Antena Meniu Search
x

Iohannis sprijină artiștii! "Valorizarea creației și dezvoltarea culturii să fie proiect național!"

Președintele Klaus Iohannis îi încurajează pe artiștii creatori să facă din valorizarea creației și dezvoltarea culturii un adevărat proiect național și i-a asigurat de sprijinul său în acest sens.

 Președintele Klaus Iohannis îi încurajează pe artiștii creatori să facă din valorizarea creației și dezvoltarea culturii un adevărat proiect național și i-a asigurat de sprijinul său în acest sens.

"Vreau ca pe cei aflați în slujba muzelor, dar și pe cei din lumea din ce în ce mai dinamică a industriilor creative să-i încurajez, să-i îndemn și să-i asigur de sprijinul meu în a face din valorizarea creației și dezvoltarea culturii un adevărat proiect național", a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de decorare a unor instituții culturale și uniuni de creație.

El a salutat contribuția pe care entitățile decorate o aduc culturii.

"Politicile și strategiile culturale, prin misiunea pe care Constituția le-o rezervă, continuă să rămână în primul rând o sarcină a autorităților publice. Cu toate acestea cultura nu mai este de mult un produs exclusiv al instituțiilor publice, ceea ce este un lucru normal. Ceremonia de astăzi este o pledoarie pentru o comunicare și conlucrare între domeniul privat și autorități în interesul public", a afirmat Iohannis.

Șeful statului a arătat că această ceremonie este o reafirmare a angajamentului României pentru țelurile nobile ale UNESCO.

"Pentru domeniul culturii, fundamentele acestor politici și pilonii lor de rezistență sunt respectul libertății de expresie a artiștilor și buna funcționare a infrastructurii sistemului cultural. Aceasta din urmă trebuie să asigure accesul publicului la cultură, protejarea patrimoniului cultural și a identității spirituale a colectivităților pentru a putea servi artiștilor și publicului lor", a adăugat Iohannis.

Cu această ocazie, președintele Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, Ion Caramitru, a solicitat sprijinul șefului statului într-o serie de probleme cu care se confruntă oamenii de cultură, printre acestea numărându-se problema pensiilor și salariilor, dar și situația doctoratelor în domeniul artistic.

"Aș fi bucuros dacă prin consilierul dumneavoastră și prin autoritatea pe care o aveți ne-ați putea veni în întâmpinare cu câteva probleme pe care le avem și astăzi pe lista noastră: problema salariilor și pensiilor oamenilor de artă și cultură, îmbunătățirea legii timbrului cultural și problema spinoasă a doctoratelor în artă, care a făcut ca marii artiști, marile personalități să stea departe de școală. Învățământul artistic e atipic față de obligativitățile care s-au ridicat în ultimii ani. Asta a făcut ca marii artiști care pot spune că au un doctorat reprezentat de opera lor recunoscută să nu stea în primele rânduri ale școlii de specialitate. Vă dau câteva exemple. Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Radu Penciulescu au fost și sunt profesori plini la mari universități americane și suedeze fără să li se fi cerut doctorate. Luciano Pavarotti n-ar fi putut să predea canto la București, ca și Ion Voicu", a spus Caramitru.

Șeful statului a decorat Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Uniunile Scriitorilor, Compozitorilor și Muzicologilor, Artiștilor Plastici, Cineaștilor și a Arhitecților, Teatrul Masca din București și Editura Kriterion.

Pe 2 iunie, președintele Iohannis a semnat decretul de decorare a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înființare, cu Ordinul 'Meritul Cultural' în grad de Mare Ofițer, Categoria F — 'Promovarea culturii'.

Pe 30 iunie, șeful statului a semnat decretele de decorare a Uniunilor Scriitorilor, Uniunile Scriitorilor, Compozitorilor și Muzicologilor, Artiștilor Plastici, Cineaștilor și a Arhitecților cu prilejul aniversării a 20 de ani de la constituirea acestora.

Președintele Iohannis le-a conferit acestor uniuni Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofițer.

La începutul lunii iulie, șeful statului a conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofițer, Categoria D — "Arta spectacolului" Teatrului Masca din București, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la înființare.

De asemenea, el a acordat Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria F — "Promovarea culturii" Editurii Kriterion.

Sursa: agerpres.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri politice » Iohannis sprijină artiștii! "Valorizarea creației și dezvoltarea culturii să fie proiect național!"