Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Stella McCartney revolutionează tinutele de birou la Paris Fashion Week

La Paris Fashion Week, designerul britanic Stella McCartney a redefinit conceptul de ținute de birou, prezentând colecția toamnă/iarnă 2025 într-o clădire de birouri din inima capitalei pariziene. Colecția este dedicată femeii de succes, care îmbină profesionalismul cu un spirit creativ și o personalitate puternică.

de Redactia Observator

la 18.03.2025 , 13:40

Stella McCartney revolutionează tinutele de birou la Paris Fashion Week Stella McCartney revolutionează tinutele de birou la Paris Fashion Week

La eveniment au fost prezente personalități precum Tom Ford, Ice Spice și Cameron Diaz, iar colecția a revoluționat ținutele de birou, îmbinând senzualitatea cu un stil energic și plin de dinamism.

Oaspeții au fost conduși la etajul cinci al clădirii din beton, unde birouri din lemn masiv și scaune elegante, decorate cu logo-ul „STELLACORP”, creau o atmosferă aparte. De la cești personalizate la pixuri și blocnotesuri, întreaga locație radia un aer de profesionalism. Ziarele „The Stella Times”, lăsate pe fiecare scaun, dezvăluiau viziunea ambițioasă a designerului pentru sezonul FW25.

McCartney a celebrat viața sa de pionier în echilibrarea rolului de mamă cu cel de designer, aducând o viziune personală și profundă asupra muncii: „Vrem să ne dedicăm muncii, indiferent de locul sau forma pe care o ia aceasta pentru noi”, se precizează în notele prezentării. „Vrem să o facem cu intensitate. Iar atunci când părăsim biroul și ne eliberăm, vrem să ne amintim că suntem sexy.”, a declarat Stella McCartney.

Articolul continuă după reclamă

Colecția reimaginează garderoba de birou casual cu un spirit rebel, oferind 46 de ținute ce îmbină formalul cu eleganța. Sacourile cu două rânduri de nasturi și umeri supradimenționați au fost completate de cizme din piele lăcuită până la coapsă, paltoane din blană artificială, perfecte pentru a te proteja de frig în drum spre birou. Descoperă garderoba Sandrei Stoicescu, dacă îți dorești să adopți un stil office, in culori vibrante.

Pe acelaşi subiect

Hanoracele pufoase cu franjuri au fost gândite pentru diminețile ploioase, în timp ce tricourile „SLIPPERY WHEN WET” și blugii cu franjuri de cowgirl aduc o notă cool, relaxată. Rochiile din piele de șarpe și tricotajele cu glugă au fost completate de pantaloni cu pliseuri, rochii strălucitoare și piese îndrăznețe din dantelă.

Defilarea s-a încheiat într-un mod surprinzător, cu trei dansatoare care au făcut o intrare din public, evocând mesajul că există modalități prin care îți poți exprima personalitatea, chiar și în mediul formal.

Descoperă mai multe sfaturi mai multă inspirație în construirea garderobei de birou pentru un look formal, dar fabulos.

Explorează tendințele și găsește inspirația de care ai nevoie pentru a îți crea o garderobă de birou elegantă, în stilul formal, dar fabulos. Descoperă sfaturi utile pentru a crea ținute care îți vor pune în valoare personalitatea și te vor ajuta să te remarci în orice mediu de lucru.

Vizitează theconceptstore.ro, ghidul tău de stil, unde găsești cele mai noi tendințe, soluții de styling și idei pentru a îți  contura stilul personal și a îți transforma garderoba de birou într-un adevărat statement.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Nicuşor Dan: "Cred că USR ar fi potrivit să fie la guvernare, pentru că e un partid reformist". Sunteţi de acord?
Observator » Media » Stella McCartney revolutionează tinutele de birou la Paris Fashion Week