Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Arafat, către Dragnea: "Achiziţia a trei mii de ambulanţe implică angajarea a 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi. De unde?"

Şeful DSU, Raed Arafat, îi răspunde într-o postare pe Facebook liderului PSD Liviu Dragnea, care, întrebat într-o emisiune televizată despre situaţia din sistemul medical de urgenţă şi dacă Arafat va fi menţinut în funcţie, a răspuns că "acest subiect trebuie tratat cu mult mai multă responsabilitate şi cu mult mai puţină imagine".

de Redactia Observator

la 29.12.2016 , 10:05

Arafat, către Dragnea: "Achiziţia a trei mii de ambulanţe implică angajarea a 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi. De unde?"

Şeful DSU, Raed Arafat, îi răspunde într-o postare pe Facebook liderului PSD Liviu Dragnea, care, întrebat într-o emisiune televizată despre situaţia din sistemul medical de urgenţă şi dacă Arafat va fi menţinut în funcţie, a răspuns că "acest subiect trebuie tratat cu mult mai multă responsabilitate şi cu mult mai puţină imagine".

"În primul rând, nu consider că am lucrat, împreună cu colegii mei, cu mai puţină responsabilitate în dezvoltarea sistemului de urgenţă. Ştiu cum am preluat sistemul în 2007 şi văd unde suntem acum,sistemul însemnând inclusiv serviciul de ambulanţă, şi în mod cert diferenţa este una vizibilă şi pozitivă. A spune că serviciul de ambulanţă este cu probleme de personal este un adevăr care l-am spus cu toţii, însă oricât am deschis posturi încercând să completăm personalul, problema a fost ocuparea lor. Sunt judeţe care au organizat concursuri repetate pentru medici şi asistenţi fără să se prezinte nimeni. Deci problema nu este de neglijenţă din partea mea sau a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă ci o realitate în care trăim, prin care trecem şi pentru care încercam să găsim soluţiile adecvate şi viabile", susţine Arafat.

În opinia sa, "faptul că unii de la ambulanţă se plâng în continuu că nu au personal iar unii dintre ei acuză minsterele şi DSU pentru lipsa de personal" nu schimbă realitatea şi faptul că în ultima perioadă au fost încercate mai multe soluţii, dar fără a se ajunge la numărul necesar de angajări.

Articolul continuă după reclamă

" A zice că trebuie lucrat cu mai multă responsabilitate este o insinuare că până acum nu am făcut acest lucru, iar la rândul meu şi în numele colegilor cu care am lucrat până acum, îl asigur pe domnul Dragnea că am lucrat cu fparte mare responsabilitate şi cu foarte mare atenţie ca să asigurăm cu resursele limitate pe care le avem un serviciu integrat adecvat cerinţelor populaţiei", afirmă şeful DSU.

Despre "cei care spun că sunt probleme între ambulanţă şi SMURD", şeful DSU afirmă că "fie vorbesc despre trecut sau vorbesc despre probleme între anumite persoane cum există în toate instituţiile din România, însă ei nu pot şi nu ar trebui să generalizeze acest lucru asupra personalului intreg care, cel puţin pe teren, lucrează foarte bine impreună".

Referindu-se la achiziţia a 3000 de ambulanţe, una în fiecare sat, susţinută de PSD, Raed Arafat apreciază că aceia care au propus o astfel de soluţie decidentilor politici nu au luat în considerare faptul că acestea implică angajări de personal şi că este necesară înlocuirea a peste 1000 de ambulanţe învechite, argumente care fac propunerea nerealizabilă, mai ales că implică nişte cheltuieli nejustificate.

"În primul rând, dacă vorbim de 3000 de ambulanţe în sate, deci suplimentare, înseamnă personal suplimentar, iar ca să avem în fiecare ambulanţă măcar un ambulanţier şi un asistent, înseamnă că va trebui să angajăm un număr de 30.000 persoane noi la serviciile de ambulanţă, 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi pe considerentul că pentru fiecare post permanent trebuie 5 persoane ca să acopere şi concediile şi să asigure o activitate continuă. De unde vom angaja 15.000 asistenţi ca să deservească cele 3000 ambulanţe? Şi de unde cei 15.000 ambulanţieri? Şi cum îi instruim într-un timp atât de scurt ca să lucreze pe ambulanţe? Şi ce facem cu înlocuirea parcului actual de ambulanţe din municipii, oraşe şi sate unde avem deja staţii şi echipaje? Acest proiect ar însemna că ne vor trebui în jur 1400 de ambulanţe ca să înlocuim ce avem învechit la care să adăugăm 3000 de ambulanţe suplimentare, în total 4400 ambulanţe, la care să suplimentăm paralel personalul ambulanţei de la 12.000, cât este actualmente, la 42.000!", spune Arafat, concluzia sa fiind că "nu este realmente nevoie de un astfel de număr de ambulanţe în România".

În  ceea ce priveşte aluzia la “imagine" şi la “persoana" sa,  Raed Arafat precizează că nu a fugit după imagine, ci a încercat să facă cunoscut publicului efortul depus de toţi.  El precizează că are mult de oferit sistemului  acestei ţări, dar că nu va lupta "pentru o poziţie, o funcţie".

"Este păcat să repetăm de fiecare dată greşeala de a reforma ce merge până nu va merge în loc să reformăm ce nu merge ca să meargă!", conchide Raed Arafat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Arafat, către Dragnea: "Achiziţia a trei mii de ambulanţe implică angajarea a 15.000 ambulanţieri şi 15.000 asistenţi. De unde?"