La opt luni de la referendum, alegerea britanicilor de ieşire din Uniunea Europeană devine lege
Parlamentul i-a dat undă verde Theresei May să demareze procedurile de separare. Deşi iminente, premierul nu a dat o dată exactă pentru negocieri. Între timp, apropierea secesiunii agită Scoţia care vrea un nou referendum pentru independenţa de Londra.

Pasul înapoi făcut de lorzi a deschis, practic, calea premierului pentru a depune actele de divorţ în raport cu Uniunea Europeană.
Într-o şedinţă nocturnă, camera superioară a Parlamentului a votat legea care permite activarea articolului 50 din tratatul de la Lisabona, fără amendamentele cerute în februarie. Cel mai probabil, negocierile cu Bruxelles-ul vor fi demarate în ultima săptămână din martie.
Alegerile din Olanda şi apropiatul Summit de la Roma ar fi făcut-o pe Theresa May să amâne momentul.
Cei mai nelinistiţi sunt cei 3 milioane de cetăţeni europeni stabiliţi în Marea Britanie, printre care şi trei sute de mii de români.
Theresa May refuză, deocamdată, să le garanteze drepturile, inclusiv dreptul de rezidenţă. Printre subiectele arzătoare ce vor fi tranşate în cadrul negocierilor se numără şi viitorul Scoţiei.
Negocierilor vor demara, cel mai probabil, pe 25 martie, atunci când Uniunea Europeană sărbătoreşte 60 de ani de la Tratatul de la Roma şi ar trebui să dureze 2 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰