La Gomera, regia lui Corneliu Porumboiu, premieră mondială la Cannes
A fost seara României la festivalul de la Cannes. Pelicula "La Gomera", în regia lui Corneliu Porumboiu, a fost prezentată în premieră mondială.
A fost seara României la festivalul de la Cannes. Pelicula "La Gomera", în regia lui Corneliu Porumboiu, a fost prezentată în premieră mondială.
Pelicula, cea mai mare producţie de până acum a lui Porumboiu, este inclusă în selecţia oficială şi candidează la trofeul Palme d'Or.
Pe covorul roşu, regizorul şi actorii au apărut optimişti şi încrezători în succesul filmului.
Corneliu Porumboiu şi echipa sa au fost primiţi cu multă căldură la Cannes, chiar dacă ploaia a încercat să strice petrecerea.
Regizorul, actorii şi producătorii au salutat publicul pe un fond sonor de. fluierături, o aluzie la titlul internaţional al filmului, "Fluierătorii".
Corneliu Porumboiu a mai fost prezent la Cannes, dar numai în secţiunile paralele, unde a fost şi premiat. Criticii francezi consideră că venise demult vremea să fie invitat în selecţia oficială.
"La Gomera" spune povestea unui poliţist român corupt interpretat de Vlad Ivanov. O femeie misterioasă, jucată de Catrinel Menghia îl convinge să ajute la eliberarea unui dubios om de afaceri. Pentru asta, el pleacă pe insula spaniolă Gomera, ca să înveţe un limbaj arhaic, fluierat. Astfel va putea să comunice cu partenerii săi, fără să fie înţeles de poliţiştii care-l supraveghează.
Filmul este un izvor nesfârşit de umor negru şi, potrivit criticilor care l-au văzut deja, presărat cu omagii discrete pentru Alfred Hitchcock şi John Wayne. Actorii sunt convinşi că va fi o surpriză chiar şi pentru admiratorii lui Porumboiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰