Video Lupta cu cancerul prin ochii unui medic. Ce s-a îmbunătățit şi ce probleme mai are statul de rezolvat

Ce trăiește un medic și ce poate face în plus? Ce ar trebui să facă statul?

Daniela Zob: Ce simte un medic? Ce a simțit când s-a apucat de medicină – simte dragostea. Asta este primul sentiment pe care trebuie să îl ai în momentul în care pășești în cabinet și îți pui halatul alb. Iubirea de semeni, iubirea de pacienți este motorul nostru, mai ales într-o specialitate cu multă încărcătură emoțională. În momentul în care îl iubești pe omul din fața ta, lucrurile se schimbă și pentru el, și pentru tine. Atunci apare o relație bună, pe termen lung, pe care o clădești.

Știți, noi devenim ca familiile pacienților noștri, pentru că este o relație de foarte lungă durată.

Acum câțiva ani, ca să poată face un PET-CT, un pacient trebuia să treacă printr-o comisie și să aștepte o aprobare. Acum, PET-CT-ul este la un click distanță. Există criterii, înregistrăm pacientul în CUI, primește aprobare și are acces la PET-CT. Iar durata este doar cât să fie comandată substanța de contrast.

Deci lucrurile s-au schimbat. Ce mai e de făcut? Ce mai poate face statul? Ce nevoi simte un medic?

Daniela Zob: Avem o deficiență nu doar în numărul de medici – s-a tot vorbit despre asta și toată lumea știe. Sunt 700 de oncologi, pentru că, ieri sau nu departe de ziua de ieri, doamna profesor Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor, ne-a anunțat că sunt 700 de medici specialiști și primari înregistrați cu autorizație de liberă practică la nivelul Colegiului Medicilor. Sunt, e adevărat, și rezidenți în formare, care nu sunt înregistrați la Colegiu, neavând autorizație de liberă practică, dar sunt insuficienți. Sunt județe care au foarte puțini.

În centrele universitare mari suntem mai mulți, din fericire. Din păcate, ca număr raportat la populație și la numărul de cazuri, suntem insuficienți. Mai este insuficient personalul auxiliar și personalul mediu, pentru că este destul de greu să devii asistentă. Este o meserie care impune multă atenție, dragoste și empatie. Nu este o meserie pe care să o faci cu ușurință.

Avem deficit și aici, avem deficit și de registratori medicali, dar sperăm ca aceste lucruri să se regleze pe parcurs.

Care este cea mai mare teamă a unui bolnav de cancer?

Daniela Zob: ​Ce face mâine. Nu știe ce face mâine. Și îl înveți să trăiască astăzi, ca și cum nu ar trebui să se gândească la ziua de mâine. Asta este foarte important. Nu pentru că n-ar avea mâine – va avea și mâine, și poimâine, și răzpoimâine – dar trebuie să trăiască frumos, echilibrat și să-și rezolve lucrurile din vreme.

Ce este foarte important pentru un pacient care suferă de o astfel de boală?

Daniela Zob: Este important, înainte de toate, să nu-i fie frică. Nu trebuie să-i fie teamă nici de diagnostic, nici de tratament, nici de evoluția de după, bună sau mai puțin bună, cu suișuri și coborâșuri. Uneori sunt perioade excepționale, în care pacientul nu resimte absolut nimic. Și dacă boala nu are traseul pe care ni-l dorim și apare o recădere, o recidivă sau o progresie de boală metastatică, pacientul nu trebuie să dispere, pentru că există tratamente.

Din fericire, astăzi, în România, există rambursare pentru majoritatea imunoterapiilor și tratamentelor inovatoare. Sunt destul de puține care nu au încă rambursare. Cumva, suntem privilegiați din acest punct de vedere. S-au rambursat, în prezent, și tehnici de radioterapie care nu erau rambursate înainte.

Mai avem însă un deficit în diagnostic, pentru că anatomopatologii, cei care pun diagnosticul, sunt puțini. Practic, resursa umană este cea mai insuficientă, pentru că dotări și medicamente, din fericire, avem.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰