Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Chef Ștefan Popescu, despre momentele tensionate de la Chefi la cuțite: ”Când aștept verdictul de la amulete, am un playlist de efect. Muzica mă ajută să mă calmez”

Noul sezon Chefi la cuțite va avea premiera pe 17 noiembrie la Antena 1, aducând o confruntare de proporții între cei patru Chefi. Fiecare jurat are o motivație puternică în competiția culinară, pentru Chef Ștefan Popescu sezonul 14 reprezentând oportunitatea unei revanșe, după ce punctajul acumulat la runda trecută a amuletelor l-a lăsat fără echipă.

de Redactia Observator

la 31.10.2024 , 09:51

Întrecerile culinare din ringul amuletelor vin astfel cu multă tensiune la pachet, discuțiile din Camera Chefilor fiind din ce în ce mai încinse după fiecare sesiune de gătit. Iar Chef Ștefan Popescu măturisește că de multe ori are nevoie de muzică pentru a se calma după agitația competiției și discuțiile în contradictoriu cu ceilalți jurați. ”Când nu ne contrazicem despre un anumit detaliu din farfurie și aștept verdictul de la amulete, am un playlist de efect. Eu sunt responsabil cu muzica în Camera Chefilor. Îmi place s-o ascult și în pauzele dintre filmări, mă ajută să rămân concentrat. Și așa se întâmplă și acasă. Copiii, soția, prietenii sunt obișnuiți să asculte multă muzică alături de mine. În mașină, de exemplu, tot timpul ascult – de obicei piese dance, dar și rock”, a povestit Chef Ștefan.

”Muzica este o parte esențială a fiecărei zile, este inspirație și energie, fie că sunt acasă, în drum spre filmări sau în bucătărie. E ca o condimentare a vieții, exact cum condimentele pot transforma un fel de mâncare, muzica îmi transformă starea de spirit. Îmi oferă liniște când am nevoie să mă relaxez sau energie când am nevoie să mă concentrez. În lumea agitată a bucătăriei, muzica e refugiul meu, acel moment de respiro care mă ajută să-mi reîncarc bateriile și să-mi păstrez echilibrul”, a adăugat juratul. Dacă Chef Ștefan va reuși sau nu să-și atingă obiectivul la amulete de data aceasta telespectatorii vor afla umărind noul sezon Chefi la cuțite la Antena 1 din 17 noiembrie, emisiunea fiind difuzată în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Media » Chef Ștefan Popescu, despre momentele tensionate de la Chefi la cuțite: ”Când aștept verdictul de la amulete, am un playlist de efect. Muzica mă ajută să mă calmez”