Antena Meniu Search
x

Concerte incendiare în România în luna iulie. Ed Sheeran va cânta pe Arena Naţională din Bucureşti.

Vara e în toi, iar luna lui Cuptor, abia începută, se anunţă una incendiară şi când vine vorba de distracţie. O mulţime de artişti ne vor trece hotarul şi vor urca pe marile scene din ţară, acolo unde zeci de mii de oameni îi aşteaptă.

de Redactia Observator

la 02.07.2019, 11:16

Vezi și

Vara e în toi, iar luna lui Cuptor, abia începută, se anunţă una incendiară şi când vine vorba de distracţie. O mulţime de artişti ne vor trece hotarul şi vor urca pe marile scene din ţară, acolo unde zeci de mii de oameni îi aşteaptă.

Ed Sheeran, Bon Jovi, The Cure sau Michael Bolton sunt doar câţiva dintre cei pentru care românii au cumpărat aproape toate biletele. Iar peisajul e completat de celebrele deja festivaluri de muzică.

Unul din cele mai aşteptate evenimente ale verii este concertul lui Ed Sheeran, care va avea loc pe 3 iulie, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Bucureşti.

Este prima dată când artistul britanic vine la noi în ţară. Au mai rămas foarte puţine bilete, iar preţul lor pleacă de la 299 de lei.

Tot pentru prima oară în România, la Arenele Romane, va urca pe scenă pe 9 iulie şi solistul formaţiei The Smashing Pumpinks, Billy Corgan.

Iar pentru a doua oară pe meleagurile noastre, unde este aşteptat de zeci de mii de oameni, în data de 21 iulie îl vom vedea în Piaţa Constituţiei pe Bon Jovi.

Mult aşteptatul show face parte din turneul său "This House is not for sale". După concertul memorabil din 2011, Bon Jovi promite şi de această dată, unul cel puţin la fel de bun.

O zi mai târziu, tot în Piaţa Constituţiei vor veni cei de la The Cure. Trupa sărbătoreşte anul acesta nu mai puţin de patru devenii de activitate pe scenă.

Din line up-ul evenimentului fac parte şi trupa românească Firma, dar şi grupul britanic indie-rock Editors.

Michael Bolton va susţine două concerte la noi în ţară. La Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe 20 iulie şi în Capitală, pe data de 22, la Sala Palatului.

Ambele concerte vor începe la ora 20, iar preţul pentru un loc bun în sală ajunge la 288 de lei la Cluj şi la 588 de lei în Bucureşti.

Alţi artişti de renume aşteptaţi de împătimiţii distracţiei la noi în ţară sunt Florence and The Machine, cap de listă la festivalul Electric Castle.

Între 17 şi 21 iulie, pe domeniul Banffy din judeţul Cluj sunt aşteptaţii mii de oameni, mulţi dintre ei deja fideli festivalului. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri Mondene » Concerte incendiare în România în luna iulie. Ed Sheeran va cânta pe Arena Naţională din Bucureşti.