţiile internaţionale. Ei încearcă să limiteze noi angajamente internaţionale, pun accent pe suveranitatea naţională şi necesitatea unei armate puternice pentru a apăra interesele SUA. Aspectul care pe mine m-a speriat, demoralizat, întotdeauna a fost lipsa lor de încredere în instituţiile internaţionale. Există un scepticism faţă de organizaţii cum ar fi Naţiunile Unite, Uniunea Europeană, faţă de toate acordurile internaţionale. În privinţa aceasta, cumva, declaraţia de săptămâna trecută este o culminare a tot ce s-a vorbit în ultimii ani. 

- Bun, dar îi iese ceva lui Donald Trump dacă lasă Europa la o parte? Îi iese ceva chiar şi în registrul acesta în care îşi doreşte el să puncteze şi mă refer aici la bani, ca să o spunem pe româneşte, la resurse, la ceva care să îi aducă deal-ul acela financiar, pecuniar? Îi iese ceva dacă lasă Europa la o parte?

- La o primă vedere, răspunsul este nu. Pentru că Statele Unite şi Uniunea Europeană au cel mai lung şi cel mai important parteneriat economic. Dar eu aş dori să vă aduc puţin înapoi în timp, la momentul 2019, un moment de care s-a vorbit mai puţin zilele acestea. Vreau să vorbesc despre asta în contextul în care multe dintre opţiunile lui Donald Trump, de când a redevenit preşedinte, au de a face cu răzbunări, cu răzbunări personale. Deci să nu uităm că Donald Trump a fost suspendat în timpul primului lui mandat de două ori, iar prima lui suspendare a fost în directă legătură cu Ucraina şi cu Vladimir Zelenski. Deci în 2019 a avut loc acea convorbire telefonică între Trump şi Zelenski şi, în timpul acestei convorbiri, Trump i-a solcitat lui Zelenski direct să-l investigheze pe Joe Biden şi pe fiul său, Hunter Biden, care era asociat cu o campanie de gaze din Ucraina. Această solicitare a fost percepută ca o încercare de a obţine interferenţe străine în alegerile prezidenţiale şi de aici s-a declanşat procesul de suspendare. Dacă vă amintiţi, Trump a convocat-o înapoi pe ambasadoarea Statelor Unite din Ucraina, de la acel moment. Ea a fost unul din principalii martori în acel proces de suspendare. Credinţa mea personală este că Trump vrea să plătească nişte poliţe şi acolo. Adică nu a uitat că de acolo a început, nu a uitat ce s-a întâmplat şi poate şi acest amănunt contează când ne gândim la faptul că pare că abandonează acum Ucraina, chiar dacă poate economic nu este decizia cea mai înţeleaptă.

- Deci e o vendetă, o vendetă personală şi ne amintim că a fost şi criticat de liderii europeni de multe ori, chiar şi pentru insurecţia de la Capitoliu, dacă este să mergem pe acelaşi fir logic pe care îl spuneţi dumneavoastră. Şi corul contestatarilor a fost comun din partea liderilor europeni, de condamnare, şi poate să însemne şi asta o răzbunare personală, până la urmă. 

- Bineînţeles. Deci adăugăm şi latura asta şi au mai fost critici privind libertatea de exprimare. Mi se pare ironic, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur, ipocrit, că în discurul lui JD Vance el i-a tras de urechi pe liderii europeni vorbind despre limitările în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, pe care el, cumva, şi Donald Trump o văd ca absolută. Deci ei au spus că în unele ţări europene nu este garantat dreptul absolut la libertatea de exprimare. Cu toate că ştim foarte clar că această libertate de exprimare, deşi este un drept fundamental recunoscut, poate fi limitată în cazul în care discursul implică incitare la ură şi discriminare. Dar, unde văd eu problema şi ipocrizia este că aici, în Statele Unite, grupurile conservatoare au susţinut în mod repetat restricţii asupra a diferite tipuri de materiale educaţionale în şcoli şi biblioteci, a anumitor cărţi, care sunt acum interzise, dar chiar şi anumitor discipline academice, pentru că ei argumentează că acele discipline nu sunt potrivite sau benefice pentru populaţie. 

- Am un exemplu concret, chiar de astăzi, interzicerea unei cărţi cu un personaj pistruiat ca să nu cadă, cumva, sub incidenţa criteriilor de diversitate, egalitate şi incluziune. Şi mi-am mai amintit ceva, vorbind cu dumneavoastră, pentru că sunteţi din Pennsylvania şi comentam împreună şi rezultatul alegerilor prezidenţiale Trump - Biden, până în ultima clipă, în Pennsylvania, Donald Trump posta că alegerile au fost furate, alegerile se vor fura, alegerile se vor fura şi, din câte îmi amintesc eu, şi cred că îmi amintesc destul de bine, alegerile au fost câştigate de Trump, până la urmă, în Pennsylvania. Deci era primul care striga despre democraţia furată, alegeri furate, în baza niciunei dovezi, iar ulterior vine JD Vance la Munchen şi spune că dovezile pentru care au fost anulate alegerile din România au fost superficiale. Dar dubla-măsură apare şi aici. 

- Da, exact. Exact aşa s-a întâmplat. Ei, în primul rând, nu recunosc nici acum rezultatul alegerilor din 2020. Dovadă este prima măsură luată de preşedintele Trump, respectiv graţierea tuturor celor implicaţi în acea insurecţie. În al doilea rând, într-adevăr, şi în alegerile din 2024, până în ultimul moment, s-a vorbit foarte mult de tentative de fraudare. Până la urmă totul s-a dovedit a fi fără nicio bază, fără niciun argumentare. Dar ei, acum, ţin lecţii de morală şi se simt cumva la înălţime să susţină că în România alegerile ar fi trebuit să fie acceptate în orice condiţii. Deci şi acolo există o ipocrizie şi o tensiune.

- Acum, întorcându-ne la politica de securitate a administraţiei Trump, şi vedem că vrea să ne lase la o parte, să lase în plan secund securitatea Europei, nu mai este de interes pentru politica externă americană, cât de mult poate merge în acest scenariu? Mă întreb, de exemplu, iarăşi, revenind la România, dacă poate să meargă până într-acolo astfel încât să retragă trupe de la noi sau să nu meargă mai departe cu dezvoltarea Bazei Kogălniceanu-NATO, care ar trebui să fie cea mai mare din Europa când este finalizată?

- Semnalele sunt mai degrabă pesimiste. Tot ce vedem în acest moment este că Statele Unite doreşte, mai degrabă, să se retragă cât mai mult din Europa. Sunt criticaţi aliaţii europeni cu orice ocazie, dar contează probabil foarte mult şi cum vor evolua aceste negocieri. Dacă, de exemplu, Ucraina se va opune termenilor promovaţi de Donald Trump şi Vladimir Putin, este posibil ca răzbunarea să fie pe măsură şi reacţia să fie greu de controlat. Dacă, totuşi, până la urmă se va găsi, totuşi, o soluţie şi o negociere, poate, până la urmă, aceste temeri poate vor fi mai puţin fondate. Ce vreau să subliniez este că Trump se şi grăbeşte foarte mult acum. El a promis în campania electorală că va soluţiona foarte rapid conflictul din Ucraina. Cred că a spus în 24 de ore sau 48 de ore. Deci pe lângă toate acestea există şi aspectul timpului. El vrea să găsească o soluţie cât mai rapidă, chiar dacă asta va însemna sacrificarea Ucrainei sau va însemna faptul că Ucraina nu va mai avea voie să candideze pentru un loc în NATO sau va trebui să-şi vândă metalele rare sau va trebui să cedeze teritorii extinse. Toate aceste lucruri par să fie amănunte pentru Donald Trump. El îşi doreşte doar soluţionarea rapidă a conflictului ca să poată să treacă la următorul val de schimbări. Statele Unite sunt, în aceste zile, o sursă majoră de instabilitate şi incertitudine şi, după cum vedeţi, evenimentele şi schimbările politice se desfăşoară cu mare rapiditate. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰