Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dezlegarea la pește a dublat comenzile la produse pescărești

În restaurantele pescăreşti este forfotă mare printre angajaţii care fac livrări. Comenzile se dublează în zilele cu dezlegare la peşte, cum este şi cea de azi. Clienţii sunt în general tinerii care n-au timp să gătească, dar care ţin la tradiţie.

de Redactia Observator

la 23.11.2019 , 23:42

În restaurantele pescăreşti este forfotă mare printre angajaţii care fac livrări. Comenzile se dublează în zilele cu dezlegare la peşte, cum este şi cea de azi. Clienţii sunt în general tinerii care n-au timp să gătească, dar care ţin la tradiţie. În meniu, pe lângă stavrizii şi hamsiile româneşti, îşi fac loc şi caracatiţe sau calamari. Vânzările cresc şi în pieţe, însă aici clienţii găsesc aproape doar peşte de import. 

În restaurantele pescăreşti, angajaţii lucrează la foc continuu. Pentru că azi şi mâine este dezlegare la peşte, comenzile vin fără întrerupere.

Clienţii care comandă peştele ce îndulceşte postul au şi gusturi exotice. În cutiile care aşteaptă să fie livrate îşi fac loc şi caracatiţe sau calamari. Nu lipseşte însă stavridul românesc, chiar dacă este gătit de bucătari indieni.

Vezi și

Cutiile cu peştele gătit în fel şi chip sunt sigilate şi transportate până la uşa clienţilor.

Cei care au înţeles apetitul românilor pentru peştele autohton şi-au diversificat oferta.

În latină, sintagma Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul se prescurtează IHTIS, adică peşte. Este şi motivul pentru care, pentru primii creştini, peştele reprezenta un simbol religios. Prezenţa lui în meniu înseamnă, simbolic, prezenţa lui Iisus în viaţa credinciosului, chiar şi în perioadele de post. Dezlegarea la peşte ţine până luni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Sănătate » Dezlegarea la pește a dublat comenzile la produse pescărești