Video Guvernul adoptă 5 pachete de austeritate, dar îl amână pe cel care rezolvă deficitul: reforma bugetarilor
După două luni de negocieri și scandaluri, Guvernul bate în cuie Pachetul 2. Din șase reforme promise, au fost bifate cinci. Tăierile de posturi de la primării au fost amânate. Pentru românii de rând, majorarea impozitelor pe locuinţe şi maşini este măsura care îi loveşte cel mai greu la buzunar. Specialiștii avertizează că reducerile de până acum din aparatul de stat sunt doar praf în ochi. Fără o reformă reală în sistemul bugetar, creşterea TVA la 24% devine un scenariu plauzibil, inclusiv în rândul Coaliţiei.
Cinci reforme majore sunt în Pachetul 2: pensiile speciale, sănătatea, companiile de stat şi tăierea privilegiilor de la ANCOM, ANRE şi ASF. Dar şi noi taxe care lovesc direct firmele și buzunarele oamenilor. Pe ultima sută de metri, partidele au depus mai multe amendamente.
Noile impozite, aprobate
"A fost acceptat amendamentul nostru pentru multinaţionale. Păstrarea impozitului de 1 la suta pe cifra de afaceri", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD.
După negocieri de aproape 2 ore în coaliție, impozitul eliminat vineri în ședința de Guvern a fost reintrodus la doar trei zile distanță. Acesta se aplică pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro și a adus anul trecut încasări suplimentare la buget de 4 miliarde de lei.
"Toată lumea ştie că e un impozit prost. Impozitul ăsta nu e plătit doar de multinaţionale, ci şi de companiile româneşti", spune Gabriel Biriş, expert fiscal.
Triplarea taxei pe lux
S-a decis şi triplarea taxei pe lux pentru casele mai scumpe de jumătate de milion de euro şi pentru maşinile care costă peste 75.000 de euro, la propunerea PSD. Social-democrații au cerut și scutirea mamelor şi veteranilor de la plata CASS, dar și taxarea refugiaților ucraineni. Aceste două amendamente însă nu au fost aprobate.
"Şi ucrainenii beneficiază de servicii de sănătate pentru sumele pe care le primesc. La acest moment, dacă nu mă înșel, sunt în jur de 70.000 de persoane", a declarat Adrian Câciu, deputat PSD.
PNL a propus reducerea la jumătate a impozitului pentru maşinile electrice. De la 80 de lei în varianta iniţială, taxa va coborî la 40 de lei. Celelalte maşini vor fi taxate în funcţie de poluare, iar impozitul va ajunge să se dubleze în unele cazuri. Şi impozitul pe case va creşte cu 80%.
"Într-o lume normală mi s-ar părea normal, însă din păcate nu trăim într-o lume normală", spune un român."Nu prea sunt de acord, dar cred că prea puţin contează părerea noastră", crede un altul.
Taxele din Pachetul 2
Pachetul 2 prevede, printre altele, și taxe mai mari pentru cei care închiriază locuințe pe termen scurt. Câștigurile la bursă vor fi taxate de trei ori mai mult, iar impozitul pe criptomonede creşte la 16%. Apare și o taxă nouă: 25 de lei pentru coletele din afara Uniunii Europene.
"Marile platforme de achiziţii, cele chinezeşti în special... Ne plac, sunt ieftine, dar nu plătesc taxe în România. Poate ne convine ca şi cumpărător, dăm cu degetul pe telefon şi luăm produse ieftine, însă aceste companii nu plătesc taxe vamale şi o e nedreptate faţă de companiile româneşti. Pierderile la buget sunt de 10 miliarde de lei pe an", spune Iancu Guda, specialist economic Observator.
Şi un amendament USR a fost acceptat: ANRE, ANCOM și ASF nu-şi mai pot acorda bonusuri și prime după bunul plac. Specialiştii spun că reformele propuse nu rezolvă însă problema deficitului.
"În actualul context, devine iminentă spre sfârşitul anului. Creşterea TVA? Da! Este total insuficientă creşterea la 21 şi a cotelor reduse, în contextul în care nu se taie cheltuielile", mai spune Gabriel Biriş, expert fiscal.
AUR a anunţat că va depune patru moţiuni de cenzură, în urma angajării răspunderii Guvernului. Nu va contesta decât proiectul care priveşte pensiile speciale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰