Video Cum și-a serbat Ellie White ziua de naștere: Ne-am distrat, am dat cu confetti, pe care le-am aspirat a doua zi de mi-a venit rău
Ellie White ne aduce "Flori de mai" în prima lună de primăvară. Aşa se numeşte noua ei piesă, care mie, personal, îmi aminteşte de perioada când făcea parte din formaţia Dj Project. Este o poveste de iubire, care. îi invadează visele. Practic este amprenta lui Ellie White, căci dragostea este tema prezentă în toate cântecele ei.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Ellie White: De ce Flori de mai? Pentru că florile de mai, în această piesă, reprezintă o speranță, o bucurie, ceva la care să aspiri. Trebuia să induc și sentimentul ăsta de speranță și de iubire mai departe, care să pătrundă și visele. Mi se pare că muzica din România, din ultima perioadă, sună prea la indigo și m-am întors la origini, am vrut altceva.
Artista și-a serbat, de curând, și ziua de naștere, alături de persoanele apropiate.
Ellie White: Multe nu am avut ce să fac din cauza pandemiei, însă am adunat doi trei vecini foarte apropiați din cartier și i-am cinstit cu un pahar de vin, ne-am distrat, am dat cu confetti, pe care le-am aspirat a doua zi de mi-a venit rău. Am băut șampanie și am mâncat tort.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus
Ellie White lansează primul single pe 2021
Ellie White oferă un cadou muzical în prag de primăvară și lansează primul ei single pe anul 2021: "Flori de mai". Cu versurile și muzica scrise de către artistă și producția realizată de Andy Platon, "Flori de mai" prezintă povestea unei iubiri pasionale care s-a transformat într-o amintire ce invadează visele.
Iubirea poate fi o fantezie devenită realitate, ce te face să plutești și să visezi necontenit până când decide că e timpul să iasă din viața ta, lăsând în urmă un gol imens. În regia lui Silviu Mîndroc, clipul o înfățișează pe Ellie White într-o ipostază de femeie seducătoare, puternică și sigură pe ea, care trebuie să treacă testul despărțirii, chiar dacă "inima s-a oprit din cântat".
"Toate versurile pieselor mele, încă de pe vremea de când cântam alături de DJ Project au ca și mesaj iubirea, în toate formele ei. Și nici această piesă nu se abate de la același subiect, celebrând iubirea. Florile de mai, din punctul meu de vedere, reprezintă speranță, optimism și fericire, așa că mi s-a părut un titlu simplu și sugestiv. Cred că fiecare dintre noi se regăsește în versurile acestei piese. Toți am trăit mai devreme sau mai târziu emoții puternice, iar unii dintre noi încă le mai trăiesc.
Inspirația mea vine din viața de zi cu zi a oamenilor în general, pentru că mi se pare o idee minunată să poți cuprinde în câteva versuri emoții puternice cu care pot relaționa și în care se pot regăsi sute sau mii de persoane în același timp. La filmările clipului a fost senzațional pentru că mi-a fost dor să intru din nou pe set și să filmez un videoclip. Deși a fost prima colaborare, Silviu Mîndroc s-a dovedit a fi un regizor extraordinar cu care m-am înțeles perfect! Și, cum echipa mea este minunată, rezultatul a fost unul pe măsură", povestește artista.
Ellie White a lansat prima piesă din carieră alături de DJ Project, iar împreună au avut o mulțime de hituri care au cucerit topurile de specialitate. Au urmat single-uri precum "Sete de noi", "Power of Love" sau "Nu te mai caut", iar în 2017, Ellie White a lansat piesa și videoclipul "În mintea mea". În 2018 aceasta a colaborat cu Tom Novy, unul dintre cei mai populari DJ și producători din lume, pentru remake-ul hit-ului "Take it". Au urmat single-uri precum "Scrum", "Ce va rămâne din noi", "Obsesia", o piesă despre iubirea care plutește în aer și "Stronger", alături de Hafex.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰