Video Lovitură de teatru în cazul condamnării lui Ionel Arsene: ar fi plecat din ţară cu o săptămână înainte de sentinţă
Ionel Arsene, unul dintre cei mai influenţi politicieni de la PSD şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a fost condamnat definitiv la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte de corupţie. Potrivit informaţiilor Observator, politicianul ar fi plecat din ţară în urmă cu aproximativ o săptămână. Acesta a fost dat în urmărire naţională.
"După cinci ani de procese, astăzi, magistraţii l-au condamnat definitiv pe Ionel Arsene la şase ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de influenţă. La această oră, poliţiştii îl caută pe Ionel Arsene la adresele de domiciliu, însă, potrivit informaţiilor obţinute de Observator, acesta ar fi părăsit ţara pe 4 martie, atunci când, de pe aeroportul din Otopeni a plecat spre Roma", spune Larisa Bernaschi, reporter Observator.
Ionel Arsene ar fi plecat din ţară
"Condamnaţi celebri, cum ar fi Alina Bica sau Daniel Dragomir, se află în Italia, acolo unde au scăpat, practic, de a face închisoare. Pe de altă parte, dacă Ionel Arsene nu se predă în 24 de ore, iar poliţiştii nu îl găsesc la nicio adresă de domiciliu, acesta va fi dat în urmărire naţională, iar mai apoi în urmărire internaţională", adaugă Larisa Bernaschi, reporter Observator. Ulterior, în cursul serii de vineri, Poliţia Română l-a dat în urmărire națională pe Ionel Arsene.
Ionel Arsene este un lider important al Partidului Social Democrat şi a plecat din funcţia de preşedinte PSD Neamţ doar în momentul scandalului legat de podul de la Luţca, cel care a picat după reabilitare. Rămâne de văzut dacă Ionel Arsene se află sau nu în ţară.
- Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare
- Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei PSD Neamţ, după prăbuşirea podului de la...
- Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare pentru trafic de influenţă
Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, la 6 ani și 8 luni de închisoare. El este acuzat că ar fi luat bani pentru a interveni în 2013 la conducerea ANI pentru a îndeparta din funcție un rival politic. "Aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul", potrivit minutei Curții de Apel Brașov.
De asemenea, lui Arsene îi sunt interzise o serie de drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România. "În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei", au mai decis judecătorii.
Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil. Ionel Arsene fusese condamnat anterior de Tribunalul Bacău la opt ani şi patru luni de închisoare pentru infracţiuni de trafic de influenţă comise în 2013 şi în 2015.
Pentru ce ar fi primit mită Ionel Arsene
Ionel Arsene a fost judecat pentru că, în anul 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro "pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală".
Arsene a mai fost judecat de procurorii anticorupţie şi într-un alt dosar de trafic de influenţă. El a fost acuzat că ar fi pretins de la un om de afaceri 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰