Lecție de curaj în izolare de la copiii diagnosticați cu cancer
O lecţie incredibilă de optimism vine acum de la copii care au învăţat dureros de devreme ce înseamnă lupta cu un diagnostic cumplit - cancer. Ţintuiţi cu lunile pe un pat de spital, ei știu mai bine decât oricine ce înseamnă izolarea și suferința. Dar continuă să trăiască demn și cu bucurie. Chiar și acum, când pandemia i-a transformat în prizonieri şi nu au voie să iasă nici măcar din saloane.
- Voluntarii cumpără alimente și medicamente din banii lor.
- Școala online de la Fundeni.
In lumea lor, plina de perfuzii si branule, sta agatat un afiș. "Zambeste, zi de zi îți va fi din ce în ce mai bine." In camera de joacă, azi pustie, Leul curajos visează la vremea cand aici era plin de copii.
Andreea Dumitru, Voluntar Little People: Este goala zilele acestea pentru ca micii pacienți nu-si pot parasi camerele din motive de siguranță, iar camera de joacă a trebuit sa fie utilizata de către personalul medical.
Andreea e voluntar în locul în care și ea s-a vindecat de cancer. E pregatita sa îi ajute pe copii chiar și asa, de la usa. Le trimite cărți, jocuri și mesaje de incurajare. Mai multi profesori pensionari au înființat la Fundeni scoala din spital. De cand cu pandemia, lecțiile s-au mutat în online.
Izolata in salonul ei, Elisa incearca sa contureze, alaturi de profesor, portretul antreprenorului. Asta viseaza si ea sa fie intr-o zi. Deocamdata e clasa a 10 a si mai are putina treaba de rezolvat cu boala asta care i-a dat toate planurile peste cap. Cateva ore mai tarziu profesorul se "teleporteaza" la Constanta.
Alexandra e pregatita sa dea azi test la educație civică. N-a ratat nicio lecție cat a fost internată. Ajunsa acasa, continua scoala tot cu profesorul din spital.
Mihai Benchea, voluntar PAVEL: Te-ai descurcat foarte bine și testul de astăzi cred ca merita un 10 cu felicitari și încercam saptamana viitoare la istorie. Ai un material de citit si ne auzim si vedem poate marti.
Forta acestor copii este incredibila. La fel, dorinta lor de a-si trai viata ca si cum nimic rau nu li s-a intamplat. Cand nu sunt la scoala, copiii se joaca iar voluntarii merg la cumparaturi.
”Am cumparat de toate: branzica, rosii, fructe, apa, deci a fost pe lista si e permis am cumparat. Pentru mamele din sectie. Să ne uităm la noi daca avem o carioca, pentru că a scris un copil ca ar vrea o carioca”, spune un voluntar.
Pachete sunt lasate apoi la usa sectiei. Sunt masuri de siguranta stricte cum n-au fost vreodata aici.
Katie Rizvi, Presedinte Little People: Cancerul nu se opreste pe timpul pandemiei de coronavirus. Așa că serviciile pe care noi le oferim sunt mult mai solicitate decât inainte. Iar noi cheltuim chiar mult mai mulți bani ca înainte. În acelasi timp, sponsorizările au scăzut la minimum. E o reducere drastică a donațiilor.
Voluntarii cumpără acum medicamente sau alimente din banii lor. Iar cadrele medicale masti şi halate de protectie. Lupta lor e abia la inceput. Masurile de protectie vor fi la fel de dure aici pana anul viitor, spun medicii. Asa ca, pentru multa vreme de acum incolo, in spatele usilor inchise de spital raman copii care au nevoie de ajutor. Si care vor sa se faca bine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰