Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Grindeanu, vizită oficială în Israel: Dezvoltarea relaţiilor economice, noua ţintă a cooperării dintre ţări

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că una dintre temele majore discutate cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, a fost dezvoltarea accelerată a relaţiilor economice dintre cele două ţări.

de Redactia Observator

la 03.02.2026 , 21:23

Grindeanu, vizită oficială în Israel: Dezvoltarea relaţiilor economice, noua ţintă a cooperării dintre ţări Grindeanu, vizită oficială în Israel: Dezvoltarea relaţiilor economice, noua ţintă a cooperării dintre ţări - X/@GrindeanuSorinM

"Dezvoltarea accelerată a relaţiilor economice este noua ţintă a cooperării dintre România şi Israel. Aceasta a fost una dintre temele majore ale întâlnirii de azi cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Deşi ne-am amintit şi de trecut, fiindcă sunt deja aproape 9 ani de la precedenta mea vizită la premierul israelian, accentul l-am pus pe proiectele de viitor. Amândoi vrem mai multe companii româneşti care să intre pe piaţa israeliană şi noi investiţii importante ale firmelor din Israel în economia noastră. Iar premierul Netanyahu este un partener apropiat al ţării noastre. Sunt convins că ne va ajuta să preluăm de la companiile israeliene expertiza de cel mai înalt nivel în inteligenţă artificială şi inovare tehnologică şi să o aplicăm în toate ramurile esenţiale ale economiei", a scris Grindeanu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Grindeanu laudă "modelele economice de succes" ale Israelului

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că acest subiect a fost abordat şi în discuţia cu preşedintele Knesset-ului (Parlamentul israelian), Amir Ohana, "un adevărat prieten al României".

"Există toată deschiderea autorităţilor Statului Israel să dezvoltăm cooperarea bilaterală. Vrem să urmăm modelele economice de succes de aici – investiţia strategică în sectorul high-tech power şi într-un ecosistem impresionant de start-up-uri, care reuşesc să crească şi să ajungă actori economici de top. Aşa putem accelera creşterea economică, dar şi să reducem birocraţia statului în cel mai eficient mod", a menţionat Grindeanu.

Sorin Grindeanu efectuează în perioada 3-5 februarie o vizită oficială în Israel.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi operatorii reali sau pe cei cu Inteligenţă Artificială?
Observator » Ştiri politice » Grindeanu, vizită oficială în Israel: Dezvoltarea relaţiilor economice, noua ţintă a cooperării dintre ţări