Video Cum poţi asigura siguranța bebeluşului în zilele caniculare. Cărucioarele acoperite pot reprezenta un pericol
Canicula este un pericol real pentru bebeluşi. Ei se supraîncălzesc mult mai ușor decât adulţii. Se pot şi deshidrata foarte uşor, caz în care pot ajunge inclusiv la spital. Atenţie, aşadar, la ieşiri, la temperaturile din casă, şi, mai ales, la aportul de lichide în această perioadă.
În ultimele zile, temperaturile au sărit de 40 de grade. Motiv pentru care şi o plimbare în parc, la o oră nepotrivită, cu bebeluşul, poate însemna un risc.
Mare atenţie la cărucioarele acoperite
Înăuntru, poate fi şi mai cald. Iar bebeluşii nu au capacitatea de a îşi regla temperatura corpului, aşa că se pot supraîncălzi foarte uşor. Primele semne sunt agitaţia, plânsul necontrolat, ţipetele.
"În momentul în care vedem că bebelușul are pielea foarte roșie că transpiră excesiv, că este foarte agitată sau letargic și nu răspunde la stimuli. Chiar și atunci când bebelușul este în casă ar trebui să fie ferestrele protejate, să nu între căldură în casă, să nu lăsăm bebelușul în fața unui gem în care bate soarele", spune Cristiana Rotaru, medic de familie.
Bebeluşii trebuie răcoriţi şi hidrataţi, altfel de poate ajunge la şoc termic. Nici expunerea la soare nu e benefică.
"Pielea bebelușului este complet neadaptată la factorii de mediu. Nu are suficientă melanină care să genereze reacția de apărare a pielii. Până la 6 luni nu este bine că bebelușul să stea în soare, deci nu este bine să îl ducem la mare. Copilul după 6 luni și pentru el se va alege umbrela umbra, cremă de fotoprotecție", spune Mihaela Leventer, medic dermatolog.
Nici cu aerul condiționat nu trebuie să exagerăm în preajma bebeluşului. Poate favoriza afecțiuni respiratorii precum: sinuzită, rinită, laringită, pneumonie sau chiar astm bronșic.
Medicii spun că, în această perioadă, hidratarea este foarte importantă, iar mâncărurile nu trebuie să fie fierbinți. Totodată, plimbările în intervalul orar 10 - 18 ar trebui evitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰