Ciucu: "Premierul a informat PNL cu privire la etapele care urmează. PNL este hotărât să meargă mai departe"
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a transmis, miercuri, după şedinţa conducerii partidului, că premierul a informat Biroul Politic Naţional cu privire la toate etapele care urmează în reformele propuse iar PNL este hotărât să meargă mai departe şi orice stopare a acestui proces sau orice reversibilitate nu ar face decât să pună România în pericol.
Ciprian Ciucu a anunţat după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL că partidul îşi păstrează poziţia de a sprijini reformele iniţiate de către guvernul Bolojan.
"Astăzi am avut o discuţie în care premierul a informat membrii Birolului Politic al PNL cu privire la toate etapele care urmează în reformele pe care deja le-a propus şi sunt bine cunoscute. Deci Partidul Naţional Liberal este hotărât să meargă mai departe şi orice stopare a acestui proces sau orice reversibilitate nu ar face decât să pună România în pericol, pentru că siguranţa naţională ţine şi de faptul că trebuie să fie ţinut sub control imensul deficit bugetar", a arătat Ciucu, conform Mediafax.
Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat că "avem un deficit bugetar care ajunge la nişte cote imense şi dacă nu îl susţinem, asta ne poate afecta inclusiv siguranţa naţională". "Deci este un demers foarte serios pe care noi vrem să îl continuăm, pentru că trebuie să aducem ţara în acel moment în care poate să îşi revină şi să îşi continue parcursul de dezvoltare doar normal", a mai spus Ciprian Ciucu.
Discuţiile din Coaliţie, fără rezultat
Coaliția de guvernare trebuia să decidă miercuri dacă va continua sau nu plafonarea la alimentele de bază. Introdusă în 2023 cu scopul de a proteja consumatorii și de a tempera inflația și considerată inițial o măsură temporară, plafonarea a fost prelungită de mai multe ori, iar acum creează tensiuni în alianță.
Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit în format restrâns, la ora 10.00. Apoi, la ora 14.00, liberalii s-au reunit într-o şedinţă a Biroul Permanent pentru a valida deciziile din coaliţie.
Liderii coaliţiei de guvernare s-au întâlnit pentru a discuta reorganizarea administraţiei publice și posibilă prelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, însă ședința s-a încheiat fără nicio concluzie.
Discuțiile legate de plafonarea preţurilor la alimente și de reforma administraţiei locale se amână pentru săptămâna viitoare, potrivit surselor Observator. Marți, la ora 11:00, liderii coaliției se vor reuni pentru a discuta despre plafonare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰