Reacția PNL după ce PSD a anunțat că nu votează Guvernul Siegfried Mureșan
Liberalii îi acuză pe social-democrați că prelungesc criza politică, după ce liderii PSD au decis ca partidul să nu voteze guvernul Siegfried Mureșan.
PNL acuză PSD că prelungește deliberat criza politică prin decizia de a nu vota un guvern condus de Siegfried Mureșan.
"Conducerea PSD a hotărât adâncirea și prelungirea crizei politice. Partidul Național Liberal constată că liderii PSD au hotărât adâncirea și prelungirea crizei politice, cu riscuri pentru România, prin decizia de a nu susține un guvern condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan pe baza unor argumente manipulatoare și, parțial, mincinoase.
Timp de peste patru luni de zile, conducerea PSD s-a dovedit incapabilă de a găsi o rezolvare la criza pe care a declanșat-o, iar acum impune parlamentarilor social-democrați să respingă o soluție corectă pentru țară, decisă de președintele României.
Dacă era de bună-credință si preocupat de interesul țării, PSD ar fi trebuit să ia o decizie privind învestirea unui guvern Mureșan doar după analizarea programului de guvernare, a echipei propuse de premierul desemnat și a soluțiilor concrete pentru problemele cu care se confruntă țara noastră.
România traversează o perioadă dificilă, iar prelungirea incertitudinii politice comportă riscuri în plus. Rectificarea bugetară, proiectul de buget pentru 2027, evoluția prețurilor la energie, continuarea absorbției fondurilor europene și situația de securitate regională sunt teme care necesită un Executiv cu puteri depline.
De asemenea, prin respingerea unui nou guvern cu argumente populiste, deci prin prelungirea crizei și promisiunea revenirii la politicile iresponsabile din anii trecuți, PSD asuma riscul degradării ratingului de țară.
În aceste condiții, PNL consideră că toate partidele parlamentare responsabile au obligația de a analiza atent programul și componența Guvernului propus, precum și consecințele prelungirii crizei, înainte de a lua o decizie definitivă asupra votului de învestitură.
PNL susține demersurile premierului desemnat de a prezenta în termenul constituțional programul de guvernare și lista miniștrilor", a transmis PNL.
Liderii PSD au decis, în urma unui vot unanim în forul de conducere, să nu voteze guvernul Siegfried Mureșan.
