Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Campania de vaccinare împotriva coronavirusului la medicii de familie înaintează cu viteza melcului: "Au fost disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte asigurarea de materiale sanitare"

În ciuda avantajelor, românii nu se mai înghesuie la vaccinare. Autorităţile mizau pe medicii de familie să încurajeze imunizarea dar, supriză. Aceştia fie nu sunt interesaţi, fie se plâng că nu au nici măcar ace şi seringi. Şi de parcă nu era destul, astăzi sistemul informatic a picat, iar în centre timpul de aşteptare a fost de câteva ore.

de Ema Schweninger

la 05.05.2021 , 19:20

  • Peste 3.000 de medici de familie şi-au propus să se implice în vaccinarea românilor împotriva coronavirusului.

Trei ore a durat avaria care a afectat registrul electronic de vaccinare. În acest timp s-au format cozi în multe locuri din ţară. Cei mai mulţi oameni s-au strâns la Romexpo: "Nu ne aşteptam să fie aşa coadă. Ce să facem? Asta este". 

Şi la Timişoara oamenii au dat testul răbdării pentru imunizare: "Stăm la coadă, eu şi soţul. La poartă acolo ne-a spus portarul că a căzut platforma. Nu e în regulă că, uitaţi, oamenii sunt totuşi prompţi şi vin să facă".

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie a început cu stângul. Medicii din capitală se plâng că au primit serurile, dar nu şi materialele de care au nevoie: ace, seringi, adrenalină. 

Vezi și

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Bucureşti i-a anunţat ieri pe doctori să vină astăzi să îşi ridice o parte din materiale din depozitul de la Romexpo. Un pic mai târziu, instituţia a revenit: programul a fost redus. 

Pe acelaşi subiect

Cosmina Berbecel, medic de familie: În acel interval nu pot merge pentru că sunt în programul de cabinet. Exista posibilitatea să deleg pe cineva, dar acea delegaţie trebuia însoţită de o ştampilă rotundă care este scoasă din instituţii din 2017. 

Doar 15 medici de familie au venit dimineaţă să ia materiale.

N-a început vaccinarea la cabinetele medicilor de familie nici în Botoşani sau Neamţ, judeţe codaşe la rata de imunizare

Monica Adăscăliţei, director DSP Botoşani: Ei vor primi materialele necesare şi vor fi susţinuţi de către Direcţia de Sănătate Publică.

Radu Firăstrău, director DSP Neamţ: Ca orice lucru nou, întâmpină reticenţă sau rezistenţă. Mâine definitivăm şi vom afla exact câţi medici de familie sunt doritori. 

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Am discutat cu mai multe judeţe în care au fost disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte asigurarea de materiale sanitare. Situaţiile se vor rezolva. Toţi cei care şi-au dorit să participe la această activitate de vaccinare, se vor putea vaccina. 

Peste 3.000 de medici de familie vor să vaccineze români împotriva coronavirusului

Astăzi, în 14 judeţe, la care se adaugă Bucureştiul, s-au vaccinat 180 de persoane până la ora 15. 

Marele avantaj al serului de la Johnson&Johnson e că se face o singură doză. 

În cele 3035 de cabinete de medicină de familie au fost trimise câte 25 de doze de vaccin Johnson&Johnson. Aşadar, fiecare doctor va putea imuniza 25 de persoane.    

Cosmina Berbecel, medic de familie: Am peste 50 de doritori. Avem şi pacienţi care nu sunt ai noştri şi care doresc să se vaccineze la noi. Probabil că vom merge pe principiul: primul venit, primul servit.

În România acum se pot vaccina 120 de mii de oameni pe zi, dar se imunizează doar două treimi. În weekend, în Capitală va fi organizat un maraton la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. 

Viorel Jinga, rectorul UMF: Sunt 1200 de voluntari: 260 de medici, 300 de asistente medicale, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi. 

1.000 de medici şi asistenţi s-au înscris să imunizeze gratuit bucureştenii. Serul folosit, Pfizer. 

Ema Schweninger Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Campania de vaccinare împotriva coronavirusului la medicii de familie înaintează cu viteza melcului: "Au fost disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte asigurarea de materiale sanitare"