Update Ministrul de Externe Oana Ţoiu se întâlneşte astăzi cu Secretarul de Stat Marco Rubio. Agenda discuţiilor
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, se va întâlni astăzi, la Washington, cu ministrul Oana Ţoiu. Aceasta este prima întâlnire la nivel înalt cu un reprezentant al Administraţiei Trump, în urma anulării şi repetării alegerilor prezidenţiale.
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, efectuează miercuri, o vizită bilaterală în Statele Unite ale Americii, la Washington D.C., unde are programate consultări politico-diplomatice cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Întâlnirea va avea loc la 14:30 ora locală, adică 21:30 ora României, anunţă Departamentul de Stat al SUA, iar presa nu va avea acces.
Pe agenda discuţiilor se află subiecte precum Apărarea, Energia, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, securitatea la Marea Neagră şi războiul din Ucraina.
Întâlnirea Marco Rubio - Oana Ţoiu
Întâlnirea marchează primul contact oficial la nivel de miniștri de externe între guvernele României și Statelor Unite.
Pe lângă consultările oficiale, șefa diplomației române va avea o întrevedere cu reprezentanți ai companiilor membre ale American Romanian Business Council (AMRO), unde vor fi discutate oportunitățile de investiții americane în România și extinderea colaborării economice bilaterale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰