Observator » Ştiri politice » "Nu merge cu premier surogat". Ce soluţie propune Traian Băsescu pentru viitorul Guvern

"Nu merge cu premier surogat". Ce soluţie propune Traian Băsescu pentru viitorul Guvern

"Nu merge cu premier surogat". Ce soluţie propune Traian Băsescu pentru viitorul Guvern - Sursa: Hepta
Denisa Vladislav | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.06.2026, 14:26 | Modificat la 02.06.2026, 14:50

Traian Băsescu nu admite scenariul unui Guvern tehnocrat şi consideră că o astfel de învestire va însemna că inclusiv președintele devine "președinte surogat". Fostul șef al statului susține că noul premier trebuie să fie din PNL sau PSD și vorbește despre refacerea coaliției de guvernare. 

"Nu merge cu "premier surogat"! Tergiversarea desemnării unui premier și a formării unui guvern solid, cu o susținere certă în Parlament, deteriorează rapid situația politică, economică, socială şi de securitate a țării, agravate şi de faptul că şeful armatei este pus sub urmărire penală.", a declarat Traian Băsescu

În opinia fostului președinte, disputele din interiorul partidelor și lipsa de compromis politic afectează direct stabilitatea țării. 

Traian Băsescu consideră că singura variantă funcțională este menținerea actualelor înțelegeri politice și desemnarea unui premier din interiorul partidelor mari.

Articolul continuă după reclamă

"Din păcate, pentru partidele parlamentare orgoliile, interesele de partid şi ale clientelei politice sunt mai presus de interesul ca ţara să beneficieze de un guvern solid într-o perioadă de criză. Partidele Alianţei trebuie să ştie că prin "linii roşii" şi acuzaţii reciproce nu pot justifica nici sustragerea de la asumarea răspunderii şi nici sabotarea intereselor legitime ale ţării într-un moment de criză.

Singura soluție credibilă și utilă pentru țară este menținerea Protocolului Alianței și desemnarea unui premier din partea PNL,altul decât Bolojan sau, dacă liberalii nu își mai asumă această responsabilitate, desemnarea unui premier din partea PSD, altul decât Grindeanu.

Ideea unui "guvern al meu", prin desemnarea unui candidat fără partid parlamentar, este o eroare.  

Pe acelaşi subiect

Dacă "guvernul meu" va fi investit de Parlament, va fi un guvern slab cu un "premier surogat" dar şi cu un preşedinte care devine "preşedinte surogat", a adăugat Traian Băsescu

"Iar după un timp, noi toţi vom afla că "tandemul surogat" a devalizat bugetul ţării, a tăiat alocaţia pentru mame, a mărit tva-ul, a mărit datoria şării şi că nu poate face nimic. Asta e!", a concluzionat fostul preşedinte al României. 

Băsescu respinge explicit ideea unui premier tehnocrat sau fără susținere politică în Parlament.