Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bolojan spune că "nu suntem pregătiţi" pentru impozitarea progresivă: Ne-ar da sistemele peste cap

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că nu a avut loc o discuţie legată de impozitarea progresivă în ultimele luni în coaliţie. El a explicat că această formulă are nevoie de cel puţin un an, un an şi jumătate de modificări în sistemul finanţelor pentru a fi aplicată. Premierul a menţionat că în momentul de faţă nu suntem pregătiţi pentru aplicarea unei astfel de măsuri, scrie News.ro

de Redactia Observator

la 27.01.2026 , 12:10

Bolojan spune că "nu suntem pregătiţi" pentru impozitarea progresivă: Ne-ar da sistemele peste cap Premierul Ilie Bolojan. 4 decembrie 2025 - ProfiMedia

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi, la RFI România, dacă ar accepta impozitarea progresivă, propunere susţinută de PSD.

"În momentul de faţă, nu a fost o discuţie legată de acest subiect în ultimele luni, în coaliţie. Sigur, fiecare partid poate să declare ceea ce consideră de cuviinţă. În termeni reali, această formulă, care este aplicată într-adevăr în multe state europene, are nevoie cel puţin de un an de zile, un an şi jumătate de modificări în sistemele finanţelor ca să poată fi aplicată şi noi nu suntem în momentul de faţă pregătiţi pentru această chestiune", a declarat Ilie Bolojan.

El a argumentat că este greu să iei multe măsuri care să însemne, pe de o parte, consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale şi tot ce înseamnă pachetele fiscale care au fost adoptate şi în acelaşi timp să faci şi "alte lucruri care să-ţi dea sistemele peste cap".

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Muncii, social-democratul Florin Manole, a readus recent în discuţie impozitarea progresivă, ca o soluţie pentru "un sistem fiscal mai echitabil", în contextul creşterilor mari de taxe, apreciind că majorarea impozitelor pe proprietate i-a afectat în special pe românii cu venituri mici.

"Nu cei cu venituri mari din această ţară sunt problema atunci când vorbim despre impozitele pe proprietate. Nu o să fiu aici ridicol şi să zic că bugetul familiei a avut un impact enorm din chestiunea asta. Dar pentru oamenii cu venituri mici, această impozitare s-a simţit foarte mult şi asta este o problemă", a spus ministrul Muncii.

Manole: Impozitarea progresivă, "singura soluţie pentru orice ţară civilizată din UE"

În acest context, Florin Manole a readus în discuţie impozitarea progresivă. "Asta este singura soluţie pentru orice ţară civilizată din Uniunea Europeană. Singura soluţie este impozitarea progresivă", a spus Florin Manole.

Potrivit ministrului Muncii, aceasta este soluţia "pentru a nu pune presiune egală pe cei cu venituri mici şi pe cei cu venituri mari"

"Impozitarea progresivă are în spate rapoarte ale Comisiei Europene, ale Băncii Mondiale şi analize care arată cât de mulţi bani am putea colecta în plus. Este extrem de importantă", a mai spus Florin Manole.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca şcoala să înceapă mai devreme?
Observator » Ştiri politice » Bolojan spune că "nu suntem pregătiţi" pentru impozitarea progresivă: Ne-ar da sistemele peste cap