Antena Meniu Search
x

Ministrul Cătălin Drulă, după ce l-a numit pe Florin Cîțu "zombie politic": Poate fiecare am exagerat. Nu vreau să mai redeschidem răni

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat pentru Observator, referinu-se la momentul în care l-a numit pe premierul Florin Cîțu ”zombie politic”, că săptămâna trecută, coaliţia de guvernare a trecut printr-un moment greu, iar ”ce s-a spus atunci, s-a spus”.

de Redactia Observator

la 21.04.2021, 13:11

Catalin Drula, ministrul Transporturilor
Catalin Drula, ministrul Transporturilor - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

"Săptămâna trecută coaliția de guvernare a trecut printr-un moment greu. Ce s-a spus atunci, s-a spus. Poate fiecare am exagerat. Nu vreau să mai redeschidem răni. Am avut discuții și în privat cu premierul, care vor rămâne private.

Eu sunt un om de echipă și loial când funcționăm ca o echipă. Important e actul de guvernare în beneficiul. Avem enorm de muncă și la ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și în toate domeniile. Această coaliție a găsit resursele de a continua programul de guvernare.

Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR are capacitatea de a reforma această țară și de a pune pe baze solide dezvoltarea României în deceniul următor", a declarat Cătălin Drulă pentru Observator.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, referindu-se la declaraţia ministrului Cătălin Drulă care l-a numit ”zombie politic”, că ”este o problemă de conştiinţă şi de onoare a celor care fac astfel de declaraţii”.

Șeful Guvernului a fost întrebat, miercuri, dacă ministrul Cătălin Drulă şi-a cerut scuze pentru declaraţiile pe care le-a făcut, numindu-l ”zombie politic” şi a afimat: ”Eu am spus cum îi voi reevalua pe miniştri, până la urmă este o problemă de conştiinţă şi de onoare a celor care fac astfel de declaraţii”.

Cătălin Drulă, vicepreşedinte USR PLUS şi ministru al Transporturilor, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîţu pentru demiterea lui Vlad Voiculescu. ”Un zombie politic”, l-a caracterizat Drulă pe Cîţu. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » Ministrul Cătălin Drulă, după ce l-a numit pe Florin Cîțu "zombie politic": Poate fiecare am exagerat. Nu vreau să mai redeschidem răni