Video Reducerea Parlamentului la 300 de aleși stârnește scandal în coaliţie. Economii estimate: 100 mil. € în 4 ani
Un nou scandal între partidele din Coalitie. Mărul discordiei este un proiect USR care ar reduce Parlamentul la 300 de aleşi. Premierul le-a cerut liberalilor să voteze această lege, dar PSD si UDMR se opun, mai ales că minorităţile nationale şi-ar injumătăţi numărul de aleşi. Dacă legea ar fi adoptată, statul ar economisi aproape 100 milioane de euro în 4 ani.
Parlamentul României este format acum din 465 de senatori şi deputaţi. Un senator reprezintă 160 de mii de români, iar un deputat, aproape 70 de mii. Proiectul, depus de doi deputaţi USR, ar reduce Parlamentul cu 165 de aleşi. Dacă legea ar fi adoptată, am ajunge la 300 de parlamentari, 100 de senatori şi 200 de deputaţi.
Ideea a produs tensiuni la vârful Coaliţiei de guvernare. PNL şi USR au anunţat că vor susţine proiectul, dar PSD şi UDMR se opun. Legea ar afecta mandatele obţinute de UDMR, dar şi pe cele ale minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară. Ar aduce însă economii uriaşe la Bugetul de Stat. Un singur parlamentar ne costă acum 145 de mii de euro pe an. Aici intră indemnizaţia lunară, suma pentru cabinetul de lucru, dar şi banii pentru cazare, transport şi diurne.
La un calcul simplu, 165 de aleşi consumă 24 de milioane de euro în fiecare an. Economia totală ar fi de aproape 100 de milioane, dacă ne referim la un mandat de 4 ani. Statul ar economisi şi banii cheltuiţi pentru pensiile speciale, încasate de 165 de aleşi, la final de mandat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰