Mărturii de la medicii români care luptă cu coronavirusul în Republica Moldova
Medicii români care au plecat în Republica Moldova pentru a-i ajuta pe colegii de peste Prut în lupta cu noul coronavirus şi-au început misiunea. Chiar dacă vor fi departe de casă şi de cei dragi, sunt conştienţi cât de importantă este meseria lor oriunde s-ar afla in lume.
- Echipa medicală SMURD va sta 2 săptămâni în Republica Moldova.
- 52 de cadre medicale sunt în misiune dincolo de Prut.
Cu speranţă şi cu zâmbetul larg pe chip. Aşa pleca spre Chişinău, în urmă cu patru zile, medicul urgentist Georgiana Matei. Alături de ea, o întreagă echipă formată din cinci rezidenţi şi cinci asistenţi medicali de la UPU-SMURD Iaşi.
Georgiana Matei, medic UPU SMURD: Are un loc deosebit in inima mea, ca eu am crescut pe Malul Prutului si ma intrebam de ce daca sunt tot romani acesti oameni nu sunt langă noi si nu sunt in aceeasi tara cu noi.
Un gest de iubire pentru semeni şi pentru meserie. Acum, cu toţii luptă într-un spital din capitala Moldovei, împotriva Covid 19. Nu e un război uşor, dar sunt convinşi că-l vor câştiga.
Georgiana Matei, medic UPU SMURD: Au spus ca sunt foarte multi intubati, foarte multi in stare grava, foarte multe cadre medicale. Deci e foarte foarte aglomerat.
Principala grijă a medicilor este să nu se infecteze şi ei. Misiunea este cu atât mai grea cu cât, în Republica Moldova, şi-au pierdut şi câţiva colegi. În 2016, un elicopter SMURD Iasi plecat în misiune peste Prut, s-a prăbuşit. Medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabriel Sandu, pilotul şi copilotul au murit atunci pe loc.
Georgiana Matei, medic UPU SMURD: Sunt îngerii noștri care ne păzesc de sus.
Prof. Dr. Diana CImpoesu, Medic sef UPU SMURD Iasi: Un moment special pentru ca împlinim 15 ani, dar special pentru ca suntem in plina pandemie COVID-19, echipa SMURD Iasi se afla in Romania, la Iasi, Suceava, Piata Neamt, Botosani, Vaslui, Bacau, dar se afla si in Republica Moldova, in Spitalul Republican Chisinau.
Cincizeci şi două de cadre medicale au plecat, în total, peste Prut, la suport, şi vor rămâne acolo în următoare două săptămâni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰