Video Dosarul vaccinurilor ajunge în Parlament. Florin Cîțu și-a pierdut imunitate în Comisia Juridică din Senat
Este ziua decisivă pentru Florin Cîţu. Comisia juridică a Senatului a dat, miercuri, un vot în unanimitate pentru ridicarea imunităţii senatorului Florin Cîţu, în dosarul achiziţiei vaccinurilor în pandemie. Votul în plenul Senatului urmează să aibă loc începând cu ora 12.00. Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislaţia, a spus Florin Cîţu, după ce a ieşit din şedinţa comisiei.
Membrii Comisiei juridice din Senat au decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, să adopte raport favorabil pentru ridicarea imunității parlamentare a fostului premier Florin Cîțu, conform Mediafax.
"Am decis în unanimitate să dăm raport favorabil", au spus surse din Comisia juridică a Senatului.
Pe ordinea de zi a plenului se află solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresată Senatului României, pentru declanșarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentare și pentru exercitarea dreptului Senatului de a cere urmărire penală față de domnul senator Florin-Vasile Cîțu, fost prim-ministru, în dosarul nr. 243/P/2021 al Direcției Naționale Anticorupție.
"Am multe semne de întrebare, vom vedea, cred că timpul le va da tuturor răspunsul. Trebuie să ne aducem aminte, a fost stare de alertă până în 2022 în România, repet, Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislația", a spus Florin Cîțu după ce a ieșit din ședința de miercuri a Comisiei juridice a Senatului.
- Dosarul vaccinurilor anti-COVID. Ministrul Justiției a trimis procurorului general cererile de urmărire penală a...
- "Eu de mâna mea îi duc la Poliție". Un deputat USR acuză DNA că face dosare politice. Cîțu, Mihăilă și...
- Florin Cîțu: "Le voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii". Senatul decide miercuri dacă îi...
Dosarul vaccinurilor a ajuns în parlament
Marius Gîrlaşiu, reporter Observator: "Comisia Juridică a Senatului are termen până la ora 10 în această dimineaţă pentru a emite un raport în ceea ce priveşte solicitarea procurorilor DNA. După care tot astăzi în jurul prânzului plenul Senatului va da votul final pentru ridicarea imunităţii în ceea ce îl priveşte pe fostul prim-ministru, Florin Cîţu. Aici nu ar trebui să existe niciun fel de surpriză pentru că deja Marcel Ciolacu, liderul PSD, şi Nicolae Ciucă, liderul PNL, au anunţat că senatorii celor două partice nu se vor opune şi nu vor bloca ancheta procurorilor DNA în cazul lui Florin Cîţu. Aşadar, senatorii PSD şi PNL, au anunţat deja şi au garantat că vor vota pentru ridicarea imunităţii.
Dacă acest lucru se va întâmpăla, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot începe urmărirea penală pe numele lui Florin Cîţu. Mai exact îl pot pune sub acuzare pe fostul premier al României, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Ne amintim cu toţii acuzaţiile procurorilor DNA, acelea că în calitate de fost premier al României, Florin Cîţu a aprobat fără să aibă niciun fel de document de analiză sau document care să justifice achiziţia unor bunuri în valoare de peste un miliard de euro. Este vorba de peste 52,8 milioane de doze de vaccin anticovid, spun procurorii DNA. Asta în condiţile în care România comandase deja încă din anul 2020, 37,5 milioane de doze de vaccin care ar fi fost suficiente, potrivit DNA, pentru a vaccina un număr de peste 23 de milioane de persoane.
În ceea ce îi priveşte pe foştii miniştrii ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. În cazul lor procurorii DNA au undă verde să înceapă urmărirea penală. Pentru că, aşa cum am văzut cu toţii, Preşedintele Klaus Iohannis, a aprobat solicitarea făcută de procurorii DNA. S-a decis să ridice imunitatea foştilor miniştrii."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰