Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ilie Bolojan, întrevedere cu Viktor Orban la Palatul Victoria. Despre ce au discutat cei doi premieri

Întâlnire de nivel înalt la Palatul Victoria. Premierul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit miercuri cu omologul său ungar, Viktor Orbán, aflat în vizită privată în România. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte comune în infrastructură, interconectare şi comerţ, cu beneficii directe pentru cetăţenii ambelor ţări, indiferent de etnie. Bolojan a transmis că România îşi doreşte o relaţie bazată pe cooperare concretă şi rezultate.

de Redactia Observator

la 23.07.2025 , 22:54

Viktor Orbán, primit de Ilie Bolojan la Palatul Victoria Ilie Bolojan, întrevedere cu Viktor Orban la Palatul Victoria. Despre ce au discutat premierii - Hepta | Getty Images

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit, miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România, informează News.ro.

"Cei doi oficiali au discutat despre relaţiile dintre România şi Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetăţenilor din ambele ţări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România îşi doreşte o relaţie constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală şi rezultate clare", a transmis, miercuri seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit docmentului citat, discuţiile au vizat în principal creşterea schimburilor comerciale – care au depăşit 13,3 miliarde de euro în 2024 - şi dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură şi interconectare.

Articolul continuă după reclamă

"Premierul Ilie Bolojan a prezentat şi direcţiile principale ale poziţiei României în UE, subliniind nevoia de unitate şi solidaritate în faţa provocărilor actuale", a mai transmis Executivul.

Premierul ungar participă în aceste zile la lucrările Universităţii de Vară "Tusvanyos", la care susţine de obicei un discurs.

Anul acesta, Viktor Orbán îşi va susţine discursul în cursul zilei de sâmbătă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri politice » Ilie Bolojan, întrevedere cu Viktor Orban la Palatul Victoria. Despre ce au discutat cei doi premieri