Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Document SRI, implicat în lupta anticorupție și cum ne apărăm de Rusia. Ce cuprinde Strategia de Apărare a Țării

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat Strategia Naţională de Apărare a Țării. Un document crucial care defineşte Federaţia Rusă drept principala ameninţare la adresa securităţii României, iar corupția este numită o vulnerabilitate a statului. Strategia include măsuri de apărare în faţa Rusiei şi de combatere a războiului hibrid. În plus, serviciile secrete vor fi implicate în lupta împotriva corupţiei, fără implicarea în cercetarea penală.

de Redactia Observator

la 12.11.2025 , 14:24

Președintele Nicușor Dan a prezentat noua Strategie Națională de Apărare, axată pe conceptul de "independență solidară",  Potrivit preşedintelui, acest lucru înseamnă apărarea intereselor naţionale, concomitent cu menținerea angajamentelor şi parteneriatelor internaţionale ale ţării. DOCUMENTUL integral poate fi consultat AICI.

SRI, implicat în lupta anticorupție

Deficiențele din administrația publică şi corupția sunt identificate drept vulnerabilități, a mai spus preşedintele subliniind implicarea serviciilor secrete în culegerea de date pentru combaterea corupției, fără implicarea în cercetarea penală. Strategia de Apărare a fost pusă în dezbatere, va fi avizată pe 24 noiembrie în CSAT şi va fi prezentată pe 27 noiembrie în Parlament de către preşedinte.

Articolul continuă după reclamă

"Pe plan extern, poziția noastră, și care sunt din nou ceva mai puțin prezente în spațiul public decât cele la care ne referim de fiecare dată, poziția geografică a României ne oferă o oportunitate de a fi un centru de conectivitate pe relația dintre Europa și Asia, și aici, bineînțeles, depinde în mare măsură stabilitatea la Marea Neagră...

În ceea ce privește fenomenul corupției, am menționat expres trei lucruri: în primul rând, o abordare integrată, în sensul de colaborare între toate instituțiile care au aceste atribuții; în al doilea rând, implicarea serviciilor de informații în culegerea de date cu privire la acest fenomen, și doar atât, am precizat expres, fără implicarea în etapa de cercetare penală și în procesul de justiție. Corupția, care pe de o parte slăbește coeziunea socială da, cum spuneam mai devreme, e greu să vrei să te identifici cu și să aperi un stat corupt", a declarat Nicuşor Dan.

România, în cea mai grea criză de securitate de după al Doilea Război Mondial

Potrivit documentului care va trimis spre aprobare către CSAT, România se confruntă cu cel mai dificil context de securitate de după Al Doilea Război Mondial, marcat de dezechilibre internaționale, amenințări multiple și instabilitate generalizată.

"Ne aflăm în cel mai dificil context internațional de securitate de după al Doilea Război Mondial, caracterizat de schimbarea profundă a echilibrului internațional, de volatilitate crescândă și incertitudine, determinate de erodarea accelerată a ordinii bazate pe reguli, reafirmarea politicii de putere a marilor actori globali și intensificarea competiției strategice în multiple domenii: militar, economic, tehnologic și informațional. 

Este previzibilă radicalizarea și consolidarea curentelor și mișcărilor extremiste, radical-populiste, anti-sistem și anti-democratice. Stimulate mai ales de situații de criză, acestea vor continua să exploateze teme sensibile, generând amplificarea tensiunilor sociale, a discursurilor care instigă la ură, rasism sau xenofobie, ducând la scăderea încrederii în valorile democratice și instituțiile statului.

Efectele schimbărilor climatice și posibila reapariție a unor pandemii influențează condițiile de viață la nivel global, cu efecte negative în sfera securității, a sănătății și a economiei, alimentând conflicte locale sau transfrontaliere și presiunea migraționistă.

Continuarea invaziei militare a Federației Ruse și anexarea de noi teritorii în Ucraina sporesc considerabil riscurile și amenințările  la adresa securității României. O eventuală graniță pe Dunăre cu Federația Rusă ar fi o amenințare directă la adresa securității noastre și ar deschide calea unor evoluții impredictibile, cu efect potențial inclusiv asupra independenței și suveranității Republicii Moldova. 

Atacurile cibernetice vor continua să reprezinte amenințări pregnante pe termen lung. Principala amenințare la adresa securității cibernetice a României este reprezentată de operațiunile informatice ofensive derulate de entități asociate serviciilor secrete ruse. 

Acțiunile din spectrul hibrid generate de actori ostili, manifestate în special prin dezinformare, fake-news, manipularea spațiului informațional, influențe maligne, însă și prin atacuri cibernetice, angrenarea zonei de intelligence și alte instrumente ale puterii rămân amenințări persistente, cu efecte cumulative pe termen lung. Agresiunile din zona informațională au ca scop modelarea și/sau influențarea percepției publice, în vederea subminării coeziunii sociale și a încrederii în instituțiile democratice, în UE și NATO.

Afectarea infrastructurilor critice/vitale, inclusiv a celor destinate sistemului național de apărare a platformelor off-shore, a coridoarelor de energie din Marea Neagră sau a cablurilor de telecomunicații submarine, constituie o amenințare emergentă la adresa securității naționale și a celei regionale.

Amenințarea teroristă la adresa României va rămâne scăzută, cu diversificări și accentuări conjuncturale în funcție de dinamica fenomenului terorist în plan global", se arată în document. 

Principalele amenințări identificate 

Principalele amenințări identificate sunt Federația Rusă, considerată principala amenințare la adresa securității naționale, prin agresiunea militară din Ucraina, anexări teritoriale și posibilitatea unei granițe directe cu România pe Dunăre, războiul hibrid, extremismul și populismul, corupția, criza educației și abandonul școlar, schimbările climatice și posibilele pandemii, atacurile asupra infrastructurilor critice, slăbirea proiectului european, reziliență scăzută a societății în fața manipulării informaționale.

"Tendințele de populism, curentele anti-europene și anti-UE, polarizarea politică și presiunile asupra statului de drept în unele state membre UE pot contribui la fragmentarea proiectului european și la diminuarea capacității Uniunii de a acționa coerent ca actor strategic. Gestionarea acestor tendințe maligne nu trebuie să inhibe dezbaterile oneste în rândul societății civile și al clasei politice. 

Corupția vulnerabilizează în mod profund statul de drept și afectează  eficacitatea instituțiilor și bunăstarea cetățeanului, sporind inclusiv evaziunea fiscală și criminalitatea economică, cu efecte directe asupra economiei naționale, competiției loiale și libertății economice. 

Precaritatea educației și abandonul școlar, precum și numărul scăzut de absolvenți de studii superioare, prin raportare la populația generală, au impact negativ asupra dezvoltării țării și conduc la riscul de a croniciza lipsa de capital uman specializat.

Perturbarea funcționării statului de drept ca urmare a polarizării socio-economice și a discursului populist, extremist, antidemocratic și antieuropean rămâne un pericol pentru România. Este previzibilă menținerea unui grad crescut de receptivitate la mesaje populiste a unei părți a populației, însoțite de fenomene de contestare a autorității și a statului de drept, ceea ce poate contribui la continuarea propagării dezinformării și a știrilor false. 

Nivelul scăzut al gândirii critice, alfabetizării media și culturii de securitate, dar și persistența unor lacune ale cadrului legislativ constituie vulnerabilități care conduc la o reziliență scăzută a societății în raport cu extremismul, radicalizarea și manipularea informațională", se mai arată în document.

Cum se va apăra România

Documentul arată că România se va apăra prin modernizarea armatei și dezvoltarea industriei de apărare, consolidarea capacității de reacție în situații de criză și urgență, dar și prin întărirea securității cibernetice și protejarea infrastructurilor strategice. Statul va investi în tehnologii de vârf și inteligență artificială, va combate amenințările hibride și teroriste și va preveni interferențele ostile care vizează siguranța națională. Totodată, va fi întărită protecția informațiilor sensibile și lupta împotriva criminalității de orice tip.

"Apărare, ordine publică și securitate națională:

- consolidarea capacității de apărare pentru îndeplinirea îndatoririlor constituționale și pentru protejarea valorilor și intereselor naționale, inclusiv prin dezvoltarea industriei naționale de apărare;

​- dezvoltarea capabilităților de descurajare și apărare, preponderent prin modernizarea instituțiilor relevante pentru securitatea națională, derularea optimă a programelor de înzestrare a Armatei României, pregătirea personalului militar și dezvoltarea industriei naționale de apărare, aflate în proprietate publică și privată;

​- pregătirea economiei, teritoriului și populației pentru apărare, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare și prin sporirea mobilității militare;

​- consolidarea capacității de acțiune din domeniul ordinii publice și siguranței cetățeanului, dezvoltarea măsurilor de răspuns la crize și situații de urgență / protecție civilă / apărare civilă, precum și asigurarea unui management operațional performant, bazat pe interoperabilitate, versatilitate și complementaritate;

​- dezvoltarea expertizei și competenței României în gestionarea situațiilor de criză și protecția civilă;

​- creșterea nivelului de securitate cibernetică la nivel național, consolidarea capacității de detectare și investigare a atacurilor cibernetice și fortificarea posturii proactive;

​- crearea de noi tehnologii și accelerarea cercetării științifice și inovării, în special în domenii de importanță strategică, dezvoltarea și gestionarea Inteligenței Artificiale, inclusiv prin valorificarea programelor UE, precum și asigurarea securității cercetării științifice, ca măsură de protecție a ecosistemului de cunoaștere;

​- dezvoltarea capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice, cu accent pe amenințările hibride și terorism;

​- protecția informațiilor clasificate în toate domeniile de activitate;

​- prevenirea și contracararea activităților derulate de grupuri de interese ostile, grupări de criminalitate organizată sau entități străine inamice, având ca scop obținerea de beneficii ilegale, alterarea procesului decizional statal sau afectarea unor domenii relevante pentru securitatea națională, inclusiv în mediul online;

​- prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel", se arată în document. 

Documente: Strategia Naţională de Apărare a Ţării.pdf

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri politice » SRI, implicat în lupta anticorupție și cum ne apărăm de Rusia. Ce cuprinde Strategia de Apărare a Țării