Video Criza politică, resimţită de micii antreprenori: "De luni până azi, preţul a crescut de la 9 la 14 lei"

În timp ce politicienii luptă pentru putere, românii duc zi de zi un război de subzistenţă. Confruntaţi cu preţuri tot mai mari, oamenii cumpără mai puţin: de la la haine şi electronice, până la mâncare. Observator continuă să prezinte poveştile românilor care trăiesc drame reale din cauza măsurilor luate de guvernanţi. Astăzi, vedem mărturia unui asistent medical care şi-a deschis o mică afacere fără să bănuiască atunci că se vor suprapune două crize, una economică şi alta politică.

de Cristi Popovici

la 07.05.2026 , 19:49

În vremuri nesigure, Silviu Teodoru se bazează doar pe credinţă ca să-i meargă afacerea.  După o carieră de 20 de ani în sistemul medical, a vrut sa si implineasca un vis, și-a deschis o ciorbărie. Doar că a făcut pasul într-un moment dificil: scumpiri în lanț, costuri tot mai mari și clienți care fac economie. "Am anticipat anumite scumpiri, dar mi-au depăşit un pic calculele. Cred ca asta e cea mai mare frica a mea. Care va fi puterea statului roman sa menţină un euro sub un curs care să nu ducă la haos?", a declarat Silviu Teodoru, antreprenor.

În primele trei luni, 40.000 de oameni au fost daţi afară

Lovitura cea mai grea pentru mica lui afacere este devalorizarea leului. "Proformele vin in euro. Un produs pe care noi îl folosim este ardeiul gras. Evoluția de luni până joi în aceasi săptămână a fost de la 9 lei la 14 lei", a declarat Silviu Teodoru, antreprenor. Un preţ care e tot mai greu de plătit de oameni, nu doar în restaurante, dar şi în magazine. Datele de la Statistică arată că şi în martie, pentru a opta lună la rând, românii au cumpărat mai puțin. Declinul a început încă din august anul trecut, odată cu mărirea TVA şi a accizelor. O măsură inevitabilă, după cum a explicat premierul interimar, seara trecută la Observator. 

Articolul continuă după reclamă

"Creștere de TVA era o măsură inevitabilă, pentru că toate discuțiile care le-am avut cu specialiștii legate de consolidarea veniturilor bugetare s-au bazat și pe creșterea de TVA", a declarat Ilie Bolojan, la Observator. Iar scumpirile nu se opresc aici, avertizează specialiştii. "România este o ţară net importatoare de produse şi servicii. Tot ce importăm se va importa mai scump, se va vedea la raft. Cei care de îngrijorare sau de incertitudine aleg să nu mai consume şi să-şi ajusteze lucrurile la care pot să renunţe. Oamenii se indreaptă fie spre cantităţi mai mici, fie se indreaptă către produse de proasta calitate", a declarat Adrian Asoltanie, consultant financiar. 

Dacă tendința continuă, există riscul să intrăm într-o recesiune reală, avertizează economiştii. Asta înseamnă mai puține investiții, mai multe falimente și concedieri. De altfel, în primele trei luni, 40.000 de oameni au fost daţi afară. De trei ori mai mulţi decât în tot anul trecut.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Lucraţi şi în weekenduri?
Observator » Ştiri economice » Criza politică, resimţită de micii antreprenori: "De luni până azi, preţul a crescut de la 9 la 14 lei"