UDMR, după consultările de la Cotroceni: "La prima încercare, nu cred că se poate reface coaliţia"
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după consultările formaţiunii pe care o conduce cu preşedintele Nicuşor Dan, că nu se aşteaptă ca fosta coaliţie să se refacă "la prima încercare". El a subliniat că este nevoie de o majoritate parlamentară "transparentă şi solidă", capabilă să susţină un guvern.
"Varianta cea mai corectă ar fi să existe în spatele guvernului o majoritate parlamentară transparentă şi solidă, fiindcă ceea ce ne aşteaptă în acest an, în 2027, necesită responsabilitate politică şi majoritate politică în spatele unui guvern, indiferent de cine este condus acel guvern şi, până la urmă, indiferent cine face parte din acel guvern. Şi ar trebui încercată o refacere a coaliţiei, o majoritate sau o altă majoritate, dacă există o altă majoritate. Nu am avut şi nu am avansat o propunere de prim-ministru. Noi am spus că dacă se conturează o majoritate corectă, noi vom susţine o astfel de soluţie. Un guvern minoritar nu poate supravieţui foarte mult şi din punctul nostru de vedere nu există varianta susţinerii unui guvern în spatele căruia se află AUR", a afirmat liderul UDMR.
UDMR nu va susţine un guvern minoritar PSD
În ceea ce priveşte alegerile anticipate, liderul UDMR a precizat că formaţiunea nu le vede ca pe o soluţie, deşi "există această posibilitate teoretică, constituţională". Liderul UDMR s-a arătat sceptic privind un rezultat al consultărilor de luni. "Eu am spus că văd o majoritate la a doua încercare. La prima încercare s-ar putea să nu existe", a afirmat Kelemen Hunor.
Din perspectiva UDMR, prima opţiune rămâne un premier politic, fiindcă este nevoie de responsabilitate politică. "Dacă responsabilitatea politică nu există între Guvern şi Parlament, nu se suprapune responsabilitatea politică, înseamnă că nu ai o majoritate. Şi imediat începe o altă logică în Parlament, fiindcă aşa funcţionează lumea politică. Fiecare vrea să fie la un moment dat în opoziţie, de aceea e nevoie şi în cazul unui premier tehnocrat să ai miniştri politici, fiindcă altfel responsabilitatea se rupe. Trebuie partidele responsabilizate şi asta poţi să faci dacă sunt în Guvern, sunt în executiv", a punctat Kelemen Hunor.
Întrebat dacă ia în calcul o viitoare asociere PSD-UDMR, el a răspuns: "Astăzi nu există această posibilitate". De asemenea, Kelemen Hunor a afirmat că în acest moment nu există discuţia privind un guvern minoritar. "Dacă nu are o susţinere transparentă în Parlament, nu va rezista. Nu are cum să-şi facă treaba. Deci trebuie să încercăm să găsim o formulă majoritară, sau, dacă nu intră toţi la guvernare, totuşi să fie asumată susţinerea", a susţinut liderul UDMR.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
