Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Hidrocentrala de la Pașcani, aprobată. Grindeanu: "Ministrul Mediului a luat, într-un final, decizia corectă"

Diana Buzoianu a anunţat vineri că lucrările de la hidrocentrala Paşcani au primit acordul de mediu, după analiza reprezentanţilor Administraţiei Apele Române şi după trei modificări aduse studiului de impact. Buzoianu a adăugat că şi pentru celelalte trei hidrocentrale este nevoie de o analiză atentă şi obiectivă: "Urletele populiștilor nu mă impresionează". Sorin Grindeanu a transmis că era singura "decizie raţională şi de bun-simţ" şi se bucură că ministrul Mediului a luat, într-un final, "decizia corectă".

de Redactia Observator

la 26.09.2025 , 13:32

Hidrocentrala Pașcani, aprobată. Grindeanu: "Ministrul Mediului a luat, într-un final, decizia corectă" - Hepta

"Undă verde pentru hidrocentrala de la Pașcani, așa cum a cerut PSD! Era singura decizie rațională și de bun-simț. Mă bucur că ministrul Mediului a luat, într-un final, decizia corectă! Românii au nevoie de siguranță energetică, nu de dispute sterile și propagandă inutilă. Deciziile CSAT și programul de guvernare nu sunt facultative și nu țin de ambițiile personale ale nimănui, indiferent de ce funcție ocupă. Vom continua să monitorizăm foarte strict modul în care Ministerul Mediului, condus de USR, avizează și finalizează celelalte trei hidrocentrale strategice pentru sistemul național de securitate energetică. Este nevoie de un proces rapid, pentru că românii așteaptă de la noi soluții concrete și rapide pentru scăderea prețului la energie!", a transmis Sorin Grindeanu într-o postare pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că lucrările de la hidrocentrala Paşcani au primit, vineri, acordul de mediu, după analiza reprezentanaţilor Administraţiei Apele Române şi după trei modificări aduse studiului de impact. Ea a explicat că blocajul invocat de unii sau alţii a reprezentat, de fapt, aplicarea legii. Buzoianu a adăugat că şi pentru celelalte trei hidrocentrale este nevoie de o analiză atentă şi obiectivă.

Ministrul Mediului: "Urletele populiștilor nu mă impresionează"

Ministrul Mediului a explicat că, în urmă cu zece zile, a venit analiza de la Apele Române, care stabilea că lucrările pentru hidrocentrala Paşcani au rol principal de lucrări împotriva inundaţiilor şi lucrări care vor asigura apa necesară pentru comunităţile din zonă. Ea a precizat că joi a semnat punerea în transparenţă a acordului de mediu.

"Eram în ultimele zile necesare pentru a adopta acest acord de mediu, pentru că a reieşit clar, din toate analizele, că lucrările au un rol principal de siguranţă pentru români. Urletele populiştilor nu mă prea impresionează, dar trebuie să spun că am rămas surprinsă cât de mult credeau chiar ei înşişi în fake news-urile cât casa pe care le-au tot aruncat în spaţiul public zilele acestea. Pe fond: da, pentru a semna acest acord am cerut o analiză de la Apele Române, care a durat câteva zile, lucru care a isterizat mai mulţi extremişti populişti. De ce? Pentru că eu vreau să iau decizii pe informaţii obiective, nu în funcţie de propaganda din social media a unuia sau altuia", a afirmat Diana Buzoianu.

Ea a subliniat că Ministerul Mediului are rol de analiză critică asupra documentelor primite. "Eu consider că Ministerul Mediului nu poate fi doar notar, ci are şi un rol de analiză critică asupra documentelor primite. A analiza critic, de exemplu, dacă proiecte care se bazează pe debite medii din ultimii 30 de ani vor avea real capacitatea de producţie care e scrisă pe hârtie, în contextul scăderii debitelor din ultimii ani de zile, este doar o întrebare de logică elementară pe care ar trebui să o avem cu toţii când ne uităm pe cifre", a declarat ministrul Mediului.

Diana Buzoianu a anunţat că a fost emis acordul de mediu pentru hidrocentrala Paşcani. "Aşadar, lucrările de la hidrocentrala Paşcani au primit astăzi acordul de mediu, după analiza Apele Române şi după un rând de trei modificări pe care le-au adus studiului de impact, în urma discuţiilor tehnice. Blocajul invocat de unii sau alţii a reprezentat, în fapt, aplicarea legii", a transmis Diana Buzoianu.

Ea a precizat că şi pentru celelalte trei hidrocentrale este nevoie de o analiză obiectivă. "Cred că şi pentru celelalte trei hidrocentrale (pentru care chiar marţi a avut loc o discuţie tehnică între Hidroelectrica şi Apele Române, deci procesul legal parcurge paşii necesari) este nevoie de o analiză atentă şi obiectivă. Mai ales că vorbim, în unele cazuri, de proteste ale locuitorilor din zonă, care spun că se tem pentru accesul lor la apă dacă pornesc acele lucrări. Românii îşi pot primi toate răspunsurile fix acum: în etapa legală de analiză a studiilor de impact", a precizat ministrul Mediului.

Senatorul PSD Daniel Zamfir: Cu mâna tremurând şi cu nodul în gât, ministra USR a semnat Acordul de Mediu pentru hidrocentrala Paşcani. O avertizez că nu va scăpa de PSD până nu va debloca şi celelalte trei hidrocentrale

Senatorul PSD Daniel Zamfir a transmis că Diana Buzoianu a semnat "cu mâna tremurând şi cu nodul în gât" Acordul de Mediu, care ar fi trebuit semnat cu două luni în urmă, pentru finalizarea lucrării la hidrocentrala Paşcani, şi o avertizează că nu va scăpa de PSD până nu va debloca şi celelalte trei hidrocentrale.

"O PRIMĂ VICTORIE. URMEAZĂ CELELALTE TREI. Cu mâna tremurând şi cu nodul în gât, ministra USR a Mediului a semnat Acordul de Mediu, care ar fi trebuit semnat cu două luni în urmă, pentru finalizarea lucrării la hidrocentrala Paşcani. O avertizez, din nou, pe dna ministru că nu va scăpa de PSD până nu va debloca şi celelalte trei hidrocentrale! Nevoia României de a avea aceste hidrocentrale e mult, mult mai importantă decât grija dvs. pentru peştişorii, păsărelele şi popândăii de pe acolo! Acum, când sunteţi pe drum spre Paşcani, vă spun ce trebuie să faceţi, respectând legea, ca să deblocaţi săptămâna viitoare şi celelalte trei hidrocentrale. E simplu şi ştiţi asta. Nu aveţi nevoie de niciun act normativ, trebuie doar să convocaţi Comisia de Analiză Tehnică din minister, care să constate că s-au parcurs toate procedurile şi că sunt obţinute absolut toate avizele necesare, şi să semnaţi acordul, aşa cum aţi făcut azi. Ştiu bine că veţi face totul să găsiţi pretexte să trageţi de timp pentru a ajuta ONG-urile prietene. Vă asigur că nu mai merge. Aţi tras destul de timp", a scris Zamfir într-o postare pe Facebook.

Şeful PSD Iaşi: Este nevoie ca forţele politice să lase deoparte disputele

Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, a declarat, după ce ministrul Mediului a semnat vineri acordul de mediu pentru proiectul Hidrocentralei Paşcani, că partidele şi instituţiile ar trebui să lase disputele, astfel încât lucrările să fie finalizate, conform calendarului, până în 2027.

"Îmi doresc ca întreg calendarul de lucru să fie respectat, iar până în 2027 hidrocentrala să devină realitate. Este nevoie ca toate instituţiile şi toate forţele politice să acţioneze consecvent şi să lase deoparte disputele. Finalizarea proiectului nu este doar un angajament administrativ, ci o obligaţie faţă de oamenii din Moldova şi faţă de siguranţa lor. Salut decizia de semnare a acordului de mediu, un pas concret care demonstrează că proiectul hidrocentralei de la Paşcani avansează în direcţia corectă", a declarat liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Hidrocentrala de la Pașcani, aprobată. Grindeanu: "Ministrul Mediului a luat, într-un final, decizia corectă"