Antena Meniu Search
x

Hidratarea în lunile de toamnă. Sfaturi de la specialiști

Cantitatea de apă pe care o bem în fiecare zi este esenţială pentru o bună funcţionare a organismului. Atenţie! Nu doar apa înseamnă hidratare.

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 06.10.2020, 11:18

Vezi și
  • Ceaiul, supa, fructele şi legumele aduc toate hidratare organismului.
  • Ce cantitate de lichide trebuie să consumăm zilnic.

Dr Şerban Damian, nutritionist: Hidratarea este importantă tot timpul anului, tocmai pentru că bună parte din corpul nostru este formată din apă. Avem peste 50-60 la sută sau mai mult apă. Nevoile noastre de apă sunt foarte variabile. E greu de tras o linie generală. Cei 2 litri de apă pe zi sunt o medie care se aplică unei persoane care stă preponderent în interior, care nu transpiră mult, nu face efort, nu are o masă corporală mare. Dar de aici încep variațiile. Dacă suntem foarte activi facem sport, transpirăm mai mult, dacă stăm afară într-un mediu cald, plus variațiile de masă corporală. E bine să ne raportăm la niște valori 35 de mililitri pe kilogram corp, 50 mililitri pe kg corp, așa avem o recomandare precisă față de una generală. Dacă o luăm de la vârsta cea mai mică, bebelușii au nevoie mult mai mare de apă decât adulții. În termenul ăsta de militri pe kg corp, evident că în valori reale e mai puțin, nu o să bea niciodată 2 litri un bebeluș. Dar nevoia lui de apă e mai mare decât la un adult. Copiii adolescenți încep de la 1 litru jumate și se pot duce până la 3,4 litri în funcție de nivelul de activitate fizică și temperatura ambientală. Un adult de greutate medie, 70 kg, cu muncă de birou și aer condiționat, nu face efort mult, va avea nevoie de 2 litri în medie pe zi. La capătul celălalt un sportiv de performanţă, cu efort trei ore și eventual în căldură poate avea nevoie de 5-6 litri de lichide pe zi.

Transpiraţia are rolul de a ne răcori. Dacă temperatura ambientală este mai redusă, e clar că şi nevoile noastre sunt mai reduse. Dar, atenţie, nu trebuie să ajungem la senzația de sete. E deja tardiv, pentru că organismul este deja deshidratat. Ideal este să ne hidratăm permanent. Începând de la prima ora a dimineții, cu un pahar cu apă, apoi să continuăm la fel pe tot parcursul zilei. Sunt de preferat porţiile mai mici de lichide periodice decât o cantitate mare odată.

Dr Şerban damian, nutriționist: Există mitul să nu bei înainte de masă. Nu are o explicație decât tehnică. Stomacul va fi plin cu apă și îți reduce din sezatia de foame. Poate să fie în detrimentul celor care chiar trebuie să mănânce, că un copil care trebuie să plece la școală și nu o să mai aibă poftă de mâncare. Nu e nicio problema să te hidratezi înainte de masă, nu se diluează sucurile gastrice, nu se întâmplă nimic rău. După masă, hidratarea este opțională, dacă ai avut o masă preponderent lichidiana, ai mâncat o supă și apoi ai mâncat ceva cusos, nu e neapărat.

Reporter: Face rău?

Dr Şerban damian, nutriționist: Nu. Niciodată. Face bolul alimentar să fie mai ușor de digerat și absorbit. E nevoie când masă ta a fost uscată, carne, mazăre, ceva care nu are multă apă în compoziție.

Atenție! Nu doar apă înseamnă hidratare. Ceaiul, supă, fructele și legumele aduc toate apă în organism. Sursă de apă sunt şi lactatele, iaurtul, kefirul sau laptele.

Fructele zemoase sunt cele mai recomandate. De la pepene, portocale, struguri şi cireșe, până la mere sau pere. În cazul legumelor, un aport important de apă aduc roşiile, țelină, dovleceii și vinetele.

Dr Şerban Damian, nutriționist: Ajungi să ai prea puțină apă în organism, poate să pună în pericol sănătatea. Când deshidratarea este undeva la 2-3 la sută din greutatea corporală, nu e problemă majoră, începi să te simți însetat, te doare capul, scade perf intelectuale și musculare. Când crește 5 la sută și mai mult, sănătatea e pusă în pericol, scade consumul plasmatic, și suferă tot sistemul cardio-vascular, funcțiile cognitive sunt serios afectate că mai departe, în scurt timp, o deshidratare serioasă poate să pună în pericol sănătatea la modul că poți să decedezi din cauza unei deshidratari.

Semnele care ne pot da de gândit în ceea ce privește hidratarea sau deshidratarea noastră sunt durerile de cap, senzația de gură uscată, senzația de foame, amețelile sau crampele musculare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Sanatate » Hidratarea în lunile de toamnă. Sfaturi de la specialiști