Antena Meniu Search
x

O simplă pereche de papuci de plajă poate declanşa o alertă de biosecuritate în Australia. Autorităţile au înăsprit controalele pe aeroporturi

O simplă pereche de papuci de plajă, murdară, poate declanşa o adevărată epidemie în Australia. Autorităţile de la Antipozi se tem de ce e mai rău şi au implementat controale draconice în aeroporturi.

de Redactia Observator

la 09.07.2022, 16:08

O simplă pereche de papuci de plajă poate declanşa o alertă de biosecuritate în Australia. Autorităţile au înăsprit controalele pe aeroporturi
- Profimedia

Pentru că este iarnă în Australia, oamenii pleacă în Bali pentru a-şi petrece vacanţele. Problema este că din insula indoneziană se pot întoare cu febra aftoasă. Boala nu este periculoasă pentru om, dar este devastatoare pentru animalele cu copită. Australienii se tem că vor rămâne fără bovine, în special, dacă febra aftoasă se va răspândi în ţara lor. Turiştilor li se recomandă să îşi lase şlapii în Bali şi să nu-i aducă înapoi cu ei în ţară.

Febra aftoasă a început să se răspândească masiv în Indonezia, autorităţile de acolo confruntându-se cu o problemă reală cât se poate de gravă. "Febra aftoasă ar fi catastrofală dacă ar ajunge în Australia", a declarat responsabilul veterinar șef al țării, Mark Schipp. "Efectele asupra fermierilor în cazul în care pătrunde febra aftoasă sunt prea dureroase pentru a putea fi luate în considerare. Dar nu este vorba doar despre fermieri. Eliminarea a 80 de miliarde de dolari din PIB-ul Australiei ar fi un dezastru economic pentru toată lumea", a declarat şi Fiona Simson, președintele Federației Naționale a Fermierilor.

Pe aeroporturile din Australia, turiştii care se întorc din Bali sunt controlaţi atent la bagaje mai ales dacă transportă produse din carne sau lactate. De asemenea, ei sunt avertizaţi să-şi cureţe atent pantofii înainte de a păşi pe teritoriul australian pentru că murdăria de pe încălţăminte poate declanşa cel mai mare focar de febră aftoasă din ultimii 150 de ani. Australienii se gândesc să introducă şi o măsură suplimentară: baia picioarelor în recipiente pline cu substanţe chimice puternice ce au menirea de a distruge orice urmă a bolii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Mapamond » O simplă pereche de papuci de plajă poate declanşa o alertă de biosecuritate în Australia. Autorităţile au înăsprit controalele pe aeroporturi