Video Suceava și Constanța împart titlul de "Județul Anului". Turist: "Aici este raiul pe pământ, paradisul"

Anul acesta, turiştii au ales deopotrivă muntele şi marea. Suceava şi Constanţa au împărţit titlul de "Județul Anului" la gala Destinația Anului. Deşi Braşov a fost constant pe podium în cadrul acestor competiţii, anul acesta peisajele spectaculoase, ospitalitate, tradiţiile şi mânăstirile din Suceava au convins turiştii că nimic nu se compară cu Bucovina. 

de Angela Bertea

la 19.05.2026 , 10:08

Judeţul Anului 2026 România, la competiţia destinaţia anului Suceava şi Constanţa.

Dacă în privinţa litoralului n-a fost niciun dubiu, surpriza a venit de la munte. Suceva a reuşit să impresioneze pe toată lumea, detronând chiar şi Braşovul, campion absolut în anii precedenţi.  

"În Bucovina se poate face turism în toate cele 4 anotimpuri. Avem peisaje naturale fantastice, avem mănăstiri din patrimoniul UNESCO, avem tradiţii, obiceiuri, gastronomie locală, sate care încă îşi mai spun poveştile.", spune Nicolae Robu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava

Articolul continuă după reclamă

Cinci destinaţii din Suceava au fost premiate la diferite categorii, de la staţiuni turistice până la sanctuare ale istoriei sau sate de poveste: Vatra Dornei, Cetatea de Scaun a Sucevei, Complexul de Agrement Ariniș, Ținutul Rarăului şi Ciocănești.

"Este o recunoaştere pentru Vatra Dornei, dar şi pentru întreaga comunitate locală. Vorbim despre activităţi outdoor, aventură, gastronomie, posibilitatea de a se relaxa, dar şi pentru a merge la centre spa si wellness.", spune Mihaela Cocîrţă, manager OMD Vatra Dornei

"În judeţul Suceava au fost peste 500 de mii de turişti anul trecut, dintre care un sfert cam sunt turişti străini.", explică Andreea Zimbru, reprezentant turism

"Noi venim din Germania, ne-am hotărât pentru Bucovina şi pentru mănăstiri, dar copilul meu bineînţeles că este interesat de activităţile în aer liber. Sunt chiar foarte bine dotaţi, în sensul că au foarte multe oferte de activităţi.", spune un turist

Turist: Aici ar fi raiul pe pământ, paradisul

Reporter: Ce găsiţi aici?

Turist: Totul în Bucovina.

Turiştii care ajung în judeţul Suceava pot descoperi zone turistice cu peisaje spectaculoase, accesibile la pas cu bicicleta sau cu maşina. Spre exempu, cei care ajung în masivul Rarău se pot bucura de peisajul minunat, liniştea de aici şi se pot încărca totodată cu energia locului.

"Nu e ca în Olanda, aici oamenii sunt foarte amabili. Peisajele sunt superbe, nu mă aşteptam la aşa, cu munţi.", explică un turist străin

Un alt atu pe care îl are judeţul Suceava este preţul accesibil la cazare.

"Găsim nopţi de cazare sau weekenduri începând cu 500 de lei all inclusive pe noapte până la 1.500 de lei. Decât să stai în trafic 4-5 ore pe Valea Prahovei, cred că mai degrabă poţi ajunge în Bucovina.", menţionează Nicolae Robu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava

În judeţul Braşov o noapte de cazare cu all inclusive plecă de la 800 de lei şi poate depăşi 3.000 de lei pentru facilităţi de lux.

Şi Constanţa a urcat pe podium anul acesta. De altfel, judeţul a câştigat şi alte premii importante.

"Locuri întâi la categoria landmarks Casino din Costanţa, la categoria statiuni balneocrimaterice Techirghiol, locul 2 statiunea mamaia la cea mai buna promovare, Delfinariu la categoria tărâmuri ale cunoaşterii, iar locul 3 la nuclee urbane Portul Tomis şi falezele Cazinoului.", spune Goerge Măndilă, preşedinte OMD Mamaia Constanţa

Braşovul a pierdut şi titlul de destinaţia anului, în favoarea Timişoarei.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că filmul Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, va câştiga Palme d'Or?
Observator » Evenimente » Suceava și Constanța împart titlul de "Județul Anului". Turist: "Aici este raiul pe pământ, paradisul"