Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis nu va avea o dezbatere cu Viorica Dăncilă. Şeful de campanie al PNL: "Nu trebuie să aibă loc"

Dan Motreanu, şeful de campanie al PNL, a anunţat că o confruntare între candidaţii la preşedinţie Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, nu va avea loc.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 11.11.2019, 22:24

- foto Hepta

Dan Motreanu, şeful de campanie al PNL, a anunţat că o confruntare între candidaţii la preşedinţie Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, nu va avea loc.

Motreanu motivează că o dezbatere între Iohannis şi Dăncilă nu ar aduce nimic în plus şi nu trebuie să aibă loc, deoarece nu ar aduce vreo clarificare, activitatea politică a amândorura fiind deja cunoscută de cetăţeni.

Dezbaterea între Iohannis şi Dăncilă nu va avea loc

Şeful de campanie al PNL a anunţat că s-a decis ca Iohannis şi Dăncilă să nu se întâlnească faţă în faţă, în cadrul unei dezbateri.

”Din punctul de vedere al echipei de campanie, este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri pentru că democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetăţeanul. Mergem pe aceeaşi strategie ca la primul tur – un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cetăţenii”, a declarat şeful de campanie al PNL.

PSD a transmis, luni, o scrisoare către echipa de campanie a lui Klaus Iohannis în care solicită organizarea a cel puţin două dezbateri între cei doi candidaţi înaintea turului al doilea ale alegerilor prezidenţiale.

”E foarte important ca cetăţenii să poată face direct comparaţia între cei doi candidaţi şi să-l aleagă pe acela sau pe aceea care merită cu adevărat să fie preşedintele României pentru următorii cinci ani”, se arată în comunicatul PSD.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis nu va avea o dezbatere cu Viorica Dăncilă. Şeful de campanie al PNL: "Nu trebuie să aibă loc"