Cine este Marius Lazurca, numit de Nicuşor Dan consilier prezidenţial pe politică externă
Marius Lazurca, diplomat de carieră cu o experienţă de peste 15 ani în serviciul extern, a fost numit consilier prezidenţial pe politică externă de către preşedintele Nicuşor Dan. Fost ambasador al României în Republica Moldova, Ungaria şi Mexic, Lazurca este una dintre cele mai respectate figuri ale diplomaţiei româneşti.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, la 6 octombrie, numirea echipei de consilieri prezidenţiali şi de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Marius Lazurca a fost numit consilier prezidenţial pe politică externă, începând cu 6 octombrie 2025.
Carieră academică și începuturile în diplomație
Marius-Gabriel Lazurca s-a născut la Timişoara, la 15 martie 1971. După primii ani de şcoală la Timişoara, s-a mutat la Bistriţa, apoi la Arad, revenind la Timişoara ca student la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara, în toamna anului 1990, după cum indică biografia de pe site-ul https://lift.uvt.ro, confrom Agerpres.
Este licenţiat în limba şi literatura franceză şi în limba şi literatura română la Universitatea de Vest din Timişoara (1996), conform https://uniuneascriitorilortm.ro/.
Din 1993 şi-a continuat studiile în Franţa, la École Normale Supérieure şi la Universitatea Paris IV-Sorbona, obţinând licenţa şi masterul, iar în anul 2003 a devenit doctor în istorie-antropologie la Sorbona.
A intrat în viaţa profesională ca angajat al Facultăţii de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara, unde a predat literatură franceză şi antropologie culturală începând cu 1997. În 2001 a părăsit cariera universitară şi a intrat în serviciul public, conform https://filtm.ro/. După cinci ani în administraţia publică locală la Arad, din 2006 şi-a început cariera diplomatică, conform https://lift.uvt.ro. Înainte de a deveni ambasador, în 2006, a fost director al Centrului Cultural Judeţean Arad.
O carieră diplomatică de peste 15 ani
La 5 decembrie 2006, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de numire a lui Marius-Gabriel Lazurca în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun şi pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta. Decretul de rechemare a fost semnat la 23 aprilie 2010 de către acelaşi preşedinte.
La 5 martie 2010, Marius Lazurca a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, iar în aprilie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare din funcţie.
Ulterior, la 6 iulie 2016, Lazurca a fost acreditat ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria, funcţie din care a fost rechemat la 11 septembrie 2020.
În 2020, preşedintele Klaus Iohannis l-a numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite Mexicane, cu reşedinţa la Ciudad de Mexico, fiind ulterior acreditat şi pentru alte state din America Centrală: Nicaragua, El Salvador, Costa Rica, Guatemala, Honduras şi Belize.
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, la 15 septembrie 2025, decretul privind rechemarea sa de la post.
Distincţii şi activitate academică
„Ca Reprezentant Permanent al României la Comisia Dunării (2016-2020), ambasadorul Lazurca a dobândit o experienţă relevantă şi în diplomaţia multilaterală”, notează şi site-ul https://mexico.mae.ro/.
La invitaţia foştilor săi profesori, Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş, s-a alăturat Fundaţiei şi grupului de cercetare „A treia Europă” încă de la fondarea acestora şi a participat la majoritatea proiectelor academice.
A publicat mai multe cărţi şi studii în română, franceză şi engleză în domeniile literaturii comparate şi antropologiei istorice. A colaborat în periodice precum "Orizont", "Dilema", "Cuvântul", "A Treia Europă" şi este autorul volumelor "Invenţia trupului" (1996), "Zeul absent. Literatură şi iniţiere la Mircea Eliade” (2001)", "Anthropologie du corps dans le monde romain sous le Haut Empire" (2004), potrivit https://uniuneascriitorilortm.ro/.
În octombrie 2015, Marius Lazurca a fost decorat cu "Ordinul de Onoare" printr-un decret al preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, distincţie conferită "în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România şi Republica Moldova".
La 10 decembrie 2015, i-a fost conferită Medalia "Pentru cooperare" a Armatei Naţionale a Republicii Moldova. În 2016, a primit Distincţia de Onoare a Judeţului Arad şi Placheta de Aur a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad.
Marius-Gabriel Lazurca este căsătorit din 1992 cu Mirela, medic de profesie, şi au împreună şase copii, conform https://mexico.mae.ro/.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰