Reacţia lui Grindeanu în scandalul zborului privat spre Mykonos: Să meargă toţi la comisia de anchetă
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Neptun, întrebat dacă a discutat cu colegii din partid care au fost în avionul privat spre Mykonos, că îi îndeamnă pe toţi să meargă la comisia de anchetă din Parlament, "începând cu Florin Manole, începând cu Ilie Bolojan, cu Simina Tănăsescu şi cu domnul Deliorga".
"Mie mi-a explicat Florin Manole, cred că v-a explicat şi vouă, o să mai dea explicaţii dacă e nevoie, dar, din ce am înţeles, n-au vorbit despre deciziile CCR-ului, care să se întâmple într-o zi, două", a spus Grindeanu, făcând referire la întâlnirea dintre preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu şi premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, citat de Agerpres.
Întrebat de jurnalişti cum explică prezenţa deputatului Florin Manole, fost ministru al Muncii, în avionul privat, Grindeanu a spus că "era bine să nu fie" (acolo, n.r.).
"Şi îi încurajez şi pe Florin Manole şi pe ceilalţi, pe toţi, să meargă la comisia de anchetă. Să meargă la comisia de anchetă în Parlament. E obligatoriu să meargă. Începând cu Florin Manole, începând cu Ilie Bolojan, cu Simina Tănăsescu şi cu domnul Deliorga. Să meargă la comisia de anchetă. Toţi", a mai adăugat preşedintele PSD.
Judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR, István-Loránt Antal, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrii, dar şi oameni de afaceri au zburat cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, potrivit dezvăluirilor PressOne.
Plenul Senatului a aprobat, marţi, extinderea obiectului anchetei realizate de Comisia de constituţionalitate şi asupra condiţiilor şi împrejurărilor în care un judecător al Curţii Constituţionale, Cristian Deliorga, s-a aflat într-un zbor privat cu destinaţia Mykonos împreună cu mai mulţi politicieni. Solicitarea de extindere a anchetei a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL şi USR.
Aceeaşi comisie are în vedere şi întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu. Comisia va continua săptămâna viitoare audierile în cadrul anchetei privind întâlnirea care a avut loc pe 14 august în cabinetul preşedintelui Senatului, Mircea Abrudean. Simina Tănăsescu şi Mircea Abrudean sunt invitaţi pe 15 septembrie pentru a da detalii despre întâlnirea respectivă.
