Ciprian Ciucu cere reformă în STB înainte de majorarea tarifelor: "Să mai dea afară din pile şi relaţii"
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că discuţia din Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind o posibilă majorare a tarifelor STB a fost iniţiată de unii membri ai Adunării Generale a Acţionarilor, însă subiectul nu va mai fi reluat până când societatea nu va trece printr-un proces de reformă internă, potrivit News.ro.
"O să discutăm foarte serios despre STB în perioada următoare. De aceea, când PSD şi PNL, prin cei doi membri pe care i-au pus mai demult, până să vin eu primar, în AGA, au venit şi au cerut creşterea biletului, am zis: ok, pot să pun pe ordinea de zi pentru că toate documentele erau deja făcute. PSD nu a votat atunci, a picat proiectul, dar eu l-am pus la iniţiativa lor. După care am zis aşa: o să mai pun creşterea biletului după ce văd că managementul companiei va lua deciziile corecte. Nu «creştem biletul, dar nu ne reformăm în interior»", a afirmat Ciprian Ciucu, luni seară, la Digi 24.
Primarul municipiului Bucureşti a menţionat că a cerut, de altfel, conducerii STB un plan de reformă, dar a precizat că această companie nu se află în subordinea sa.
"Am cerut STB-ului, care este o companie profund nereformată şi căpuşată, să vină cu un plan de reorganizare. Eu am cerut, dar STB-ul nu este în subordinea mea, este în subordinea Consiliului General. Nu eu i-am pus acolo. Dar le-am zis că au două alternative: ori să încerce să scadă costurile şi să crească calitatea serviciilor, ori intră în insolvenţă că nu le mai dăm bani. Singura mea competenţă pe STB este în pixul meu, care le dă bani sau nu le dă bani. Dar în rest, n-am niciun fel de competenţă, poate află şi acest lucru bucureştenii", a explicat el, arătând că decizia cu privire la managementul STB o are majoritatea formată din primarii din Ilfov, Bucureştiul având doar un vot.
Ciprian Ciucu a explicat şi ce înseamnă reforma în STB: "să mai dea afară din pile şi relaţii, după care să vină şi să ceară majorarea biletului", el arătând că numărul personalului TESA este egal cu cel al persoanelor care conduc vehiculele.
"Să mai dea afară din pile şi relaţii, nu din şoferi muncitori şi vatmani, să mai dea afară din pile şi relaţii, pentru că a crescut şi a fost căpuşată structura STB, după care să vină să ceară majorarea biletului. Că nu vreau să majorăm biletul numai aşa, ca să îşi umple unii buzunarele prin funcţiile pe care le ocupă", a subliniat primarul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
