Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Document INSP: Peste 85% din pacienţii COVID morţi săptămâna trecută erau nevaccinaţi. Topul judeţelor cu cele mai multe cazuri

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a publicat raportul aferent săptămânii 10 - 16 ianuarie 2022, cu privire la situaţia deceselor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 pe teritoriul României. Statisticile arată că peste 85% din decesele COVID de săptămâna trecută au fost înregistrate la persoane nevaccinate. De asemenea, 57% din cazurile confirmate au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate împotriva coronavirusului.

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 09:44

- Profimedia (scop ilustrativ)

Peste o jumătate (57%) din cazurile de infecţie cu SARS-CoV-2, confirmate în săptămâna 10 - 16 ianuarie 2022, au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, arată raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). La nivel naţional, un total cumulat de 40,4% din infecţiile depistate săptămâna trecută au fost raportate în București, Cluj, Timiș, Suceava și Brașov. De asemenea, 31,6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bihor, Prahova, Galaţi, Hunedoara și Neamţ, iar 85,7% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate. Raportul complet poate fi consultat la finalul articolului.

Topul judeţelor. Număr total de cazuri COVID-19

  • București - 17,1%
  • Cluj - 5,1%
  • Timiş - 5%
  • Ilfov - 4,3%
  • Iaşi - 4%
Articolul continuă după reclamă

Statistici COVID-19. Situaţia în România, de la începutul pandemiei până în prezent

Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat şi o serie de date care acoperă perioada cuprinsă de la începutul pandemiei în România până în prezent. Astfel, până acum, 85,9% din totalul deceselor au fost raportate la persoane cu vârste de peste 60 ani, iar 54,5% din victime sunt bărbați. Un alt aspect important este şi prezenţa comorbidităţilor, existente în cazul a 93,2% din persoanele bolnave de COVID-19 care au decedat, pe teritoriul ţării. 

Documente: Raport-saptamanal-EpiSaptamana02_2022.pdf

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Sănătate » INSP: Peste 85% din pacienţii COVID morţi săptămâna trecută erau nevaccinaţi. Topul judeţelor cu cele mai multe cazuri