Antena Meniu Search
x

Cum vor să îl pedepsească politicienii pe George Simion după ce l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu în Parlament

Ministrul Virgil Popescu a cerut conducerii Parlamentului să îi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute luni, la dezbaterea moţiunii simple pe Energie, când a fost agresat de George Simion. Clasa politică a condamnat gestul făcut de liderul AUR şi a cerut ca acesta să fie sancţionat, însă acest lucru nu este tocmai uşor de făcut.

de Redactia Observator

la 08.02.2022, 14:56

Vezi și

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut o solicitare către conducerea Camerei Deputaţilor în care cere să i se pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute luni, la dezbaterea moţiunii simple, când liderul AUR George Simion a venit la tribună şi l-a agresat fizic. Ministrul a anunţat deja că va depune plângere penală pe numele copreşedintelui AUR.

”Am depus o adresă la Camera Deputaţilor în atenţia Secretarului General şi al membrilor Biroului Permanent prin care i-am anunţat că voi depune o plângere penală la adresa deputatului George Simion, prin care i-am rugat să îmi pună la dispoziţie filmarea integrală a incidentelor petrecute”, a scris ministrul pe Facebook. 

Virgil Popescu crede că George Simion trebuie sancţionat pentru comportamentul agresiv din Parlamentul României. "Cred că liderul AUR trebuie să fie sancționat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunț că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toții o societate civilizată, în care aleșii din Parlament să nu aibă ieșiri cu tentă violentă!", a mai scris Virgil Popescu.

Virgil Popescu a depus o cerere la Parlament pentru obţinerea înregistrării momentului în care a fost agresat de George Simion

Facebook Virgil Popescu

Pe acelaşi subiect

Regulamentul nu prevede, încă, sancţiuni pentru George Simion

În acest moment, singura sancţiune care îi poate fi aplicată lui George Simion este un avertisment. În regulamentul Parlamentului, nici măcar nu sunt prevăzute sancţiuni pentru un astfel de comportament. Se vor face însă propuneri ca regulamentul să fie schimbat, pentru ca astfel de derapaje să fie pedepsite.

Între timp, procurorii de la Parchetul General vor analiza înregistrarea cu incidentul din plen şi vor decide dacă deschid dosar penal. 

Florin Cîţu a anunţat că va propune Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului adoptarea de "sancţiuni dure şi clare" pentru astfel de comportament. "Asta nu înseamnă democraţie, înseamnă legea pumnului şi nu vom tolera aşa ceva. Voi propune în Birourile Parlamentului reunite să găsim sancţiuni clare şi dure pentru cei care vor face astfel de gesturi”, a declarat Florin Cîţu

Preşedintele Senatului a ţinut să menţioneze că la acel incident au fost martori chestori "care nu şi-au făcut treaba". Cîţu este de părere că aceştia trebuia să "îl ia şi să-l scoată din sală” pe George Simion. Preşedintele Senatului mai susţine că trebuia acţionat "mult mai rapid” încă din decembrie, de când Florin Roman a fost agresat în Parlament, el afirmând că se bucură că Virgil Popescu a depus plângere penală şi că această plângere este "exact ceea ce trebuia să facă” ministrul agresat.

George Simion "trebuie să suporte consecinţele"

George Simion s-a lăudat cu derapajul său pe pagina de Facebook. Postarea a strâns în câteva zeci de minute peste 300 de mii de like-uri şi sute de comentarii. 

George Simion, preşedintele AUR: Îmi pare într-un sens rău, într-un sens în care nu trebuia să mă duc să strigăm în acelaşi timp la microfon. Nu pot să îmi cer în faţa unui hoţ scuze. 

Abuzul şi violenţa sunt inadmisibile într-o societate democratică, a afirmat şi preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, care a adăugat că liderul AUR George Simion trebuie să suporte consecinţele acţiunilor sale. "Luni, la dezbaterea moţiunii simple depuse de USR, George Simion, copreşedintele AUR, l-a agresat verbal pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, după care a mers la pupitru, l-a bruscat de mai multe ori şi i-a urlat în faţă. În Parlament îşi au locul dezbaterile, iar deputaţii şi senatorii sunt aleşi de societate să îşi expună argumentele şi să adopte legi. Au existat întotdeauna dezbateri aprinse în Parlament. De nenumărate ori s-a întâmplat ca unii să vorbească jignitor, dar, cu toate acestea, a existat decenţă şi respect din partea aleşilor, pentru a nu transforma instituţia Parlamentului într-un loc în care se permit gesturi de violenţă fizică", a scris liderul UDMR, pe Facebook.

El a subliniat că astfel de atitudini trebuie sancţionate, iar parlamentarii trebuie să lupte împotriva agresiunii şi să fie parteneri "în izolarea acestei forţe extremiste".

Ce pedeapsă riscă George Simion

Parchetul General s-a sesizat în cazul scandalului provocat de George Simion. Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:

La data de 8 februarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 2 Cp și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 Cp.

În fapt, în urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reținut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul ședinței Camerei Deputaților din aceeași zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei își susținea discursul la moțiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta.

Conform Codului Penal, pedepsele pentru care este anchetat George Simion se pedepsesc după cum urmează:

  • Ultrajul săvârşit prin ameninţare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, plus o treime. 
  • Tulburarea ordinii şi liniştii publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri politice » Cum vor să îl pedepsească politicienii pe George Simion după ce l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu în Parlament