Stăm ca proștii. Murim ca proștii
Un părinte descrie, speriat, suferința copilului unui dispecer de la 112, cere o ambulanță și i se răspunde așa: "Eu nu răspund de ea, răspunzi dumneata și nevasta dumitale, că sunt ai voștri copiii, eu pe ai mei mi i-am crescut. Nu mă înveți tu pe mine la ce sunt obligată să trimit!”
E sindromul prostului care s-a trezit într-o poziție de putere și taie și spânzură, chiar dacă ceea ce taie și spânzură e soarta unui copil. Conversația readuce brutal aminte de atitudinea celor de la 112 în cazul Alexandrei Măceșanu, un alt copil în pericol de moarte, care cerea ajutor pentru viața ei. Nu a primit. Polițiștii au stat la poarta criminalului violator Dincă în timp ce fata era omorâtă, tăiată și arsă dincolo de gard.
Un incendiu într-un bloc din Constanța. O femeie disperată sare de la etajul șase ca să scape de foc. Pompierii erau jos și se uitau, aproape cu mâna în șold, cum femeia se zvârcolește la picioarele lor. Nimeni n-a schițat un gest de compasiune. Peste două minute a sosit și autoscara care i-ar fi salvat viața. Acum, va începe o anchetă și un ping-pong între autorități ce se va finaliza, previzibil, cu o singură concluzie: femeia e de vină că nu a mai rezistat puțin. Toate procedurile au fost perfecte.
O fostă profesoară din Vâlcea naște singură în mașină și, după trei zile de zbucium, își abandonează copilul într-o scară de bloc, în scaunul de mașină. De frica soțului care n-ar fi vrut un al treilea copil. În ce fel de țară se poate ajunge până aici cu disperarea?
Este România ultimelor 24 de ore, la care ne uităm cu gura căscată și ne rugăm ca următorii să nu fim noi. E fix ca la ruleta rusească, doar că cea românească nu îți lasă chiar nicio șansă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰