Video Măsurile luate de Guvern pentru Sănătate: sancțiuni şi reguli noi în spitale. "Nu tăiem bani de la pacienţi"
Guvernul României a anunțat luni un amplu pachet de măsuri pentru reforma sistemului sanitar având ca obiectiv transparentizarea cheltuirii fondurilor publice, combaterea fraudei, eficientizarea rețelei spitalicești și îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate. Premierul Ilie Bolojan şi ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete au explicat, într-o conferinţă de presă, ce se întâmplă cu sistemul sanitar românesc.
Premierul Ilie Bolojan a explicat de ce Guvernul a pregătit un pachet de măsuri privitor la sistemul sanitar. Activitatea sistemului sanitar este afectată de două probleme, a spus premierul adăugând că este vorba despre creșterea accelerată a cheltuielilor și calitatea serviciilor. Anunțul a fost făcut luni în cadrul unei conferințe de presă.
Bolojan: Avem servicii umflate și fraude
"Am anunţat că vom prezenta săptămâna aceasta unul din pachetele importante pe care vrem să le adoptăm, cel pentru Sănătate. Sistemul a acumulat multe probleme în ultimii ani. Sunt două aspecte majore care îi afectează buna funcţionare: unul este creşterea accelerată a cheltuielilor. Cheltuielile care sunt alocate prin CNSAS faţă de o pondere de aproximativ 11%, cât a fost în anii trecuţi, doar în pandemie am mai ajuns la această pondere. Există o presiune puternică asupra bugetului. Anul acesta avem un buget alocat de 77 miliarde de lei, la care colegii ne-au solicitat o suplimentare obligatorie. Ne trebuie cel puţin 10 miliarde rectificare suplimentară", a declarat Ilie Bolojan.
"A doua problemă majoră este că această creştere de sume nu se reflectă direct proporţional în calitatea serviciilor. Aceste măsuri pe care le propunem vin să rezolve o bună parte din aceste probleme, atacând cauzele care au făcut să ajungem aici. Avem conduceri de spitale care nu performează, ineficienţă managerială şi administrativă. Avem cheltuieli salariale disproporţionate. Sunt servicii umflate și uneori fraude. Avem o întârziere a digitalizării sistemului şi asta nu ne permite să vedem problemele. Avem o socializare a multor cheltuieli şi o privatizare a câştigurilor. Avem o lipsă a criteriilor de performanţă în sistem, pentru salarizarea medicilor. Avem un supraconsum de medicamente şi proceduri inadecvate. Avem o debalansare a activităţii în sistem. Pacienţii ajung în sistemul spitalicesc cu boli în stadiu avansat pentru că prevenţia este slabă", mai spune premierul.
"Eficentizarea sistemului nu înseamnă că vom tăia bani de la pacienți. Nu înseamnă că vom lăsa spitalele fără resursele necesare. Cred că prea mulți ani sistemul de sănătate a fost peticit. Atât de peticit încât nu mai permitem reforme punctuale. Este nevoie de o reformă reală care să scoată la suprafață adevărul așa cum este el. Să fii managerul unui spital nu este un privilegiu. Am vizitat multe spitale în care am văzut că se poate, care arată mult mai bine ca majoritatea spitalelor private. În aceeași țară, cu aceeași finanțare și aceeași legislații majoritatea au arătat că se poate. Îi rog pe managerii care spun că nu se poate să lase locul liber pentru cei care pot și știu cum se face", a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
"Îmi este rușine că unii pacienți sunt trimiși să cumpere Algocalmin. Banalul Paracetamol în multe spitale nu există, deşi bugetul a crescut semnificativ. În medicina românească există oameni excepționali care fac mai multe gărzi decât trebuie, care stau peste program ca să-și trateze pacienții. Reformele sunt pentru colegii care la 11-12 părăsesc spitalul public ca să-și vadă pacienții în privat, care își iau concediu ca să meargă în privat", adaugă ministrul.
"Sunt peste 30 de măsuri doar în domeniul Ministerul Sănătății, la care se adaugă cele ale CNAS. Ne dorim să orientăm pacienții spre ambulatoriu sau spitalizarea de zi. Nu se pune problema restructurării sistemului sanitar, nu vom da pe nimeni afară. Obişnuinţa în care noaptea, în weekend sau de sărbători un număr mare de pacienţi e transferat spre spitalele judeţene fără un motiv medical întemeiat trebuie să înceteze rapid. Rata pacienților care pot fi tratați în unitatea medicală în care se prezintă poate fi mult mai mare decât în prezent. Ajustarea treptată până la eliminare a contribuţiei personale pentru serviciile medicale în unităţile private, decontate cu CNAS", a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
"Trebuie să dezvoltăm asigurările private de sănătate. Astăzi nu există niciun spital public care să aibă contract cu un asigurat privat. Orice sistem gestionat prin monopol nu poate fi eficient. Pe lângă CNAS este nevoie în România să dezvoltăm asigurări private care să vină complementar. Spitalele nu au mai fost evaluate și clasificate de 20 de ani. Avem multe spitale în România care nu pot oferi serviciile de care comunitatea are nevoie. Ne propunem revizuirea metologiei pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență. Există multe de pacienți care încep tratamentul în unități medicale private, pacienți care din motive obiective medical se complică și sunt tratați 100% din cazuri în spital public care investește în recuperea pacientului sume importante de bani, dar aceste servicii nu sunt decontacte corespunzător de CNAS. Pentru această componentă venim cu o măsură fermă: transferul responsabilității achitării costurilor aferente situaţiilor în care un pacient este externat de la o unitate sanitară privată şi transferat pentru patologii de acelaşi tip, în 48 de ore de la externare, într-o unitate sanitară publică. Instituirea unei sancţiuni şi recuperarea contravalorii serviciilor medicale în cazul în care în perioada derulării contractului, structurile de control raportează servicii care nu au fost efectuate. Sancţiunea va fi o sumă stabilită printr-un procent mare, de 10%, la contravaloarea serviciilor de spitalizare aferente lunii în care s-au înregistrat aceste servicii de decontare fictivă. Se vor efectua controale şi se vor aplica sancţiuni de 20% din valoarea contractului cu Casa acolo unde nu se poate face dovada prin facturi a echipamentelor medicale, a medicamentelor sau consumabilelor medicale", mai spune ministrul.
"Vom majora punctul pe serviciu medical în ambulatoriu de la 5 lei, neactualizat de 10 ani, la 6,5 lei de la 1 august şi la 8 lei de la 1 ianuarie. (...) Am discutat despre internarea fictivă. Venim cu o măsură fermă. Sancționarea cu încetarea contractului de administrație a șefului de secție și cu încetarea contractului de muncă pentru medicul care interzează fictiv un pacient într-un spital public", a declarat ministrul Alexandru Rogobete.
Măsurile din sănătate
Sunt pregătite peste 70 de măsuri pentru sistemul sanitar din România care vor fi prezentate la ora 17:00. Se doreşte o eficientizare a sistemului medical românesc. În ultima perioadă s-a discutat despre veniturile şi sporurile medicilor, iar o variantă luată în calcul este ca sporurile să fie acordate în funcţie de gradul de ocupare al spitalelor. O altă variantă ar fi ca sporurile să fie calculate în funcţie de salariile din spitale, nu în funcţie de salariile din primării şi Consilii Judeţene aşa cum se întâmplă în prezent.
Cheltuielile cu personalul depăşesc 90% în multe spitale din ţară, spunea premierul Bolojan. Pe de altă parte, salariile rezidenţilor din spitalele private vor fi plătite de aceste unităţi private, nu de statul român. Cheltuielile cu medicamentele, de asemenea, sunt foarte mari şi am putea vedea măsuri şi la acest capitol. Mai exact, Guvernul ar putea limita accesul la tratamente inovative care sunt mai scumpe, iar acestea ar urma să fie cumpărate doar dacă nu există tratamente generice.
Măsuri ar putea fi luate şi în cazul concediilor medicale care sunt prea multe, spunea premierul, mai ales în perioada sărbătorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰