PSD amână decizia pe buget până duminică. Grindeanu: La prima vedere lipsesc lucruri care au fost discutate
PSD își va stabili duminica viitoare poziția oficială față de proiectul de buget, după ce documentul va ajunge în Parlament. Liderul partidului, Sorin Grindeanu, spune că unele măsuri convenite în coaliție nu par incluse în forma actuală a proiectului și anunță că social-democrații ar putea condiționa votul în Parlament de mai multe priorități asumate de partid.
Sorin Grindeanu a anunțat luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, că a convocat pentru duminică o reuniune a Consiliului Politic Național, în care va fi stabilită poziția social-democraților față de proiectul de buget.
Potrivit acestuia, Guvernul ar urma să trimită proiectul în Parlament până la finalul acestei săptămâni, pentru ca parlamentarii să poată depune amendamente.
PSD decide duminică poziția față de proiectul de buget
"Ne aşteptăm ca până la sfârșitul acestei săptămâni proiectul de buget să fie trimis către Parlament, astfel încât în perioada de final de săptămână să poată să fie depuse amendamente. Înainte de dezbaterile din plen care în mod normal ar trebui să înceapă într-o săptămână să avem punctul de vedere al PSD pe proiectul de buget trimis de către Guvern. Asta vom hotărî duminica viitoare în Consiliul Politic Naţional", a spus Sorin Grindeanu, preşedintele PSD.
Preşedintele PSD a mai precizat că a primit proiectul de buget duminică seară de la ministrul Finanțelor și l-a transmis colegilor din partid pentru analiză.
"Proiectul de buget a fost trimis aseară de către ministrul Finanţelor, cel puţin mie (...) Sunt câteva lucruri care la prima vedere par a nu fi prinse, dincolo de, de exemplu, pachetul de solidaritate pe care ştiţi că nu l-au prins în totalitate. La prima vedere pare că nu e bugetată creşterea salariului minim, ceea ce a fost convenit în cadrul Coaliţiei", a mai transmis Grindeanu.
Condițiile PSD pentru susținerea bugetului în Parlament
Întrebat care sunt principalele măsuri de care PSD ar putea condiționa votul în Parlament pentru Legea bugetului, Sorin Grindeanu a afirmat că partidul are deja un mandat stabilit de Consiliul Politic Național: "Eu cred că lucrurile sunt clare. Noi am votat în Consiliul Politic Naţional un mandat pentru PSD să susţină trei puncte pentru buget - Pachetul de solidaritate, finanţarea proiectelor locale, în special a programelor naţionale, Anghel Saligny, PNDL, proiecte finanţate prin CNI, să fie la nivelul anului 2025 şi să nu existe, din punct de vedere a taxelor şi impozitelor modificări faţă de anul trecut, luând în considerare, totuşi, creşterile impozitelor locale. Acestea au fost cele trei puncte mari pe care noi le-am adoptat la începutul lunii februarie ca şi puncte ale PSD-ului".
Liderul PSD a pus sub semnul întrebării modul în care sunt alocate unele fonduri în proiectul de buget.
"De ce ar fi banii suficienţi să finanţez, spre exemplu, deducerea de 400 de euro pe bursă la cineva care joacă pe bursă anual şi să nu pot să finanţez indemnizaţia la copiii cu dizabilităţi de la 80 de lei la 190? Ca să vă dau o sursă de finanţare. De ce aş găsi de cuviinţă să finanţez cu două miliarde Banca de Dezvoltare şi să nu finanţez cu 600 şi ceva de milioane, ceea ce spuneam eu mai devreme. Şi nu o să pun în balanţă niciodată aceste lucruri", a mai afirmat Sorin Grindeanu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰