Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Boala care l-a adus de urgență pe Gheorghe pe masa de operație. Problema de sănătate începe să apară la pacienți din ce în ce mai tineri

Avertisment de la medici! Infarctul poate fi confundat cu o răceală dacă durerile din piept lipsesc dintre simptome. Cel mai probabil asta s-a întâmplat în cazul lui Caddy de la BUG Mafia, care a ajuns la spital la cinci zile după ce făcuse atac de cord. A avut noroc că a supravieţuit - cardiologii spun că avea nevoie de o intervenţie de urgenţă. De aceea este vital să mergi urgent la doctor dacă ai simptome de infarct, chiar şi parţiale.

de Andreea Petrescu

la 29.10.2023 , 21:39

Infarctul silenţios, cum îl numesc medicii, poate da foarte puţine semnale de alarmă sau chiar deloc. Oricare dintre simptomele următoare pot fi o trimitere la cardiolog.

Ştefan Busnatu, cardiolog: "Dacă trecem printr-o stare din asta de oboseală instalată brusc şi vedem că după câteva zile practic ne-am gândi, am făcut o viroză, s-a întâmplat ceva sau nu şi vedem că lucrurile nu trec, putem să ne gândim că şi inima e afectată. Nervii nu mai reacţionează cum trebuie şi nu mai avem sensibilitatea de a simţi manifestările de durere toracică.

Dacă intervii în primele 12 ore de la debutul infarctului, ai şansele cele mai mari să recuperezi muşchiul, în condiţiile în care artera aia e înfundată complet. Dacă intervenţia se face mai târziu, lucrurile sunt oarecum variabile pentru că nu e obligatoriu să ai o înfundare completă a arterelor şi poate fi, mai poate fi un firişor de sânge care să mai circule pe vase care să mai ţină muşchiul ăla în viaţă." 

Vezi și

Boala care l-a adus de urgență pe Gheorghe pe masa de operație

Pe acelaşi subiect

Gheorghe Fronea, un bărbat de 67 de ani din Bucureşti, a ajuns pe masa de operaţie deşi nu se ştia suferind de inimă. S-a dus la spital pentru un consult, după câteva zile în care a simţit dureri uşoare în piept şi oboseală. 

Gheorghe Fronea, pacient cardiac: "Doamna doctor mi-a spus: te internez de urgenţă. M-a internat şi sâmbăta m-a operat şi a zis că am avut mare noroc. A spus că artera principală a fost înfundată 90% şi am avut noroc şi am scăpat."

Medicii i-au montat un stent, ca să îi ţină în funcţiune un vas de sânge care se îngustase. Prin aceeaşi intervenţie a trecut şi acest pacient, care nu a ştiut să recunoască semnele unui infarct şi a stat acasă cu dureri şi oboseală mare. 

Toader Dumitraş, pacient cardiac: "Am avut un infarct miocardic de o lună. Am venit prin urgenţe."

Reporter: "La cât timp după ce au apărut simptomele?"

Toader Dumitraş, pacient cardiac: "14 ore, nu ştiam ce înseamnă. Salvarea când m-a văzut cică direct la cardiologie. Am zis că nu-i nimic, că mai aveam dureri aşa şi n-am nimic, zic. De la oboseală, dacă nici n-am ştiut ce înseamnă asta, acum aş şti să le recnosc."  

Medicii spun că este foarte important să fii atent la factorii de risc şi să mergi la controale preventive. 

Ştefan Busnatu, cardiolog: "Este foarte important să dăm atenţie la factorii de risc pe de o parte vorbim de vârstă, care după 55-60 de ani devine risc de boală cardiovasculară independentă şi avem familia care a avut boală cardiovasculară sau accident vascular cerebral la o vârstă tânără, reprezintă un semn de îngrijorare şi ar trebui să dăm mai multă atenţie şi simptomelor pe care le avem, plus fumatul, consumul de alcool, lipsa de activitate fizică, alimentaţia grasă, greutatea care tot se adună, stresul."

Sfaturile medicilor pentru a ne feri de această boală

Cine a împlinit 35 de ani trebuie să înceapă să facă programări periodice la cardiolog. Atacurile de cord încep să apară tot mai des la pacienţi tineri din cauza unui stil de viaţă neglijent. 

Andreea Petrescu, reporter Observator: "Atunci când sunt de tură pe intervenţiile cardiovasculare în Bucureşti, medicii de la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală văd 10, uneori chiar 15 bolnavi care au suferit un infarct. Jumătate dintre aceştia sunt oameni tineri, unii cu vârste sub 45, chiar 35 de ani."

Semnele unui infarct clasic sunt durerea care apare brusc în mijlocul pieptului, la baza gâtului - şi se poate duce spre braţ - respiraţia îngreunată şi transpiraţia abundentă. Femeile pot să simtă, deodată, şi greaţă sau dificultăţi de respiraţie. Toate aceste semne trebuie să te trimită la medic, spun cardiologii. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Boala care l-a adus de urgență pe Gheorghe pe masa de operație. Problema de sănătate începe să apară la pacienți din ce în ce mai tineri