Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Luptă între putere și opoziție pe amânarea alegerilor

Vom avea sau nu alegeri parlamentare anul acesta? Este un război pe faţă între putere şi opoziţie. Fiecare vine cu argumente publice, pentru alegătorii de rând, dar există şi alte explicaţii. În vreme ce liberalii sunt acum pe val şi susţin scrutinul, social-democraţii ar avea de câştigat cu fiecare lună de amânare.

de Larisa Bernaschi

la 07.10.2020 , 00:21

  • Partidele de dreapta susțin desfășurarea alegerilor la termenul stabilit, în timp ce stânga dă semnale că o amânare este preferabilă
  • Iohannis: "Este încercarea jalnică a unor politicieni care ştiu că nu mai intră în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă"

Bătălia pentru alegerile locale s-a încheiat, continuă însă lupta partidelor pentru guvernare. Toate forţele politice s-au regrupat după scrutinul din 27 septembrie şi îşi fac calculele pentru parlamentare. Partidele aflate în dezavantaj după ce au obţinut scoruri foarte mici la locale, precum ALDE şi Pro România, dar şi partide care vor să-şi întărească poziţia vor să forţeze amânarea alegerilor. Pretextul: epidemia de Covid-19.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Nu PSD va amâna aceste alegeri, dacă vom avea 4.000 de infectări pe zi cred că e legitim un vot în Parlament pentru a amâna alegerile.

Cei din ALDE, invocând valul de infectări din ultimele săptămâni, au depus un proiect de lege în Parlament pentru amânarea alegerilor până în primăvara lui 2021. Cu voturile social-democraţilor şi ai celor din Pro România ar putea strânge majoritatea de care au nevoie. Le lipseşte însă deocamdată baza legală.

Vezi și

Se opun însă amânării alegerilor cei din USR, UDMR şi liberalii.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. Este încercarea jalnică a unor politicieni care ştiu că nu mai intră în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă.

Rareş Bogdan, europarlamentar PNL: Participarea într-o zi la urne nu înseamnă că creşte numărul de infectări sau că ne luăm în braţe deasupra urnelor de vot sau la ieşirea de la urne.

De altfel, miza scrutinului parlamentar este uriaşă: puterea pentru următorii patru ani.

Cu cele mai multe consilii judeţene câştigate şi cu cei mai mulţi primari, cei din PSD mai au acum nevoie doar de timp pentru a ajunge la guvernare.

În schimb liberalii şi-au făcut deja planul şi vor ca alegerile parlamentare să aibă loc cât mai repede, astfel încât să formeze după alegeri un guvern cu cei de la USR.

Dincolo de disputele politice, toate partidele au intrat deja în precampanie şi au început să îşi pregătească listele cu candidaţii. Potrivit unui hotărâri de Guvern, suntem deja în calendarul pentru alegerile parlamentare. Pe 22 octombrie trebuie depuse listele cu candidaţii, iar pe 6 decembrie suntem chemaţi la vot.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri politice » Luptă între putere și opoziție pe amânarea alegerilor