Marinela Feier, al treilea medic răpus de COVID-19 în România
Marinela Feier avea aproape 70 de ani. A continuat să îşi îngrijească pacienţii şi după ce a împlinit vârsta de pensionare. Până pe 31 martie a lucrat în calitate de colaborator la spitalul municipal din Brad.
- Femeia a fost internată la clinica medicală 1 din Cluj-Napoca.
- Ieşise la pensie de o săptămână.
A vrut apoi să rămână acasă, dar s-a bucurat de pensie doar o săptămână. Pe 8 aprile s-a întors la spital. De data aceasta ca pacient.
Lucian Miron, director medical-Spitalul Municipal Brad: După câteva zile de la retragerea ei la domiciliu a început să aibă simptome de răceală. I-am recoltat analize de sânge, analize test rapid, unde s-a constatat că testul rapid era pozitiv. Imagine radiologică destul de sugestivă, deja, pentru infecţiile astea cu coronavirus.
Timp de 3 săptămâni, femeia a fost internată la clinica medicală 1 din Cluj-Napoca, pe secţia de terapie intensivă. În ultimele zile starea acesteia a devenit una critică iar medicii nu au mai putut face nimic. Tot aici se află internat şi soţul femeii, dar în cazul lui, evoluţia este pozitivă.
Vestea tristă a venit din partea primarului din Brad, care iniţial a făcut anunţul pe pagina sa de socializare.
Florin Cazacu, primar Brad: Este dureros ca un om pe care îl cunoşea întreaga comunitate, medic care a lucrat la secţia de interne a spitalului din Brad de peste 30 de ani să aibă un aşa sfârşit dureros şi tragic.
Marinela Feier avea glicemia uriaşă. Colegii ei spun că, din cauza virusului, diabetul de care aceasta suferea nu a mai putut fi ţinut sub control. Conducerea spitalului nu îşi explică nici acum de la cine a luat medicul COVID-19.
Lucian Miron, director medical-Spitalul Municipal Brad: Doamna doctor n-a avut pacienţi nici măcar sub secţie cu o astfel de afecţiune.
În urma anchetei epidemiologice făcute în unitatea medicală din Brad nu a mai fost confirmat pozitiv niciun alt cadru medical.
Jurnalul de război al medicinei româneşti a mai adăugat un nume la bilanţul negru.
Era doctor în medicină şi încă de la începutul carierei a lucrat în spitalul din oraş, , iar pacienţii aveau numai cuvinte de laudă pentru ea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰